Supranumit Pană de fier, Ștefan G. Vârgolici a lăsat urme adânci pe tărâm literar și cultural, prin tot ceea ce a întreprins în mult prea puținii ani de viață, fiind o figură centrală în peisajul academic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
A fost prieten cu Mihai Eminescu, coleg și apropiat al junimiștilor, profesor al lui Nicolae Iorga și unul dintre cei mai apreciați intelectualii români care au făcut legătura dintre cultura noastră și marile spații culturale europene.
Critic literar, poet, traducător, publicist, profesor universitar, a devenit în anul 1887 membru corespondent al Academiei Române.
În istoria literară este recunoscut drept primul român care a tradus direct din limba spaniolă fragmente extinse din capodopera lui Cervantes, „Don Quijote de la Mancha”, traducere publicată în etape, între 1882 și 1891, în revista „Convorbiri literare” și în ziarul „Timpul”. „Cel mai neobosit dintre toţi a fost Ştefan Vârgolici, traducând când din Byron şi Schiller, când din Molière sau Lamartine. El şi-a legat meritul de întoarcerea pe româneşte a lui Don Quijote de la Mancha. Limba lui Vârgolici e firească, e a unui cunoscător conştiincios; traducerea lui ar trebui editată din nou şi răspândită în locul atâtor traduceri fără valoare” (Convorbiri literare, 1 ianuarie 1927, nr. 1-4, nr. jubiliar, p.210).
Colaborator al Revistei „Convorbiri literare”, încă de la primele numere, apare între cele 74 de figuri majore ale Societății „Junimea”, toate personalităţi marcante ale literaturii secolului al XIX-lea, după cum reiese din fotografiile alipite în faimosul portret de grup din atelierul lui Nestor Heck, la Iaşi, în 1883 (din alte surse: 1882; Vârgolici este al patrulea din stânga pe al doilea rând de sus).
Prietenia cu Mihai Eminescu
Prieten și mare admirator al lui Mihai Eminescu, a colaborat cu poetul nepereche între mai/iunie 1876 și noiembrie 1877, în redacția ziarului Curierul de Iași. Eminescu era redactor-administrator și corector, iar Vârgolici, coproprietar. La 26 ianuarie 1887, îi scria lui Iacob Negruzzi, pe atunci senator de Iași, solicitând sprijin financiar pentru Eminescu, aflat la Mănăstirea Neamț: „Eminescu care e la Niamțu e cu totul bine, dar dacă ar veni în Iași, n-ar avea cu ce trăi. Nu s-ar putea face ceva pentru dînsul? Vr’o rentă viageră, vr’o recompensă națională? s’au vr’o pensiune de la vr’un bogătaș de pe acolo? E o adevărată rușine pentru țară ca un aseminea om să nu aibă cu ce trăi în viață cînd numele lui va trăi cît veacurile”. Abia în 1888, academicianul Iacob Negruzzi a propus un proiect de lege pentru acordarea unei pensii de stat lui Mihai Eminescu, iar Parlamentul României a aprobat ulterior o pensie lunară de 250 de lei. Decretul regal de promulgare a fost însă semnat la 12 februarie 1889, cu doar câteva luni înainte de moartea poetului.
Profesorul lui Nicolae Iorga
Ștefan Vârgolici a înțeles foarte devreme remarcabila valoare a lui Nicolae Iorga, cel care avea să devină unul dintre cei mai mari istorici și cărturari ai României. În decembrie 1889, Vârgolici, care-i fusese profesor la facultate și membru în comisia de examinare lui Nicolae Iorga, expediază lui Iacob Negruzzi o scrisoare în care își exprima admirația pentru excepționala capacitate intelectuală a savantului de mai târziu, pe atunci un student în vârstă de numai 18 ani și jumătate.
„Iubite amice,
Odată cu scrisoarea mea, pleacă la Minister o petiție a tînărului Neculai Iorga care cere o suplinire de catedră la liceul din Focșani, cursul superior, de limba română sau latină, suplinite actual de aceeași persoană. Acest tînăr Iorga a trecut ieri licența în litere, secția istorico-literară, cu un succes extraordinar de strălucit, după ce a urmat, fiind elev al Școalei Normale de aice, numai un an cursurile facultății noastre de litere. În iunie trecut, el a dat toate examenele anului I, numai cu bile albe și acum la începutul anului curent, căpătînd de la Consiliul facultății, dispensa de inscripțiuni, a dat și restul examenelor de doi ani și în sfîrșit examenul general de licență fiind admis Magna cum laude. Este un băiet cu desăvîrşire distins, cum n-am avut și probabil mult timp nu vom avea în facultatea noastră, un adevărat fenomen și ca memorie și ca putere de judecată și are numai 18 ani jumătate. (…) El a făcut admirația noastră a tuturora și ar merita să se creeze o bursă anume pentru dînsul. Solicitez recomandarea și ajutorul tău pentru acest tînăr”. (Revista Astra, 1 noiembrie 1972, nr. 11, p. 7). Mai târziu, Iorga avea să vorbească despre profesorii săi cu recunoștință, mărturisind că le-a dat ascultarea cuvenită și că nu a existat vreunul de la care să nu fi învățat ceva: „De la mulți, m-am încredințat pe urmă, că aveam de învățat și mai mult” (Ibidem Revista Astra).
Student la École Normale Supérieure
Ștefan G. Vârgolici s-a născut la 13 octombrie 1843, în comuna Borlești, din județul Neamț, părinții săi fiind agricultori.
A frecventat Şcoala Domnească nr. 1 de băieți din Piatra-Neamţ, apoi, a urmat la Iași, cursurile secundare la Academia Mihăileană, iar pe cele superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, obținând licența în anul 1864.
Datorită inteligenței sale excepționale, a beneficiat de burse de studiu în străinătate. Mai întâi în Spania unde, timp de un an, a aprofundat limba și literatura spaniolă, devenind unul dintre primii mari hispaniști români. În 1865 a plecat la Paris, fiind admis la celebra École Normale Supérieure. Aici s-a impus rapid prin stăpânirea deosebită a limbilor clasice, greaca veche și latina, devenind doctor în litere, „fiind unul dintre puţinii români, care au izbutit să pătrundă în acest locaş de erudiţiune. Mulţi dintre profesorii şi literaţii cari fac azi fală Franciei, au fost colegii lui Vârgolici, onorându-i cu prietenia lor” (Opinia, 30 iulie 1897, nr. 76, p.3). Cu sprijinul lui Titu Maiorescu, și-a continuat pregătirea în Germania, efectuând stagii de specializare la Würzburg și Berlin.
Profesor și întemeietor al studiilor de romanistică la Iași
Întors în țară, Vârgolici avea să joace un rol esențial în dezvoltarea învățământului universitar ieșean. Între 1876 și 1897, a predat la Facultatea de Litere din Iași istoria limbilor neolatine și istoria literaturii franceze, contribuind la dezvoltarea studiilor de romanistică la Universitatea din Iași. „Temperament viguros şi muncitor, cursurile sale de limba şi literatura franceză, de la Facultatea de litere din Iaşi erau urmate cu un încordat interes de studenţi, cari admirau mult metoda şi modul său de expunere” (Ibidem Opinia).
Între 1891 și 1895 a ocupat funcția de inspector general al învățământului secundar, fiind apreciat pentru corectitudinea cu care evalua activitatea corpului didactic.
A contribuit la dezvoltarea instrumentelor de lucru necesare elevilor și studenților, elaborând numeroase lucrări didactice, printre care „Gramatica limbei latine”, publicată în 1875.
A decedat la 53 de ani
Ștefan G. Vârgolici a murit la 29 iulie 1897, la vârsta de 53 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași.
După decesul său, Anton Naum, un alt junimist cu rădăcini nemțene (este înmormântat în cimitirul din Cândești), a preluat catedra acestuia de limba și literatura franceză din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, aducându-i omagii. „Cunoştinţele sale enciclopedice, activitatea sa erau cunoscute de toţi; traducerile sale din clasicii latini şi francezi erau considerate ca cele mai bune, cărţile sale didactice ca cele mai folositoare, articolele sale de critică ca cele mai instructive şi mai independente, stilul său căpătase titlul de «Pană-de-fier». Mari calităţi, fără îndoeală! Neatins de nici-o ambiţiune care nu era în interesul învăţămîntului, strein de orice ocupaţie care nu era în interesul instrucţiunii, singurul său obiectiv era şcoala, singura sa bucurie era familia, singura sa distracţie şi singurul său repaos era societatea intimă a cîtorva adevăraţi prieteni, pentru care inima sa era totdeauna deschisă”.
Și Academia Română, prin vocea istoricului și filosofului A.D. Xenopol, i-a evidențiat calitățile: „Ștefan Vârgolici era cu atât mai prețios element în învățământul superior, cu cât el se înălțase la acestă însemnată posițiune din straturile cele mai vechi ale națiunii, din răzeși, și adusese în sferele culturalei acel cuget sănătos și original care este patrimoniul talpei casei nòstre!”.
Ștefan G. Vârgolici a lăsat în urmă o operă diversă, care cuprinde poezie, critică literară, traduceri, publicistică și lucrări didactice.
Violeta MOȘU
