luni, iulie 15, 2024
AcasăActualitateBiblioteca de vacanță, la Biblioteca Județeană

Biblioteca de vacanță, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o multitudine de activități sub genericul Biblioteca de vacanță, în perioada 1 iulie – 29 august 2024. Activitățile Bibliotecii de vacanță se adresează copiilor împărțiți în două gupe, una pentru cei de 7-9 ani, și cealaltă pentru copii de 10-14 ani.

Pentru fiecare grupă de copii este alocată, succesiv, câte o săptămână de lucru de luni până joi, inclusiv, între orele 11:00 și 13:30, cu o pauză între 12:00 și 12:30. Astfel, pentru grupa I, 7-9 ani, sunt prevăzute activități în săptămânile 1 (1-4 iulie), 3 (15-18 iulie), 5 (29 iulie – 1 august), 7 (12-14 august) și 9 (26 – 29 august). Pentru grupa a II-a (10-14 ani), sunt alocate săptămânile 2 (8-11 iulie), 4 (22-25 iulie), 6 (5-8 august) și 8 (19-22 august).

Copiii vor participa la ateliere de lectură; de povești; de cunoaștere prin joc; de jocuri de cultură generală; vor viziona filme cu scopul de a afla „totul despre balene/ rechini/ șerpi“, după care discuta și le vor fi evidențiate tot felul de curiozități.

Un loc aparte îl vor avea atelierele creative de pictură și colaj, atelierele de pictură facială, atelierele creative de teatru cu marionete, dar și atelierele „Sport și dietă“, realizate în parteneriat cu Bogdan Rizea.

Totodată, vor exista ateliere de imprimare în trei dimensiuni (3D), iar sub genericul „Cinema la bibliotecă. Filmul de vacanță“ vor fi vizionate fragmente din filme de animație.

La Filiala de carte străină vor fi desfășurate ateliere cu tema „Safari time – O călătorie în Africa“, în care vor fi realizate desene cu tema safari sau jucării reprezentând o girafă, va fi exersat vocabularul tematic „Animale din Africa“, în patru limbi (română, engleză, franceză și italiană) și vor fi video-audiții cu cântece pentru copii în limba swahili. Tot aici, atelierele cu tema „Grecia – destinații de vis; Jocurile Olimpice“ vor atrage copiii participanți cu activități de realizare a unui tablou cu un vas antic grecesc și video-audiții cu cântece pentru copii în limba greacă. Tema „Fluturi și flori“ le va oferi copiilor posibilitatea de a face un tablou decorativ de vară, de a exersa vocabular tematic „Flori și insecte în anotimpul de vară“, în trei limbi (română, engleză și franceză) și de a participa la video-audiții cu cântece pentru copii, în engleză și franceză.

De asemenea, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Neamț, vor fi organizate ateliere de educație pentru promovarea integrității, iar în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității vor fi organizate „Atelierele Siguranței cu IPJ Neamț“.

Înscrierile se fac la Secția de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“, telefon 0233-211524, interior 106, contra unei taxe de 8 lei pentru o zi, sumă din care va fi acoperită o parte din costul materialelor necesare.

(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments