Profesoara Cristina Petrariu a câștigat Premiul Mentor pentru excelență în educație

Profesoara de arte plastice Cristina Petrariu, cadru didactic titular la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț şi preşedintele Asociaţiei Culturale Arte.Ro, a fost răsplătită cu Premiul Mentor pentru excelenţă în educaţie, una dintre cele mai importante distincții acordate în România. Fundația pentru Comunitate și MOL România au decernat, pentru al unsprezecelea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație unui număr de zece profesori și antrenori de top din țară. Gala, avându-l amfitrion pe Cătălin Ștefănescu, a avut loc joi, 17 iunie, în sala Amfiteatru TNB, un loc unic în București, aflat deasupra Teatrului Național. Laureaţii au primit câte un trofeu special, realizat de artistul plastic Ioan Nemţoi, şi un premiu în valoare de 8.000 de lei. Cristina Petrariu este primul profesor din județul Neamț care primește această înaltă distincție.

Premianții Mentor, ediția 2020
Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România, prof. Cristina Petrariu, András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate

„Nu mă așteptam să primesc acest premiu, pentru că știam nivelul foarte înalt al performanțelor profesionale pe care candidații le aveau de îndeplinit. Nu m-am gândit niciun moment că o să fiu nominalizată, nicidecum să mă regăsesc printre laureați. Distinsul juriu, format din profesioniști de marcă, a hotărât însă altceva. Am primit telefonul de confirmare ca pe un cadou neașteptat în ziua de 8 martie. În timpul convorbirii telefonice cu domnul Imre András, directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, cel care mi-a dat această excepțională veste, am fost perfect convinsă că e o confuzie. Felicitările și cuvintele frumoase exprimate despre activitatea mea profesională m-au convins ulterior de victorie și m-au bucurat foarte mult. După aflarea veștii, într-un scurt moment reflexiv, amintindu-mi cât de greu am primit gradație de merit și cât de puțin au cântărit în orașul meu natal unele proiecte educaționale de anvergură, și cât de mult a fost apreciată munca mea în alte țări și pe alte continente, mi-a venit în gând o vorbă veche de când lumea: Niciun profet nu-i bine primit în patria sa. Premiul Mentor a șters însă din memoria mea toate acele momente de amărăciune, de epuizare, de îndoială pe care le generează munca stăruitoare fără feedback-ul așteptat din partea oamenilor sau a sistemului. Consider această recunoaștere națională a efortului meu profesional ca pe un dar din partea Cerului, care lucrează prin oameni și care știe cel mai bine care sunt nevoile fiecăruia. O reverență așadar Divinătății, pentru acest dar, pentru toate succesele mele și, în esență, pentru toate lucrurile frumoase pe care a îngăduit să le realizez împreună cu elevii mei deosebit de înzestrați, cu care am avut privilegiul să lucrez începând din anul 1998, când mi-am făcut debutul pedagogic, alăturându-mă nobilei bresle a celor care fac educație în acestă țară. Întreaga mea apreciere se îndreaptă spre profesioniștii de la Fundația pentru Comunitate, MOL România și spre membrii juriului. Acest premiu mă onorează și mă motivează foarte mult! Prin programele inițiate de acești oameni excepționali, România se dezvoltă real, durabil și frumos”, a afirmat Cristina Petrariu.

Cadru didactic deosebit, profund, având o imensă capacitate imaginativă, dublată de o inteligență și sensibilitate artistice, Cristina Petrariu a contribuit din plin la formarea unor generații de elită, dar mai cu seamă la antrenarea elevilor în studiul adevăratului interior.

Alături de maestrul Ioan Nemțoi

Toată bucuria domniei sale sunt elevii, organizarea de programe și proiecte cultural-artistice și educaționale, participarea la concursurile naționale și internaționale și munca de zi cu zi.

Pentru Cristina Petrariu, artele vizuale reprezintă un mijloc de înălțare a sufletelor, un nobil prilej de educație. A studiat tot timpul ceea ce este nou și valoros în domeniu, dedicându-se formării tinerelor talente și, în același timp, fiind preocupată în mod deosebit de viitorul acestora. Nu întâmplător a avut parte de elevi foarte înzestrați, pe care i-a format armonios.

Consideră că un om trebuie să știe întotdeauna ce a lăsat în urmă, unde a ajuns, să aibă puterea asta de a judeca singur. Această judecată trebuie raportată mereu la ceea ce are datoria să facă. Numai așa își află rostul. Spune că dascălii nu lasă în urmă lucruri spectaculoase. „Nu poți spune: asta am făcut eu!” Nu știi precis ce ai realizat tu ca profesor în fiecare, dar aceasta este adevărata bucurie: să te simți părtaș la o construcție în care piesele tale nu pot fi numărate.

Alături de Cătălin Ștefănescu
Alături de prof. univ. Brândușa Armanca, ziaristă, scriitoare 
Alături de Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România

Pentru Cristina Petrariu, a fi cadru didactic nu înseamnă numai rigoare profesională, ci mai ales pasiune, dragoste. Și aici nu se poate impune nicio măsură. Consideră că un profesor are nevoie de o continuă mobilitate spirituală, care îl ferește de inerție, de schematism. „Poate fiecare lucru pe care-l fac bine poate să pară mărunt, neinteresant; dar trebuie să fii cu adevărat „om al școlii” ca să găsești bucurie în asta”.

Rezultatul multor ore de studiu și creație, dorinţa sa de continuă perfecţionare profesională, seriozitatea şi profesionalismul incontestabil au condus către obținerea unui stil propriu, adecvat concepției sale despre ceea ce trebuie să exprime arta.

Cred cu tărie că forța din spatele performanțelor remarcabile vine din pasiunea pentru artă și frumos

– În tot ce faceți se simte prezența celei care vrea să extragă esențialul din ce i se întâmplă. Cum a intrat pictura în viața dumneavoastră? Care ar fi paragrafele unei autocaracterizări?

– Încă din copilăria timpurie am simţit o atracţie profundă pentru artă, pentru ordine, pentru estetica culturii noastre populare. Mi-am cultivat constant acest interes pentru artă, sigur, în măsura posibilităţilor, în acord cu timpurile. Consider că foarte mult din ceea ce sunt astăzi, și nu mă refer doar la latura profesională, o datorez dascălilor şi mentorilor mei. Sunt născută la Piatra-Neamț. Am absolvit Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, cu studii de licenţă şi masterat la Facultatea de Arte Vizuale. În prezent, sunt profesor titular la Palatul Copiilor din Piatra-Neamţ, cu gradul didactic I – Catedra de Pictură II, unde îndrum pașii micilor artiști de la grădiniţă până la majorat. Din dorința de a crea un cadru cât mai adecvat realizării unor performanţe didactico-artistice înalte, am fondat, în anul 2010, la Piatra-Neamţ, Asociația Culturală Arte.Ro. ­Copiii, membrii ai asociaţiei, au obţinut, în ultimii ani, 657 de premii internaționale. Ei au reprezentat cu cinste România la concursurile de arte plastice din peste 25 de țări: din SUA până în Hong Kong şi Japonia, din Finlanda până în Grecia şi Israel. Cred cu tărie că forța din spatele performanțelor remarcabile vine din pasiunea pentru artă și frumos. Sunt organizator de expoziţii, concursuri, festivaluri, stagii de documentare şi workshopuri. Am fost profesor colaborator al Hong Kong Instutite of Education. Pentru rezultatele mele profesionale, am fost distinsă cu diferite premii: Certificat of ApreciationInstitute of Education, Hong Kong, 2014; Diploma – Incontro internacional de arte jovem, Portugalia, 2020; Certificat of GratitudeSt. Chiril and Methodi Art Studio, Macedonia, 2020; Diploma- Mizyal G. Muzeum, Turcia, 2019; Perfect pedagogue award- Young Envoys International, India, 2017; Distincție de vrednicie – Mitropolia Moldovei și Bucovinei, 2018; Membru de onoare – Asociaţia Internaţională a evreilor originari din Piatra-Neamț şi Târgu Neamț, Israel, 2018; Premiul Revistei Apostolul, Piatra-Neamţ, 2016; Diploma de Excelenţă Tabăra olimpicilor – Constanţa, 2015; Premiul special al juriului – Festivalul Internaţional cART film, TVR Iași, 2006.

Andrei Nuțu, Ana Maria Lemnaru, Irina Nuțu, Anna Mihaela Grozavu, Andreea Lemnaru -Stagiu de documentare și creație (Paris, 2012)
Festivalul Internațional de Artă – Vouzela, Portugalia (2014)
Festivalul Internațional de Artă pentru copii „Small Montmartre of Bitola”, Macedonia (2013)

– Ce valori vă fac să fiți cea care sunteți acum? Pe cine urmați, de la cine învățați?

– Învăţ de la mentorii mei, de la colegi şi colaboratori, de la elevii, învăţ din toate experienţele pe care le trăiesc, învăţ de la viață, în general. V-aș răspunde și printr-o întâmplare pe care am trăit-o în timpul examenului pentru obţinerea gradului didactic II în învăţământ, din care am avut multe de învățat. La ultimul examen, cel de psihopedagogie, am trăit, așa-l consider eu, un moment de grație. Învăţasem toată vara, mă pregătisem cu multă atenţie şi seriozitate pentru că ştiam că va fi un examen foarte greu. Şi chiar aşa a şi fost. Şi chiar mai mult decât atât. Am avut o examinatoare foarte bine pregătită, dar maliţioasă, cu o atitudine nepotrivită, aş zice. Mai mulţi dintre candidaţi au ieşit răvăşiti din examen. Una dintre colegele mele, foarte bine pregătită de altfel, a clacat nervos şi a izbucnit în plâns în sala de examen. M-am tulburat şi eu puţin… speram să nu-mi cadă un subiect foarte greu. S-a nimerit cel mai greu bilet, cu două subiecte de teorie despre laturile educaţiei. Mă gândeam să renunţ, dar, stând în bancă, am rostit o foarte scurtă rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva şi imediat în minte mi-au venit trei cuvinte pe care le-am scris repede pe ciornă: Bine, Adevăr, Frumos. Mi-am construit apoi rezolvarea subiectelor de examen pornind de la aceste trei direcţii şi de la un principiu foarte vechi din arta greacă antică – kalokagathia. Deşi nu credeam că iau examenul, am primit una dintre puţinele note de zece. Am rămas, totuși, cu gustul amar al unui examen care ar fi trebuit să fie ca o încununare a formării mele didactice şi care n-a fost așa, chiar dacă am primit nota maximă. Însă am și învățat multe din această experiență: hotărârea de a nu renunţa uşor, convingerea nestrămutată că Binele, Adevărul şi Frumosul trebuie să se regăsească între principiile mele de viaţă până la sfârşit. Am simţit foarte clar atunci că aceste cuvinte nu au izvorât din mintea mea, ci mi-au fost transmise de undeva din afara ei, ca un îndemn de a trăi într-un anumit registru, al păcii și armoniei interioare.

– Cum vă raportați la generația din care faceți parte? Care ar fi ideea-suport?

– Consider că generația mea este printre ultimele care s-a ocupat serios de școală. Am avut o formare clasică, respect pentru educație, dascăli, mai târziu pentru profesie. Responsabilitățile trebuie tratate serios, iar elevii trebuie ajutați să înțeleagă că nu poți deveni foarte bun într-un domeniu fără o știință a învățării, fără efort, fără un program pe care să îl respecți riguros. Chestiunea asta cu învățatul după tutoriale de pe net, o fi funcționând la unii, dar, dacă scuturi puțin, vezi repede cum se dărâmă construcția. Pentru că degeaba ești un programator foarte bun, dacă nu ai și cunoștințe din alte domenii: limbi străine, artă, sociologie, cibernetică, etică… dacă nu ai cultură generală, dacă nu ești educat. A face școală la modul serios înseamnă, de fapt, a te transforma treptat într-un adult instruit, educat, cult, social și sociabil și într-un bun profesionist. Înainte școala nu însemna doar un sistem și o perioadă prin care trebuia să treci obligatoriu și gratuit, ci reprezenta devenirea însăși a omului. Din păcate, tot ce s-a întâmplat după ’89 a fost, după părerea mea, un continuu experiment în educație, un soi de exercițiu de perpetuă schimbare, care a testat anduranța nervilor profesorilor, părinților și copiilor deopotrivă. Astăzi, experimentul continuă. Eu l-am trăit puțin ca elevă de gimnaziu și liceu, dar din plin ca studentă și, mai apoi, ca profesor. La nivel de educație, faptul că suntem în impas este generat, pe de o parte, de multiplele schimbări fără sens în sistem, iar pe de altă parte, pentru că avem generații de elevi care nu pun preț pe școală. Părinții acestor copii sunt elevii anilor ’90, când „libertatea” a făcut ca în mentalul colectiv să se insereze ideea că școala trebuie „modernizată”, că e „învechită” și că nici măcar nu e așa de importantă. Despre educația și cultura acestor părinți nu comentez. Și, ca sa fiu fairplay, nici despre „uscăturile” din pădurea pedagogică de după ’89… Nu sunt o conservatoare și nici o paseistă, chiar cred că schimbarea e bună. Dar nu cu orice preț, nu oricum. De dragul schimbării s-a renunțat la metode, strategii, sisteme întregi care și-au demonstrat în timp eficiența. Lipsa de predictibilitate și schimbările continue, fără rost, duc la haos în multe domenii. Educația nu face excepție. E timpul să revenim la normal.

Festivalul Internațional de Artă pentru copii „Small Montmartre of Bitola”, Macedonia (2012)
Festivalul Internațional de Arte Plastice pentru copii „Piatra-Neamț-Creativ”, ediția I, 2017
Împreună cu prof. Henry Lau din Hong Kong (2018)

 Care este prima amintire legată de parcursul, destinul dvs. artistic?

– Cred că una dintre primele amintiri e legată de un iepure pe care l-am desenat cu creta colorată pe asfalt, în spatele blocului din Dărmănești, unde am locuit o perioadă de timp. Prietenii și colegii de trăsnăi păreau foarte impresionați de iepurele meu, așa că acest prim desen mi-a dat mare încredere în mine să mă „aventurez” artistic pe pereții blocurilor din jur, spre disperarea vecinilor. La grădiniță îmi alegeam cu atenție instrumentele de lucru, formele, nuanțele… Am avut o educatoare excepțională, iar mai târziu patru învățătoare foarte bine pregătite. Dar de știut că voi face arte plastice cam de prin clasa a VI-a am știut. Hotărâtor a fost, în acest sens, cuvântul profesorului meu de educație plastică din gimnaziu, care m-a ajutat să-mi aleg calea.

– Ce amintire păstrează profesorii despre elevii pe care i-au descoperit și au crezut în ei, pe vremea când erau la început de drum.

– La un copil se văd darul, înzestrarea… Sigur, dacă ai ochi să vezi. Restul, până la înalta performanță, e liberul-arbitru care ține de muncă, efort, consecvență, de o bună îndrumare din partea profesorului… ora et labora, cum bine spunea Sfântul Benedict. Bineînțeles, mai întâi e joaca, e descoperirea, e spontaneitatea, e bucuria. De aceste lucruri sunt atraşi inițial copiii, pentru că fac parte din universul lor de copil. Unii sunt de nivel mediu, alții, excelează, au un univers interior mai bogat, își aleg culorile cu grijă, modelul lor intern e mai interesant. Apoi vin jocul programat, regulile, stimularea creativității…Unii cedează, altora li se pare o provocare și doresc să se exprime plastic cât mai original. Cu vârsta cerințele cresc și deși activitatea de creație rămâne un joc, aceasta are canoane din ce în ce mai complexe care necesită timp, documentare și, bineînțeles, mai mult efort şi răbdare. Cu cât înaintează în vârstă și experiență, rămân tot mai puțini cei care vor să facă performanță sau să urmeze o carieră în domeniul artistic. De multe ori, privind la lucrările elevilor mei din anii terminali de liceu, sau care sunt deja la facultate, la masterat sau care fac școala doctorală, nu mă pot abține să nu observ transparența modelului intern pe care acești tineri artiști l-au avut în copilărie. E ca și cum, după o călătorie în jurul lumii, în care au învățat și experimentat o mulțime de lucruri folositoare, ei se întorc acasă, la lucrurile pe care le știu și le iubesc. Aproape fără excepție, tinerii care astăzi îmi arată picturi extraordinare, proiecte de design industrial/auto, icoane pictate pe lemn și sticlă, lucrări foarte reușite de grafică, ilustrație de carte, atunci când au realizat la atelierul de pictură prima lor lucrare, aceasta a fost tocmai o frumoasă acuarelă, un desen cu o mașină, o icoană, un desen în tuș sau o ilustrare a unei povești… Cercul se închide perfect!

Festivalul Internațional de Artă – Evora, Portugalia (2016)
Festivalul Internațional de Artă – Evora, Portugalia (2018)
Festivalul Internațional de Artă pentru copii „Small Montmartre of Bitola”, Macedonia (2011)

Cum e să fii înzestrat cu flerul de a descoperi talente, să fii făcut pentru asta, să ai chemare cum se zice?

– Pedagogia e o „superputere”, ca să mă exprim în limbajul adolescenților cu care lucrez. Educația e arta ultimă – arta care face sculptura socială. E cea mai mare demnitate la care te poate înălța Divinitatea, după cea de îndrumător spiritual, de preot. Și Hristos tot învățător a fost! Înseamnă să ai o conștiință a faptului că nu-ți mai aparții. Ești al celorlalți, nu mai ai voie să te manifești impulsiv, nepoliticos, ignorant, nu mai ai voie să fii vulgar, nedrept. Pentru că ești un exemplu, un formator de opinie, un vector social foarte important, profesional și uman. Există, deci, o imensă responsabilitate! În plus, referitor la educația artistică, pe lângă faptul că trebuie să promovăm bunul-simț uman și profesional, deontologia, arta învățării și toate lucrurile care derivă din profesia de dascăl, trebuie să acordăm o atenție sporită celor pe care îi simțim mai sensibili, mai înclinați către frumos, care au manualitatea înnăscută, dar și un alt fel de percepție a lucrurilor. Chemarea de a-i căuta și găsi, de a-i alege dintr-un grup este și ea, la rândul ei, un dar. Pe care-l primești și pe care musai trebuie să-l dezvolți. E o mare bucurie să îl conștientizezi în timp. E foarte important să ți se confirme alegerile peste ani. Este, de fapt, suprema satisfacție!

Apelez la recunoscuta dvs. exigență, pentru a vă cere părerea despre actualii elevi.

– Rolul meu ca profesor e să îndrum copilul şi să-l însoţesc pe acest drum al artei. Debutul în artă este foarte important. Când, unde, dar mai ales cum? La şcoală, la Palatul Copiilor, la un club dedicat artelor vizuale, la bibliotecă, la muzeu, la vârsta de 3-4 ani sau chiar la 16-17 ani. I-am ajutat pe copii să își descopere aceste aptitudini, vocaţia lor, de timpuriu, la grădiniţă sau la şcoala primară. Pe alții, care s-au hotărât să dea admitere la Design sau Arhitectură, deşi n-au pus mâna pe creion decât ocazional, am încercat să îi ajut să recupereze într-un timp foarte scurt un volum mare de cunoștințe artistico-plastice. M-am raportat corect la potenţialul propriu al copilului, am avut așteptări realiste şi am muncit continuu ca să-i ajut să se dezvolte frumos. Arta este modelatoare, este terapeutică, dezvoltă, ameliorează, bucură, converteşte, echilibrează. Am convingerea că orice copil, căruia îi place să deseneze, să picteze, care se exprimă cel mai bine prin vizual, dacă este ajutat să îşi descopere de timpuriu înzestrarea sa pentru artă, şi este coordonat cum trebuie, şi lucrează suficient, poate face performanţă la nivel mare. Poate alege un drum profesional în domeniul artistic sau pentru dezvoltarea sa personală, prin educarea propriului bun gust la un nivel înalt. Copiii au puterea interioară de a decela între frumosul autentic şi kitsch și ajung să devină adulţii care ştiu cum să îşi facă viaţa mai frumoasă. Este unul dintre talanţii pe care majoritatea dintre noi îl avem când suntem copii dar pe care, fără educaţie, îl pierdem pe drumul complicat al vieţii, urâţindu-ne existenţa şi devenind un pic mai nefericiţi. De aceea, cred că educaţia, în general, şi educația estetică, în particular, sunt atât de importante. Chiar de la bun început! Cei mai mulți dintre elevii mei au ajuns să facă performanță dintr-un hobby. Au ales cariere în pictură, arhitectură, design vestimentar, design grafic, pictură murală, pedagogia artei, artă fotografică, imagine de film etc. Dacă nu și-ar fi descoperit vocația, dacă nu ar fi lucrat asiduu pentru dezvoltarea talentului lor, probabil că ar fi ales alte domenii profesionale, care însă nu i-ar fi mulțumit pe deplin, pentru că nu le-ar fi activat complet potențialul creativ și inteligența. Concluzionând, pot spune că îi văd pe copiii de astăzi mai inteligenți decât eram noi la vârsta lor, cu abilități tehnice mai avansate, dar mai puțin curajoși, mai puțin inventivi. Din păcate, foarte puțini sunt dispuși la un efort susținut. Ei plătesc tribut tehnologiei actuale care acționează negativ în privința motivației, în sensul că-i face să-și piardă răbdarea și să aștepte o recompensare imediată.

Comemorarea a 100 de ani de la genocidul împotriva armenilor – U.A.R. Bacău (2015)
Expoziție de artă românească, Praga, Cehia (2015)
Festivalul Internațional de Artă pentru copii „Small Montmartre of Bitola”, Macedonia (2018)

Sunteți un pedagog din vocație sau un pedagog format?

– Sunt un pedagog din vocație. Am susținut două examene de admitere la Pictură, în două centre universitare de tradiție, la Cluj și Iași. Era pe vremea când te prezentai la un examen serios, nu la un concurs de dosare. Erau 7 sau 8 locuri disponibile la fiecare secție și se înscriau sute de absolvenți de liceu, unii după ce încercaseră 8-9 ani la rând. Concurența era cam ca la Medicină. Am intrat abia în al treilea an, când am înțeles că soarta mă vrea la Pedagogie. Îmi și plăcea pentru că am predat și înainte de a intra la facultate. Am simțit, am înțeles că aici e locul meu. De aceea nu-mi este niciodată frică de faptul că aș putea rămâne fără „pâine”, cum se spune. Dacă Dumnezeu m-a vrut în învățământ, sunt sigură că o să deschidă întotdeauna o ușa pentru ca eu să am de lucru. Pentru că și eu, la rândul meu, am muncit foarte mult ca să ajung la nivelul profesional și la rezultatele de astăzi. Performanța merge mână în mână cu perfecționarea continuă. Practica este scara care ne ajută să urcăm aceste trepte ale profesionalizării. Există nenumărate contexte și modalități formale, nonformale și informale de a te profesionaliza. Studiile liceale și universitare sunt temelia. Apoi, sigur, m-am format și ca pedagog prin practica pedagogică, prin modulele de perfecționare, gradele didactice care reprezintă importante borne profesionale în parcursul didactic. După aceea, vin programele și proiectele, expozițiile, workshopurile, taberele și festivalurile internaționale și multă muncă de predare și evaluare. Când apar rezultate semnificative știi că ești pe drumul cel bun. Cel mai mult m-am perfecționat lucrând zi de zi cu elevii, cu pasiune, în activități școlare și extracurrriculare, formale, nonformale etc. Practica, mai mult decât orice curs, te învață să înțelegi sufletul delicat al copilului, să te adresezi lui ca să poți intra într-o sinergie creatoare cu acesta, învățându-l ce e arta și ajutându-l să își dezvolte potențialul creativ, să aprecieze mai mult valorile autentice, cultura, bunul-simţ şi bunul-gust. Cred că o calitate importantă a unui profesor care devine mentor este empatia. Empatia înseamnă să înțelegi elevul în ansamblul personalității lui. Să îi descifrezi emoțiile, sensibilitatea, dragostea pentru desen și culoare, să îi înțelegi nivelul capacității de muncă și să știi ce mecanisme să folosești ca să alungi teama, să stimulezi curajul, să pui în valoare potențialul copilului pentru ca el să își descopere de timpuriu vocația și să muncescă cât mai mult pentru a ajunge la performanţă. Cred că exemplul personal e covârșitor. Și mai cred că elevii trebuie tratați cu blândețe, corect și încurajați să muncescă mult. E absolut necesar ca dascălul să fie o persoană care să inspire, să fie echilibrat și un bun psiholog. Un mentor poate fi un reper profesional important pentru un elev care vrea să facă performanță. Cred cu tărie în principiul conform căruia ucenicul trebuie să își depășească maestrul și aplic toate strategiile pedagogice ca să îndeplinesc acest obiectiv profesional.

– Cum ar trebui să pășească un creator pe drumul cunoașterii?

– Un tânăr artist trebuie să plece la drum cu toate ușile percepției deschise, cu dorința de a studia și de a înțelege ce au făcut înaintașii lui, cu asumarea unui efort mare, constant și a unui lung drum plin uneori de ţepii eşecurilor. Cu inteligența faptului că toate îi sunt premise, însă nu toate de folos, cu înțelepciune și blândețe, curiozitate, curaj, inclusiv curajul de a-și asuma greșelile, de a învăța din ele și de a merge mai departe. Trebuie să respecte un program strict, ca de antrenament pentru Jocurile Olimpice, care să includă ore de studiu desen și culoare, de tehnici artistice, de lectură, și aici mă refer la istoria artelor, de vizite în muzee, călătorii și stagii de documentare. Un tânăr artist trebuie să aibă posibilitatea să călătorească, să vadă, să se impregneze de marea artă, de istorie, de locuri fascinante. Trebuie să aibă prieteni cu care să împărtășească, să dezbată, să colaboreze. Asta am recomandat elevilor mei  și, din fericire, am avut marea șansă de a-i duce în foarte multe locuri din lume pentru a participa la concursuri, workshopuri, stagii de documentare. Iar rezultatele lor au confirmat că drumul ales a fost cel mai bun!

Expoziția de artă plastică „Bridges of Colours”, Institutul Cultural Român Tel Aviv, Israel (2018)
Festivalul Internațional de Artă pentru copii, Evora, Portugalia (2016)
Împreună cu Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, la inaugurarea „Raftul American” de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț (2018)
Festivalul Internațional de Arte Plastice pentru copii „Piatra-Neamț-Creativ”, ediția a II-a, 2018

– Care sunt principiile dvs. deontologice și umane de la care nu vă abateți?

– Încerc să nu amestec lucrurile, nu-mi place deloc expresia merge și așa. Încerc să nu pun nimic înaintea moralității și a laturii spirituale. Nici chiar experimentul artistic sau altceva asemănător. Mi se pare foarte trist contextul actual în care se încearcă transformarea dascălilor în niște cadre didactice lipsite de esența însăşi a pedagogiei. Formalismul extrem din educație, ascunderea după metodologii, proceduri și protocoale ne va transforma în niște (e-) funcționari care nu vor mai avea nicio legătură cu educația în sensul ei profund. Tehnologia e bună, dar cu măsură. Carte cu polonicul, internet cu lingurița, spunea unul dintre mentorii mei. Încerc, pe cât îmi stă în putință, să-i ajut pe copii să înțeleagă lumea în care trăim, fără să intervin în viețile și alegerile lor. Cred cu tărie în importanța liberului-arbitru, a conștiinței și responsabilității individuale.

– Satisfacțiile au compensat eforturile, sacrificiile făcute?

– Da! În totalitate! Mă identific în foarte mare măsură cu ceea ce fac din punct de vedere profesional. Întotdeauna am considerat că munca de la catedră și din atelier nu reprezintă o simplă profesie, ci mai degrabă, așa cum v-am mai spus, este o chestiune de vocație. Cu alte cuvinte, dacă nu poți să faci foarte bine ceea ce faci, mai bine renunți și lași locul altuia mai motivat. Am avut și momente de descumpănire, dar n-am renunțat niciodată, fiind profund convinsă și conștientă că pedagogia artei este vocaţia mea. Am primit eșecurile ca pe niște lecții dure din care am învățat ce trebuia, iar succesele profesionale ca pe niște mari bucurii ale vieții. Am o relaţie frumoasă cu elevii mei, cu mulţi dintre ei am lucrat de la 5-6 ani şi până au terminat liceul, dar mi-au cerut sfaturile profesionale şi în timpul studiilor universitare şi postuniversitare. Sunt un profesor care cere mult de la elevii săi. Nu-mi plac delăsarea și lenea. Îmi dedic mult din timpul și energia mea copiilor, mulți dintre ei și părinții lor ajungând să fie membri ai familiei mele extinse. Subcultura domină astăzi lumea, în primul rând, în plan artistic şi cultural, mai ales în mediile frecventate de tineri. Mi-am dorit să ofer o alternativă acestor tineri, pentru timpul lor liber, în sensul abordării creaţiei artistice, a voluntariatului, a domeniilor cunoaşterii. Am creat un context care să-i inspire pe tineri cu idei, cu lucruri bune pentru comunitate şi pentru ei înşişi, pentru dezvoltarea lor profesională și personală. Am așteptări mari dar realiste de la ei, pentru că le calibrez întotdeauna cu talentul, puterea de muncă, sensibilitatea și temperamentul lor. Încerc să îi fac să își descopere uriașul potențialul creativ, să îi determin să abordeze cu mult curaj temele propuse și să se deblocheze artistic. Recompensele vin de obicei în plicuri din SUA, Japonia, Hong Kong, India, Israel etc. Sunt premii și distincții pe care ei le obțin la concursuri de arte plastice destinate elevilor, unele cu o tradiție de peste 40 de ani. Alteori, sunt selectați și invitați să participe la concursuri și festivaluri internaționale în Portugalia și Macedonia și chiar pe alte continente. Spre exemplu, în 2019, am reprezentat România împreună cu elevii mei Miruna Morțe și Laurențiu Păr în Hong Kong la o expoziție mondială a tinerelor talente – Art Next Expo. Tot în Hong Kong, în 2014, am fost invitați să susținem mai multe ateliere de predare a tehnicii icoanei pictate pe lemn. Am organizat, ani de-a rândul, tabere și stagii de documentare și pictură pentru cei mai buni elevi ai mei, pentru a-i motiva, la Balcic, la Nessebar, la Veneția, la Londra, la Paris. E modul meu de a-i recompensa pe cei mai buni dintre ei.

Reprezentând România la „Art Next Expo”, Hong Kong, 2019
Alături de organizatorii „Art Next Expo”, Hong Kong, 2019
Festivalul Internațional de Artă pentru copii „Small Montmartre of Bitola”, Macedonia (2012)
Festivalul Internațional de Artă pentru copii, Evora, Portugalia (2017)

Cum putem păstra interesul și dragostea oamenilor pentru artele plastice, pentru frumos?

 – Prin lucruri mici, prin felul cum ne aranjăm interioarele simplu, cu bun gust, fără elemente inutile, fără să încărcăm, fără kitsch-uri. Prin alegerea cu grijă a veșmântului, prin cultivarea simțului estetic la copii, prin educația lor vizuală. Prin exercitarea simțului civic și drepturilor cetățenești când urbanismul unui oraș e schilodit prin tăierea unor arbori mai bătrâni decât noi. Prin alegerile pe care le facem constant în materie de producții audio-video pe canalele consacrate. Prin concerte, spectacole, filme, expoziții, vizite la muzee, situri și locuri încărcate de cultură. Prin lectură, prin participarea la activitățile bibliotecilor, prin cunoașterea istoriei neamului și istoriei artei românești și universale. E o alegere continuă, zilnică, o alegere care zidește sau dărâmă. Frumusețea va salva lumea, spunea Dostoievski.  Niciodată, parcă, aceste cuvinte nu au fost mai actuale decât astăzi, când suntem atât de agasați de o subcultură populară atât de omniprezentă.

– Ce apreciați cel mai mult la oameni?

  – Măsura în care îl au pe Dumnezeu în inima lor. Atât! Asta îi face oameni buni și buni profesioniști. Sursa mea de energie, pentru a continua munca pe care o fac, este credința nestrămutată că Dumnezeu îngăduie să ajut acești copii să se cunoască pe ei înșiși și să facă lumea mai bună, mai frumoasă. Energia copiilor însăși este un combustibil neprețuit pentru mine. Sunt efervescenți, inteligenți, creativi și plini de forță, așa că nu îmi permit momente de repaos, întrucât nu mă lasă inima să nu le ofer tot ce pot. Tot ceea ce facem trebuie să conteze. Viața fiecăruia dintre noi trebuie să fie plină de sens. A mea capătă sens odată cu realizările lor! Cred foarte mult în sinergia divino-umană și în puterea acestui efort conștient și asumat de a schimba lucrurile. Înțelepciunea populară spune că Dumnezeu îți dă, dar nu îți pune în traistă. Însă, de multe ori, îți pune și în traistă, o spun din experiență. Nu mi-am pus niciodată problema banilor, am trăit cu cât a fost şi întotdeauna a fost bine aşa. Obiectivul meu a fost să îmi fac meseria la un nivel înalt, restul a venit de la sine, toate s-au adăugat atât cât a fost necesar, atât cît a trebuit, când a trebuit. A trăi pentru a lăsa lumea un pic mai bună mi se pare un obiectiv bun și realist. Adicțiile și perspectivele false sunt sursa multor rele, așa că nu am așteptări de la oameni. Am simțit, de multe ori, că la pasărea oarbă îi face Dumnezeu cuib, sau, știți cum e, ce e val ca valul trece…

Stagiu de documentare și creație, Nessebar, Bulgaria (2014)
Împreună cu Andrei Nuțu, la expoziția personală Metanoia, găzduită de Muzeul de Artă din
Piatra-Neamț (2018)

– Asociația Arte.Ro a împlinit 11 ani de activitate creatoare în slujba artelor frumoase. Cum a fost să construiți acest renume greu de egalat?

– Greu. Cu lacrimi, cu timp, cu efort, cu nopți nedormite, cu multe sacrificii în relaţiile cu oamenii, cu vacanţe anulate, fără week-end-uri, fără odihnă, plătind un preț mare. Cu orare și agende de la care nu am abdicat, cu relații, curaj, ajutor, cu banii proprii puși la bătaie. Dar nu se poate altfel… Însă rezultatele au compensat totul. Nu cred că există nimic mai important în lumea asta care rămâne după mine decât ceea ce am zidit în copiii cu care am lucrat. Și Arte.Ro mi-a folosit enorm din acest punct de vedere! Din păcate, întrevăd un orizont de așteptare sumbru pentru ONG-uri. Pentru cei care fac tot educație, dar altfel. Pentru cluburi, cercuri, ateliere, pentru educația extrașcolară, extracurriculară. Asistăm la o „democratizare” a educației obligatorii, formale, la nașterea unei educații corecte politic, în fond la o schimbare totală de paradigmă în ceea ce privește educația. Cu noile măsuri și condiționări socio-sanitare, elevii au tot mai puțin timp la dispoziție pentru alte activități educative, au tot mai multe restricții și bariere. Ne îndreptam spre un flux main stream în educație care mie îmi pare că are accente, deocamdată, ușor totalitariste. Nu putem răpi copilului plăcerea, bucuria și, până la urmă, dreptul și obligația morală de a-și dezvolta un talent într-un cadru nonformal. Nici chiar cu motivații de tipul celor care ni se flutură astăzi pe pixelii și biții bannerelor și ecranelor care ne agresează retinele zilnic. Asociația Arte.Ro a realizat, în ultimii zece ani, sute de proiecte mai mari sau mai mici de care au beneficiat foarte mulți elevi români și străini. Este vorba, în primul rând, de Festivalul Internațional de Arte Plastice pentru Copii Piatra-Neamț Creativ, ajuns la ediția a cincea și care, în fiecare an, exceptând 2020, a avut peste 50 de participanți direcți veniți de pe patru continente. Au mai fost stagii de documentare, workshopuri și consursuri internaționale, festivaluri și expoziții pentru elevii cu care am lucrat în țări precum Bulgaria, Macedonia, Cehia, Italia, Franța, Anglia, Hong Kong, Israel, Portugalia, Grecia s.a. Am acordat o importanță deosebită atelierelor de gravură, sculptură, pictură, icoană, taberelor și călătoriilor de documentare. Am organizat expoziții personale foștilor mei elevi, acum masteranzi sau doctoranzi ai unor prestigioase instituții de învățământ superior artistic din România. Am editat și ilustrat publicații dedicate patrimoniului cultural nemțean, am organizat concursuri în  memoria unor personalități nemțene, am pictat capele și paraclise, am susținut sesiuni de animație culturală, am inițiat activități în parteneriat cu instituții de învățământ, cultură și comunități etnice, am realizat programe internaționale de dezvoltare personală prin mentorat artistic și estetic, campanii sociale, simpozioane și mese rotunde, platforme de dezbateri și ateliere dedicate copiilor cu cerințe educaționale și nevoi speciale. În total, așa cum v-am mai spus, sunt 657 de diplome obținute de elevii mei în ultimii zece ani doar la concursurile internaționale de arte plastice, începând cu Japonia și sfârșind cu SUA. Toate aceste activități au fost realizate cu participarea directă a copiilor și nu prin internet. Eu cred că, dincolo de tulburările economice, politice, sociale, arta copiilor poate fi un izvor istoric foarte important, poate constitui un element de netăgăduit din patrimoniul mondial al umanității. Cred că trebuie să vedem în copii cei mai buni ambasadori ai binelui, ai adevărului și ai frumosului în lume, indiferent de secolul în care trăim!

A consemnat Violeta Moșu

CRISTINA PETRARIU (n. 17 septembrie 1978, Piatra-Neamţ) este absolventă a Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ (1997), licenţiată a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design (2003), cu un Masterat în Arte decorative la aceeaşi Universitate ieşeană (2005). În prezent, este profesor cu gradul didactic I, titular la Palatul Copiilor din Piatra-Neamţ, Catedra de Pictură II. A fondat în anul 2010 Asociația Culturală „Arte.Ro”, în Piatra-Neamţ. Organizatoarea celui mai important festival internațional de arte plastice pentru copii și tineri din țară: Piatra-Neamț Creativ. Reprezentanta României la Art Next Expo Hong Kong, noiembrie 2019 – expoziţie bienală şi târg internațional de artă pentru tinerii artişti emergenţi din întreaga lume. Are numeroase participări la stagii de documentare şi workshopuri: în Belgia, Grecia, Italia, Germania, Macedonia, Bulgaria, Hong, Portugalia, stagii în fotojurnalism la Bruxelles (Ecole Le 75) și Veneția (ICR). A fost prezentă frecvent în expoziţii colective şi personale – fotografie, pictură,  icoane pe lemn, foto/video instalații în România (Piatra-Neamț, Iași) și în străinătate (Vasanello, Potenza-Italia; Verl-Germania; Viena-Austria, Veneția-Italia). Curator  de expoziţii, concursuri şi festivaluri de artă plastică ale elevilor, în țară și în străinătate (Bitola – Macedonia, Nesebar – Bulgaria, Veneția – Italia, Hong Kong – China, Evora – Portugalia). Organizator de stagii de documentare în cadrul programului „Arte vizuale nemţene în circuit european – dezvoltare personală prin mentorat artistic şi estetic” – Veneţia – Italia, 2011; Londra – Marea Britanie, 2012; Paris – Franța, 2013. Organizator de workshopuri de pictură icoană pe lemn în Hong Kong la invitaţia Institute of Education, Hong Kong, 2014. Stagii de pregătire a elevilor în pictura de peisaj – Balcic -Bulgaria, 2013, Nesebar – Bulgaria, 2015 și Constanța – România, 2017, programe cofinanţate de Primăria și Consiliul Local Piatra-Neamţ și Consiliul Județean Neamț.

Laureații Premiului Mentor 2020:

Victor Baciu, antrenor emerit de lupte, Botoșani

Ion Bădescu, antrenor de înot, Timișoara

Bíró Tibor, profesor de fizică, Târgu Mureș

Csutak Judit, profesor de literatură, Miercurea Ciuc

Ramona Haidu, antrenor de gimnastică aerobică, Arad

Jámbor Fekete Erzsébet, profesor de pian, Oradea

Agriela Monica Măciuceanu, profesor canto, Galați

Dorel Nicoară, profesor de electronică-robotică, Bistrița

Cristina Petrariu, profesor de arte plastice, Piatra-Neamț

Viorica Ursanu, antrenor de atletism, Iași

Festivitatea de premiere:

https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate/videos/1003988987037251