Scriitorul Eugen Uricaru, câștigătorul Premiului Național „Ion Creangă”, ediția a III-a – „Lucrul cel mai important pentru un scriitor este să fie citit”

Scriitorul, scenaristul, diplomatul și istoricul Eugen Uricaru (n. 11 ianuarie 1946, Buhuși, județul Bacău) este al treilea câștigător al Premiului Național pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, instituit din anul 2017 de Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Ceremonia de premiere a avut loc astăzi, 15 iunie, la Muzeul Memorial „Ion Creangă” de la Humulești. Valoarea premiului este de 5.000 de euro. Între anii 2001-2005, Eugen Uricaru a condus Uniunea Scriitorilor din România.

Opera lui Eugen Uricaru nu-i o înșirare de cărți oarecare, ci este foarte sudată, foarte organică. Are o lume pe care o recunoști, care-și are, cred eu, esența în romanul „Vladia” din 1982, în care era foarte dificil, în anii ’80, să pui problema libertății. O lume parabolică, în care personajele își pun problema libertății sociale, individuale, o lume în care aparent nu se întâmplă nimic, fericirea e la îndemână și atunci fibra morală se lenevește”. (Bogdan Crețu, membru al juriului)

Felicitări, domnule Eugen Uricaru!

– Mulțumesc foarte mult celor care au contribuit la ridicarea acestui premiu în fața opiniei publice. Mulțumesc foarte mult celor care s-au luptat ca acest premiul să reprezinte o recunoaștere pentru prozatorii țării noastre. Am trăit la Piatra-Neamț prima copilărie. Atunci când începi să cunoști lumea din jur, prima mea lume a fost Piatra-Neamț. Țin minte doar fragmente, „pete”, întâmplări mărunte, erau ani destul de grei, anii ‘50, dar era frumos. Chiar scriu acum o carte, mă aflu la jumătatea ei, despre întâmplări care au legătură cu acest oraș, petrecute în mai 1941.

Ce fel de scriitor vă considerați?

– În formare. Eu am încercat să văd cum arată lumea din punctul meu de vedere.

Și cum arată lumea dumneavoastră?

– Interesantă, dar nu neapărat fericită, pentru că sunt multe întâmplări contradictorii. Tragedia este contradicția dintre necesitate și întâmplare. Noi vrem un lucru și întâmplarea face să pățim altceva decât ne dorim. Oricum, e un drum ascendent al românilor, nu neapărat al României, pentru că întâmplările din ultima jumătate de veac, poate și mai mult, ne arată că românii s-au tranformat, dar statul român a rămas la fel de supus și de slab. Totuși, viitorul e în mâna românilor.

Sunteți un scriitor care are nevoie de validări constante?

– Nu. Niciodată nu m-am gândit la validare. O să vă dezvălui un secret. Nu am în arhiva personală nicio cronică literară despre ce am scris. Nu că nu îi prețuiesc pe critici, unii dintre ei chiar sunt oameni foarte competenți, serioși, dar cronicile literare nu m-au interesat. Am fost mai mult interesat de opinia unui cititor normal.

Care-i atunci cel mai important lucru pentru un scriitor? Doar să fie citit?

– Da, doar să fie citit, înainte de toate. Apoi să fie și înțeles, asta-i mai greu, dar să fie citit, pentru că în orice carte există mai multe straturi de înțelegere. Dacă o carte este citită, există șansa ca oamenii să ajungă cât mai adânc în text.

Se spune că lucru cel mai greu e să scrii simplu și să nu plictisești. Sunteți de acord?

– Sunt absolut de acord, pentru că atunci când scrii complicat înseamnă că nu ești sigur pe ideile tale, nu ești limpede cu tine și încerci să te lămurești în timp ce scrii, ceea ce e foarte neplăcut pentru cititor mai ales. Nu este o rețetă neapărat de succes, dar este calea către adevărata literatură.

V-ați gândit vreodată cum ar arăta viața noastră fără literatură, fără muzică, fără arte plastice?

– Literatura este mult mai importantă decât oricare artă, deoarece o carte citită la 15 ani și recitită la 30 de ani e altă carte, pentru că, de fapt, omul se schimbă, odată cu vârsta și știința acumulată în timp. Cartea nu este decât o partitură, un cod și, în funcție de emoțiile, de cunoștiințele sale, cititorul reinterpretează ceea ce autorul i-a transmis. Niciodată un personaj nu-i același, dacă recitești cartea peste ani.

Cât împrumutați personajelor din sentimentele și trăsăturilor dvs.?

– N-am împrumutat nimic, niciodată. Am ferma convingere că sentimentele și trăsăturile proprii în momentul în care le-ai destăinuit, ai pierdut, ai rămas fără ele, adică le-ai pus la vânzare. Nu poți să ai o mașină și s-o și vinzi în același timp.

– Cât de cultural vi se pare orașul Piatra-Neamț?

Prezența culturală a orașului este foarte, foarte pregnantă. Municipiul Piatra-Neamț e mult mai cunoscut decât cred locuitorii săi. Referitor la Premiul „Ion Creangă”, dacă se trece și acest prag de trei ediții și se organizează și a patra, putem spune că o să dăinuie. Ideea este excepțională, în primul rând că instituie, așa, un fel de masă a cavalerilor literelor. Marii prozatori D.R. Popescu și Nicolae Breban, câștigători ai acestui premiu la primele două ediții, pot să constituie un motiv de mare intrasigență pentru viitor. Dacă se reușește consacrarea acestui premiu, atunci este cea mai mare izbândă.

A consemnat Violeta MOȘU