Născută la Piatra-Neamț, Isabela Neamțu a știut de timpuriu că-și dorește să devină actriță. Consideră că povestea construirii unui spectacol este cea mai frumoasă parte din profesia ei. Este atașată de ideea de Adevăr și spune că Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț e ca un șuvoi, pe care îl întrețin, de-a lungul timpului, alte și alte generații.
– Ce reprezintă Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț pentru o actriță născută în acest oraș?
– Mărturisesc că sunt legată ombilical de orașul în care m-am născut, aici am „devenit”, aici am gustat prima oară din profesia mea, așa că, pentru mine, să joc din nou în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț, a fost o bucurie, o încântare. Seara spectacolului (n.a. – 24 septembrie 2018, Grounded) s-a dovedit a fi plină de adrenalină, m-au năpădit amintiri de neuitat. Festivalul acesta e ca un șuvoi, pe care îl întrețin, de-a lungul timpului, alte și alte generații. Și mă bucur să fiu parte din prezentul lui.
– Orice actor visează la un rol sau la mai multe… Ce ați dori să jucați în mod special?
– Fiindcă sunt destul de activă și în spațiul teatral independent, pot să-mi aleg anumite roluri… dar am învățat să mă bucur mai ales de acelea care mă aleg ele. Îmi doresc să mă întâlnesc cu Shakespeare, uite, asta e ceva ce îmi doresc!
– Este importantă cunoașterea unui actor în afara scenei?
– Cred că este importantă, dar nu absolut necesară. Câteodată ți-ai dori ca oamenii să te recunoască dintr-un rol, de pe o scenă sau dintr-un film, și nu dintr-o reclamă; am învățat, totuși, să iau lucrurile ca atare și să îi invit și la teatru după ce m-au „reperat” de pe micul ecran.
– În general, vă interesează în primul rând textul sau spectacolul?
– Școala m-a învățat că „textul este un pretext”, iar rezultatul, adică spectacolul, poate fi cât se poate de neașteptat. Cred că povestea construirii unui spectacol este cea mai frumoasă parte din profesia noastră. Perioada când vibrezi împreună cu echipa, când imaginația o ia pe o mie de cărări și se întoarce în făgașul dorit de regizor, când nu dormi nopțile fiindcă ești bântuit de ceva ce încă nu există. E cu totul altceva profesia noastră, după premiera unui spectacol.
– Cum vă imaginați teatrul ideal în care ați dori să jucați?
– Teatrul ideal pentru mine este teatrul meu de acum, Teatrul „C. I. Nottara”. Prezentul meu este acum cel mai important. Desigur, sistemul are nevoie de reformă, actorul și arta lui au nevoie permanentă de reformă, dar, în acest moment, eu sunt bucuroasă să împart scena cu actori, colegi minunați, în câteva spectacole remarcabile și spun asta fără nicio modestie, iar teatrul ideal pentru mine, probabil o să îl concep eu însămi, dacă mi se va da vreodată ocazia. Visez la asta.
– Ați iubit și ați visat teatru, de adolescentă?
– Am „plonjat” în meseria asta încă din adolescență, aveam 17 ani, cu un rol principal, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, datorită lui Corneliu Dan-Borcia. În contextul acesta, m-am îndrăgostit și de viață, și de meserie, și de ceea ce urma să fac. Sunt strâns legate și mă bucur că e așa.
– Vă considerați o actriță realistă?
– Sunt atașata de ideea de Adevăr și sunt în căutarea lui. Dacă asta mă face o actriță realistă, atunci așa sunt. Și, deși ancorată puternic în realitate, am rămas o idealistă, o umanistă, prin definiție. Să visezi, să nădăjduiești și să dai naștere unor lumi noi, înseamnă libertatea mea și e ultimul lucru care-mi poate fi luat.
Violeta MOȘU; Foto: Simion Buia
