O competiție de mare atractivitate va avea loc, la începutul lunii decembrie, în Sala Polivalentă din Piatra Neamț. Este vorba despre Supercupa României Seniori Elite și U13 la badminton, ediția I, turneu organizat de Asociația Club Sportiv Andriany Piatra Neamț în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț și Federația Română de Badminton. Întrecerile vor conta și pentru ultima etapă a Campionatului Național.
„Competiția se va desfășura pe 5 terenuri, suprafețele de joc urmând a fi aduse de la Timișoara. Deocamdată nu cunoaștem numărul total de sportivi înscriși, dar avem semnale că vor fi mulți jucători valoroși care vor participa”, a declarat prof. Andrei Ursache, președintele Asociației Club Sportiv Andriany Piatra Neamț.
La categoria 13 ani, Clubul Andriany va fi reprezentat de 7 sportivi:Daria Alungulesei, Andra Postolache, Matei Munteanu, Călin Munteanu, Victor Postolache, Dragoș Niță și Emmanuel Sava, cu precizarea că ultimii patru sunt cu doi ani mai mici de vârstă.
„Este o premieră pentru orașul nostru și, drept consecință, ne așteptăm la un număr mare de spectatori în cele trei zile de întreceri. Probele de concurs sunt: individual fete și băieți, dublu fete și băieți și dublu mixt. Sportivii noștri cei mari au 5 ani și jumătate de instruire, iar cei mai mici câte 2-3 ani. Seturile sunt până la 21, iar în caz de egalitate, la 20, se joacă la două puncte diferență”, a mai menționat prof. Andrei Ursache. Intrarea este liberă.
Program
1 decembrie: 13:00-19:30;
2 decembrie: 9:00-12:30/14:30-19:00;
3 decembrie: 10:00-13:00
Violeta MOȘU