Expoziția dedicată memoriei medicului radiolog Sorin Ciobanu, găzduită de Sala Cupola a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț, a intrat deja în tradiția vieții culturale nemțene, întrunind, și în acest an, o valoroasă prezență. Tema actualei ediții a fost România, file de istorie. Participanții, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, au manifestat un interes crescut pentru complexitatea subiectelor alese. Diverse sub aspect tehnic, lucrările ilustrează modul și gradul de însușire a limbajului plastic. Ele aparțin elevilor de la Școala Gimnazială „Nicolae Buleu” Mărgineni, Școala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamț, Palatul Copiilor Piatra-Neamț, Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț și Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț.









„Istoria României este o călătorie fascinantă, ca o poveste care începe cu dacii și romanii și continuă până în prezent, trecând prin formarea statelor medievale, românești, perioada de modernizare, proclamarea României ca regat, cele două războaie mondiale, formarea României mari, epoca comunismului, revoluția din 1989 și, culminând, cu revenirea țării la democrație, perioadă marcată de două momente definitorii, aderarea la NATO și integrarea țării în Uniunea Europeană. Ați avut o gamă largă de inspirație, însă numărul de lucrări nu a fost foarte mare. Cuvântul istorie poate fi folosit și în alte domenii, de exemplu, Istoria artei, Istoria muzicii, Istoria sportului, Istoria cinematografiei, modele notorii de reprezentare prin pictură. Personajul principal al lucrărilor voastre am observat că este Ștefan cel Mare, probabil și pentru faptul că se împlinesc 550 de ani de la Bătălia de la Valea Albă-Războieni. Lucrările prezentate sunt de o calitate superioară, ceea ce ne-a obligat să acordăm mai multe premii. Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în continuare”, a spus dr. Mariana Ciobanu, vicepreședintele Asociației Culturale „Arte. Ro”.
„Știu că v-ați străduit foarte mult, iar rezultatele muncii voastre se văd. Ați reușit să creați lucrări remarcabile, care ne-au impresionat pe toți, fapt pentru care vă felicităm. Mulțumim inițiatorilor acestui concurs, Asociația Culturală „Arte.Ro” și Palatul Copiilor din Piatra-Neamț, pentru că, an de an, aduc memoriei doctorului Sorin Ciobanu acest binemeritat omagiu”, a declarat prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț.






Vernisajul și festivitatea de premiere au avut loc în această după-amiază (5 iunie 2026), în Sala Cupola, în prezența unui numeros public. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală „Arte.Ro” din Piatra-Neamț, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț și Palatul Copiilor din Piatra-Neamț. Premiile, în valoare de 6.300 de lei, au fost acordate de dr. Mariana Ciobanu, prof. Cristina Petrariu, prof. univ. dr. Mihai Dascălu, ing. Cătălin Ciobanu, dr. Tudor Ciobanu, arh. Daniela Lospa și au răsplătit toate categoriile de vârstă.











„Avem bucuria de a aduce la îndeplinire, și în acest an, frumoasa și dificila sarcina de a cinsti memoria domnului doctor Sorin Ciobanu, prin tradiționalele de acum, concurs și expoziție de arte plastice pentru elevi.
Iată-ne ajunși la cea de-a unsprezecea ediție! Lucrările – creative, originale, foarte interesante conceptual și bine realizate tehnic, alcătuiesc o expoziție ca o lecție de istorie tratată din perspectivă personală: subiectivă, cuprinzătoare și interesantă, totodată.
Elevii cu vârste între 6 și 18 ani s-au străduit să ne prezinte fapte, locuri, oameni și evenimente din istoria mai indepărtată sau mai recentă a României, contribuind prin lucrările lor, la o radiografiere subtilă a modului în care cei tineri percep și înțeleg fenomenul istoric și reperele umane cele mai reprezentative ale devenirii României în decursul istoriei.
De la Decebal la Cuza și de la Ștefan cel Mare la figuri cvasi-anonime din însângerata Piață a Universității lui decembrie ’89, expoziția ne poartă printr-o serie întreagă de evenimente, provocându-ne cognitiv și afectiv ca oameni, creștini, ca români.
Premiile, oferite cu generozitate de sponsori cu inimă mare, sub bagheta doamnei doctor Mariana Ciobanu, răsplătesc efortul artistic, munca susținută de documentare și inteligența creatoare a tinerilor artiști nemțeni. Îi felicit, deopotrivă, pe copiii care au ales să participe cu lucrări atât de frumoase la această ediție a concursului, cât și pe sponsori, care au înțeles să prețuiască intenția și munca acestor copii talentați, care au redat cu măiestrie, în tehnici interesante, fragmente din ceea ce ne definește ca popor.
S-au distins, în mod deosebit, prin lucrările numeroase și bine realizate, eleva Maria Ștefan, și prin conceptul excepțional și realizarea tehnică foarte frumoasă, elevul Andrei Nohai”, a menționat prof. Cristina Petrariu, președintele Asociației Culturale „Arte.Ro”.
Joi, 4 iunie 2026, apreciatul medic radiolog Sorin Ciobanu ar fi împlinit 74 de ani.
Expoziția rămâne deschisă până vineri, 12 iunie 2026.
Violeta MOȘU
Laureații ediției a XI-a a CONCURSULUI ȘI EXPOZIȚIEI DE ARTE PLASTICE PENTRU COPII „DR. SORIN CIOBANU”, PIATRA-NEAMȚ
Preșcolar
Premiul pentru debut: Ioana Paula Safta – 6 ani (100 de lei).
Clasele 0-IV
Premiul special: Eva Maria Sorlescu (500 de lei); Premiul pentru creativitate: Agnes Ștefan (300 de lei); Premiul I: Eduard Matei Mitroi, Clara Cituran, Daria Maria Todirică; Premiul II: Amalia Maria Prușu, Natalia Todirel, Șerban Țărnă, Andreea Giulia Enache, Bianca Enache, Teodora Păduraru; Premiul III: David Nicolae Munteanu, Ioana Anastasia Radu, Maria Pilan, Elena Luca, Alexandru Cumpăt, Ștefania Miruna Borcea, Ana Maria Lungu; Menţiune: Maria Solomon, Ioana Maya Trifan, Antonia Sanhoury, Amalia Dumea Anton, Natalia Ana Prușu, Ioana Sofia Sauciuc, Ștefania Eva Tura, Ioana Maya Nistor, Daria Maria Ciudin, Alexandru Matei Nistor, Amalia Maria Nistor.
Clasele V-VIII
Premiul „Dr. Sorin Ciobanu”: Andrei Nohai (600 de lei); Premiul Special: Cassia Rînja Ciobotă (500 de lei), Ștefania Călin (500 de lei); Premiu pentru concept: Andrei Doru Aaxiniei (300 de lei), Ricardo Dăscăliței (300 de lei); Premiul pentru realizare tehnică: Ania Ioana Pița (300 de lei), Anastasia Maria Fuioagă (300 mde lei); Premiul Bibliotecii: Iustina Vieru (cărți); Premiul pentru creativitate: Cristiana Elena Ioana Trofin (300 de lei); Premiul I: Miruna Ferenț; Premiul II: Cristina Elena Antoce, Gabriela Teodora Timofte, Andreea Cotoi, Sebastian Mihnea Trofin; Premiul III: Eduardo Yanis Miron, Mateo Nistor, Mihaela Tănăselea, Ilinca Miron, Matias George Diaconu; Menţiune: Ioana Luiza Enache, Amalia Enache, Loredana Platon, Vlad Ciocan, Iustin Ștefan Bodescu, Sebastiana Laura Loghin.
Clasele IX-XII
Premiul „Dr. Sorin Ciobanu”: Maria Ștefan – 28 de lucrări (600 de lei); Premiul Special: Maia Andreea Morțe (500 de lei); Premiul pentru realizare tehnică: Maria Toma (300 de lei), Bianca Maria Patrichi (300 de lei); Premiul pentru creativitate: Natalie Maria Blioju Corbu (300 de lei); Premiul pentru concept:Irina Aelenei (300 de lei); Premiul I: Teodora Ștefan, Miruna Anghel; Premiul II: Ioana Dogariu.

