Iubitorii de artă din Piatra-Neamț sunt invitați să treacă pragul Galeriilor „Lascăr Vorel”, până la mijlocul lunii iulie, pentru a admira lucrările expuse de Trio Diaconu: Olga, Oxana și Gheorghii, lectori universitari la secția de grafică a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (A.M.T.A.P.) din Chișinău. Vernisajul a avut loc ieri după-amiază (1 iulie 2024), iar despre universul artistic al celor trei creatori au vorbit profesorul Ștefan Potop, președintele U.A.P., Filiala Neamț, pictorul Mircea Titus Romanescu, curatorul expoziției și prietenul artiștilor, și criticul de artă Emil Nicolae.





„Expoziția este dedicată acestui univers creativ al familiei. Este un regal de acuarelă și gravură, întrucât este o asociere foarte interesantă între aceste două genuri ale artei. Toți trei sunt profesioniști în domeniile pe care le îmbrățișează. La noi în oraș am avut un artist pasionat al acuarelei, Iulia Hălăucescu, respectiv al gravurii, Petru Petrescu”, a spus Mircea Titus Romanescu.
„Putem spune că avem aici o academie în care fiecare artist are rolul său, este cu amprenta lui până la urmă. Se poate scoate un catalog de familie, e adevărat, dar arta e pe cont propriu. Am avut o discuție cu autorii despre estetic și artistic. Paradoxal, artistul este împotriva esteticii. Dacă vrea să fie original și să inoveze, este împotriva esteticii”, a subliniat Emil Nicolae.





„Mesajul expoziției ar fi lumea lăuntrică și viziunea problemelor societății de astăzi văzută prin prisma propriilor trăiri. Prezentăm peste 40 de lucrări executate în tehnicile gravurii – aquaforte, aquatinta, vernis-moale -, acuarelă și tehnică mixtă. Aceste tehnici merită valorificate la un nivel înalt și nu trebuie lăsate uitării”, a declarat Gheorghii Diaconu.
În aceeași formulă, artiștii au mai expus la Râmnicu Vâlcea, Ploiești și de două ori la București.
Violeta MOȘU