luni, iunie 24, 2024
AcasăActualitateAcad. Georgeta Filitti: „Istoria trebuie să rămână mereu prezentă în viață noastră”

Acad. Georgeta Filitti: „Istoria trebuie să rămână mereu prezentă în viață noastră”

„România regală”, cea mai recentă conferință susținută de academician Georgeta Filitti, valoros istoric preocupat de restituirea operei înaintașilor, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț (sâmbătă, 18 mai 2024, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor), a cuprins explicații bogat documentate și atractiv expuse. Elaborate în spiritul adevărului istoric, punctele de vedere au creat o imagine deosebit de elocventă despre această temă interesantă. Georgeta Filitti s-a aflat pentru a doua oară la Piatra-Neamț. La final, Garda Curții Domnești (prof. coordonatori: Elena Preda, Dorina-Luminița Drexler, Cristiana Șoimaru) a prezentat onorul distinsei invitate. „Piatra-Neamț este un loc care mă emoționează, îmi place teribil tot ce este aici și vin, de fiecare dată, cu o imensă plăcere. Sunt colțuri de istorie așa de bine încadrate în orașul modern și cred că pot constitui un model și pentru alte localități din România. De ce? Pentru că istoria trebuie să rămână mereu prezentă în viață noastră”, a spus Georgeta Filitti.

Doamna academician Georgeta Filitti este unul dintre cei mai îndrăgiți istorici români, grație pregătirii excepţionale, a farmecului personal, a «dimensiunii ludice» a discursului şi, nu în ultimul rând, a originalității Domniei sale în abordarea temelor istorice. Instituția noastră a primit un cadou cum nu se poate mai frumos”, a subliniat Mihaela-Cristina Verzea, directorul adjunct științific al Complexului Muzeal Național Neamț.

„Ceea ce a creat omul, inteligența artificială nu cred că poate depăși”

– De ce este istoria cel mai frumos lucru pe lume?

– Știți de ce? Pentru că se constituie într-o zestre spirituală care ne dă o forță morală. Sigur, nu trebuie să ne imaginăm acum că toți putem să devenim Ștefan cel Mare. Pentru că am fost un popor reprezentativ în Europa și o dovedim cu fapte, acesta este un motiv de mândrie. Apoi, omul așa-i făcut, să fie curios. Ori, această curiozitate luminată, dacă ne-o satisfacem, să știți că, încet, încet, devenim oameni cultivați, devenim oameni știutori, oameni care ne înțelegem și propria condiție actuală, ceea ce este foarte important.

– Vă place tehnologia?

– Nu vreau să vă par conservatoare, dar e o lipsă de măsură în această privință. Și atunci, această discrepanță între dezvoltarea noastră biologică și dezvoltarea tehnicii, apariția inteligenței artificiale, iată, creează un dezechilibru în ființa umană, pentru că nu fiecare dintre noi are capacitatea de a ști ce este esențial, ce trebuie să iei, care sunt stimulii externi la care merită să răspunzi. Și nenorocirea face ca tineretul să-și piardă efectiv vremea, să stea cu aceste aparate în mână, că-i un telefon, că-i o tabletă, ca să aibă o știre pe TikTok sau pe altă platformă de propagandă. Este o propagandă a faptului mărunt, care este profund inutilă. Îți mănâncă timpul, ai aflat că o rățușcă se pupă cu o pisică sau cutare actriță suferă de o boală neiertătoare, astea sunt elemente neesențiale, dar care ne mănâncă timp. Și cred că ne consumă și energia. Vreau să răspund foarte clar și fără echivoc: nu-mi place toată tehnica asta care ne înconjoară. În același timp, însă, îmi dau seama că este un fenomen care nu poate fi stopat și atunci ține de fiecare dintre noi să primim cu măsură totul. Măsura în toate este absolut salutară. Informațiile trebuie să fie miezoase. Ce faci, îți pierzi timpul cu prostioare transmise de TikTok? Nu mai spun că foarte multe dintre ele sunt false.

– Omul va putea fi înlocuit de niște „ființe” de metal?

– Ceea ce a creat omul, inteligența artificială nu cred că poate depăși sau, dacă se va întâmpla, înseamnă că civilizația umană pe care noi o trăim în clipa de față va dispărea. Dar eu nu cred. Merg mai departe și cred că, de fapt, e o modă. Încet, încet, va dispărea. Iată, La belle époque s-a caracterizat printr-o modă asortată, frumoasă, grațioasă, armonioasă. În ultimii 30-40 de ani a venit ceva postmodern, a venit ceva de neînțeles. O modă de o urâțenie nemaiîntâlnită, piciorul femeii, care-i foarte frumos, în loc să-i pui un pantof cochet, îi pui o gheată oribilă, cu o talpă groasă. Sunt niște lucruri de neînțeles. Prin extensie, de exemplu, se montează Caragiale, absolut aiurea, cu o gestică, de foarte multe ori, obscenă, cu replici schimbate, cu schimbări de înțeles a unor întregi scene. Shakespeare se montează schimbat. Și, în momentul în care obiectezi, ți se spune că ești depășit. Această aducere în actualitate cu orice preț a unor subiecte e ceva forțat, și această forțare se referă și la teatru și la modă și la neglijența față de propria noastră limbă pe care o împănăm cu niște onomatopee mai ales din engleză. Nu știu care este câștigul. Eu încerc să rămân optimistă. La sfârșitul unei epoci, faci un bilanț și sunt multe lucruri bune, dar, eu, acum, tot mai greu zăresc aceste lucruri bune. Care este profitul? O stâlcire, o urâțire, o neglijare a limbii? La schimbul acesta de mesaje, de e-mail-uri, cum e cu putință să ignori ortografia. „Știți, m-am grăbit”. Aceasta este o necuviință. E o necuviință și față de tine care scrii și o lipsă de respect față de cel căruia îi adresezi mesajul. Și această neglijență în îmbrăcăminte, în scriere, în faptul că ești într-un cerc de prieteni și vorbești tare, țipi, duce la o slăbire morală a oamenilor. Nu știu ce-i de făcut. Și hai să privim și din alt punct de vedere, poate că acesta-i mersul societății, poate că nu avem ce face. Asta ne e dat, să ne resemnăm.

– Cum mai vedeți astăzi relația maestru-ucenic, de care depinde transmiterea, transferul de valori de la o generație la cealaltă?

– Să știți că e o relație tot mai rar întâlnită. Așa-ziși emuli, așa-ziși urmași nu se înghesuie. Toată viața am fost obsedată de găsirea și darea la iveală pentru marele public a documentelor de arhivă. Nu este un lucru ușor, pentru că, de multe ori, documentele de arhivă sunt într-o limbă străină, sunt într-o limbă veche, ai nevoie de cunoștințe de latină, de greacă, de slavonă, de scriere chirilică. E o muncă întreagă. Pe mine m-a pasionat, dar nu sunt prea mulți cei din jurul meu care să mă urmeze. Și atunci, ne rămâne un întreg univers tainic și nu-i bine. Sunt foarte mulți tineri care vor să ia o temă de cercetare oarecare și sunt surprinși să afle că nu toate documentele de arhivă sunt digitizate. Cred că ține foarte mult și de persuasiunea pe care trebuie să o manifeste profesorii în facultate. Poate exista sau nu.

A consemnat Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments