Trupa de teatru a Clubului „Artis”, coordonată de Gina Gulai, actrița Teatrului Tineretului, este marea câștigătoare a celei de-a V-a ediții a Festivalului de Teatru Tânăr „Ora de teatru”. Evenimentul a avut loc între 13 și 17 septembrie, în Delta Siretului – Panciu, zona Zaga Zaga Sat, sub deviza „Festival de teatru, carte și muzică bună”. Actorii Ilinca Tapalagă, Șerban Luca, Ingrid Tofan, Teodora Chiriac și Taina Ștefănescu au prezentat spectacolul „Brenna”, o creație colectivă, regia, scenografia, construcție măști și butaforie fiind semnate de Gina Gulai. Juriul a fost alcătuit din actori și oameni de teatru: Adriana Trandafir, președinte, Alina Herescu, Geo Balint, Florin Coșuleț și Daniel Pop.
„«Brenna», după cum spunea la festivitatea de premiere Adriana Trandafir, președintele juriului, «este un spectacol atât de frumos, care ne-a făcut să avem speranțe pentru viitor și care ne-a convins că numai prin muncă se poate ajunge la un spectacol desăvârșit, fapt pentru care noi vă mulțumim foarte mult. Bravo!». Distribuția acestui spectacol este formată din tineri liceeni îndrăgostiți de tot ceea ce înseamnă arta, sensibil și frumos: Ilinca Tapalagă, Ingrid Tofan, Teodora Chiriac, Taina Ștefănescu și un proaspăt admis la UNATC București, Șerban Luca! Bravo, dragii mei dragi! Praf magic din stele peste voi și iubire infinită!”, a transmis Gina Gulai.
Clubul „Artis” s-a aflat la cea de-a treia participare la acest festival, organizat de de Asociația „Protha” Panciu, avându-l ca promotor pe Cătălin Sfârloagă. „La acest festival au participat 11 trupe de teatru din toată țara. Am trăit la intensitate maximă fiecare zi din acest minunat festival și ne-am bucurat de tot ceea ce înseamnă teatru, carte și muzică bună. Alături de liceenii participanți au fost actorii Tania Popa, Ionuț Caraș și Ciprian Nicula, coregraful Daniel Pop și Florin Coșuleț, Prodecanul Facultății de Teatru din Sibiu, cu ateliere de actorie, comunicare și mișcare scenică. În fiecare zi au fost câte 3-4 reprezentații teatrale ale trupelor participante la festival”, a mai adăugat Gina Gulai.
Mai mult decât atât, la această ediție a Festivalului, trupa de teatru a Clubului „Artis” a mai fost răsplătită și cu Premiul „Condiția umană”.
Violeta MOȘU