vineri, martie 21, 2025
AcasăActualitateFilmul „Libertate” (r. Tudor Giurgiu), proiecție de gală la Cinema Mon Amour,...

Filmul „Libertate” (r. Tudor Giurgiu), proiecție de gală la Cinema Mon Amour, miercuri, 20 septembrie

După premiile obținute la Sarajevo și TIFF, filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), despre Revoluția Română, va rula miercuri, 20 septembrie, cu începere de la ora 19:30, la Cinema Mon Amour. La proiecţia de gală de la Piatra-Neamț vor fi prezenți regizorul Tudor Giurgiu și actorii Alex Calangiu, Ștefan Iancu, Cristian Popa și Emanuel Becheru.

Libertate este un film inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliţie Viorel (Alex Calangiu) e capturat și acuzat că e terorist.

Trailer – https://youtu.be/oi6fgGSsMXU

Cronici:

„Filmul a reușit să construiască un veritabil ecosistem, fascinant a fi urmărit, cu micro-tensiuni, țeluri, ambiții și peste toate astea plutind o umanitate frustă. Dinamismul, însă, face filmul de la cap la coadă. Și angrenează foarte bine publicul, scenele colective au o forță aparte, castul în sine dă o forță aparte oricărei scene, iar imaginea e realmente de invidiat.” Alberto Păduraru

Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.”  Juriul CICAE, Sarajevo Film Festival

„Tudor Giurgiu zugrăvește o imagine realistă a haosului și tulburărilor revoluționare, pune sub semnul întrebării istoriile deja stabilite și, cel mai important, creează un film palpitant care captează atenția spectatorilor” Cineuropa

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

(Cinema Mon Amour)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments