sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăActualitateIuliana Mușetescu, actriță, doctor în teatru și artele spectacolului: „Cred că este...

Iuliana Mușetescu, actriță, doctor în teatru și artele spectacolului: „Cred că este important să aducem ceva nou, frumos, util în lume”

Arta Iulianei Mușetescu conferă un nimb de noblețe. Actriță prin instinct și dăruire totală, ea face parte dintr-o generație talentată a Liceului de Arte „Victor Brauner”. „De fiecare dată când mă întorc la Piatra-Neamț, mă încarc cu energie și parcă mă reconectez cu copilul meu interior, autentic, încrezător, iubitor. Județul Neamț este plin de oameni talentați, frumoși, spirituali”, spune Iuliana Mușetescu. Consideră că drumul potrivit apare când ești pregătit. Nu când crezi tu că ești pregătit, pentru că te poți înșela, ci atunci când Dumnezeu crede că ești.

– Iuliana Mușetescu, ce vă face cu adevărat fericită?

– Frumoasă întrebare. Obișnuiesc să dau crezare primului gând. Atunci când am auzit întrebarea dumneavoastră, primul cuvânt care mi-a venit in minte a fost: OAMENII. Da. Asta mă face fericită. Să întâlnesc oameni frumoși. Să descopăr comori în ceilalți. Am învățat în timp să mă uit la semenii mei și să mă întreb fără să judec: „Oare cum arată sufletul lui?” Am învățat să fiu atentă la gesturi, la vocea persoanei, la felul cum rostește sau cântă, la cum privește și să simt cum arată sufletul omului respectiv. Am început să fac asta în timpul primei facultăți, cea de teatru, din cadrul Universității „George Enescu” din Iași, atunci când aveam de studiat un personaj. Îmi plăcea să caut și să descopăr Sufletul dincolo de aparențe, dincolo de ceea ce spune sau vor să lase să se vadă ceilalți. Esența. Gândul ascuns. Și asta nu din curiozitate, ci din dorința de a descoperi comori, așa cum spuneam mai devreme. Fiecare personaj ascunde în el o piatră prețioasă … care are nevoie să fie șlefuită, apoi descoperită și, de ce nu, validată. Așa e și cu oamenii din viața reală. Merg uneori în diferite medii, de la cele ale oamenilor foarte bogați, la cei mai săraci, de la copii la bătrâni, din medii sociale, academice la piața de alimente. Foarte mulți dintre noi, în relațiile cu ceilalți, aducem măștile, nu ființa noastră autentică. Și, astfel, relațiile capătă un aer superficial. Ajungem să nu mai comunicăm autentic din cauza acestor măști. Într-un fel, ele vin în viața noastră firesc, pentru că fiecare dintre noi joacă mai multe roluri la nivel social. Pentru fiecare din aceste roluri, e nevoie să accesăm în interiorul nostru o anumită parte care să poată face posibilă relaționarea, comunicarea. Pe parcursul vieții, noi putem cunoaște aceste măști și să le transformăm în trepte către autocunoaștere.

– Ce a însemnat Liceul de Arte „Victor Brauner” în devenirea dumneavoastră ulterioară?

– Când aveam șapte ani, părinții mei s-au gândit să mă înscrie la Școala de Muzică din Piatra-Neamț, la secția pian. La proba de testare a aptitudinilor, tatăl meu, alături de regretata doamnă profesoară Dorina Rusu-Crișan, s-a rugat de mine timp de o oră să cânt ceva. Nu spuneam nimic. Nu scoteam niciun sunet, în ciuda încurajărilor celor prezenți. Tatăl meu și-a pierdut răbdarea, m-a luat de mână și se pregătea să deschidă ușa să plecăm. În acel moment, am început să cânt. Îmi amintesc foarte clar momentul. Și piesa. Și uimirea din minunații ochi albaștri ai viitoarei mele profesoare de pian, doamna Rusu-Crișan. Am fost admisă. Aveam voce, dar eram foarte timidă. În bucătăria apartamentului din Precista, în care locuiam împreună cu părinții mei, dădeam in fiecare seară concert în bucătărie, lângă geamul deschis, în timp ce mama pregătea delicioase bucate nemțene. Mă știa toată strada. Vecinii se obișnuiseră cu asta. După ce am intrat la Școala de Muzică, pe lângă voce am adăugat și pianul. Am început să studiez, îmi plăcea foarte mult. Intrasem într-un univers fascinant, unde aveam să rămân timp de 12 ani. Momentul în care doamna profesoară Dorina Rusu-Crișan m-a anunțat că va pleca să lucreze ca pianist la Teatrul Tineretului a fost pentru mine unul trist. Mi-a fost foarte greu multă vreme să accept un alt profesor până în clipa când i-am întâlnit pe minunații profesori Theodor și Ana Macarie. Ei mi-au schimbat viața. Mi-au fost profesori, părinți, duhovnici, prieteni … Le port amândurora o mare recunoștință pentru tot ce au însemnat atât pentru mine, cât și pentru multele generații de elevi. În clasa a IX-a, aș fi putut alege orice liceu din Piatra-Neamț. Eram o elevă foarte bună, foarte bine pregătită. Am ales Liceul de Arte, unde am intrat prima. Pentru mine, Liceul de Arte a însemnat casa mea. Era locul unde stăteam cel mai mult. Nu mergeam doar la cursurile clasei mele, ci și la alte cursuri la care eram primită de domnii profesori. Atmosfera era una de familie. Nu îmi amintesc să fi existat răutăți între noi. Profesorii erau foarte apropiați de noi. Investeau timp, energie și cunoaștere, ca să fim foarte buni pe unde vom ajunge. Și așa a și fost. Foarte mulți dintre absolvenții acestui liceu au reușit să își construiască o carieră în domeniul artistic. În timpul liceului, am avut șansa să o am profesoară pe doamna Ada Beatrice Chicu, cu care am făcut pian și canto și care m-a încurajat foarte tare să învăț și să fac corepetiție. Așa am ajuns să îi acompaniez pe unii dintre colegii mei de la canto sau de la secția instrumental. Acest lucru mi-a ajutat foarte mult, după mulți ani, când am lucrat cu actori. Mi-o amintesc cu drag și pe doamna Șum, care m-a încurajat să devin actriță. De asemenea, domnul profesor Radu Oțel, domnul profesor Grigorică, domnul profesor Costea, doamna Harabagiu și mulți alții care au avut încredere în mine și m-au susținut să aleg o carieră artistică. Un moment important este legat tot de domnul profesor Macarie, care m-a pus să-i promit că voi continua studiul muzicii, chiar dacă voi intra la Teatru. Și așa a fost.

– Sunteți actriță cu competență în ART-TERAPIE, coordonator de proiecte culturale, doctor în Teatru și Artele Spectacolului, manager artistic al Companiei de Artă Socială și Educație Alternativă MINA, realizator de emisiuni radio și TV. Cum trebuie să începem călătoria către ceea ce ne dorim?

– Cred că nu există o rețetă. Pentru fiecare om e altfel. Chiar dacă toți suntem copiii lui Dumnezeu, nu suntem doi oameni la fel. Pe mine, provocările vieții m-au dus pe acest drum. Am fost doi ani actriță la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, pe vremea când director era domnul Cornel Nicoară, un actor foarte talentat și un partener de scenă bun și generos. O perioadă frumoasă din viața mea. Mutarea mea în București a fost un moment important. Foarte greu la început, din multe puncte de vedere. Aici am avut șansa să îl găsesc pe regizorul Oswald Gayer, care m-a inițiat în tainele artei așa cum eu o simțisem deja, dar nu reușisem să o fac în teatrele în care fusesem. Oswald a adus în demersul artistic partea spirituală a artei, ca fundament pentru tot ce se întâmplă, atât în pregătirea unui spectacol, începând cu arta vorbirii, mișcarea, euritmia, gestul, costumul … cât și la spectacolul teatral propriu-zis. Pentru că simțeam că actoria poate fi mai mult decât a juca într-un spectacol de teatru propus de un regizor, care îți cam spune ce să faci, am avut șansa să fiu lăsată liberă să îmi manifest creativitatea. Să greșesc. Dar să am curaj. Să propun lucruri, să fiu spontană. Un regizor bun nu transformă un actor într-o maimuță care să facă ce îi spune el. Un regizor bun îți creează atmosfera și tu, ca actor, înțelegi ce ai de făcut. Aceasta abordare mi-a fost confirmată și de validarea primită din partea doamnei Cătălina Buzoianu, în cadrul unui workshop, August Strindberg. Doamna Cătălina nu îți arăta ce să faci. Stăteai lângă ea și înțelegeai. Și te făcea să te simți cel mai liber si mai talentat actor din lume. Acest stil îl avea și Oswald Gayer. Asta m-a ajutat foarte mult să încep să îmi fac propriile mele proiecte. Am găsit oameni cu care rezonam și am început să construim împreună spectacole. Ne axam în special pe Călătorii printre sunete și cuvinte, căutând liantul dintre muzică și poezie, într-un concept unitar, ca în cadrul unei piese de teatru. Călătoria presupune un drum. Cred că drumul apare când ești pregătit. Nu când crezi tu că ești pregătit, pentru că te poți înșela, ci atunci când Dumnezeu crede că ești. Fără rugăciune și ajutor divin, eu nu aș fi putut realiza nimic din tot ce am făcut până acum. Ca o concluzie, cred că această călătorie începe în momentul când ai curaj să spui „Facă-se voia Ta!”  

– Când se simte un artist împlinit?

Ce este împlinirea? E greu de spus. Pentru mine, au fost foarte importante validările primite din partea oamenilor simpli. Și bucuria dulce care se așternea în suflet după un spectacol reușit. Cu ceva timp în urmă, am avut un spectacol – terapeutic la un Sanatoriu de Nevroze din țară. La începutul reprezentației, oamenii din sala erau triști, agitați, nedumeriți. La final, i-am văzut cu lumină pe chip, liniștiți. Și zâmbind. Atunci cred că m-am simțit împlinită. Și foarte recunoscătoare. Am avut foarte multe spectacole făcute fără niciun fel de sprijin financiar. Alături de colegii mei, chiar am fost respinși sau ni s-au pus piedici. Cu toate astea, am reușit să dăruim ceea ce sufletul nostru avea de dăruit. Și nu din mândrie. Pentru că noi știm că „nu avem nimic fără să fi primit”. Cred că împlinit te poți simți atunci când devii conștient de talanții primiți la naștere și de faptul că avem datoria să îi înmulțim, cu iubire și dăruire.

– Cum putem să ne urmăm curiozitatea, cunoașterea, dorința de a ne lărgi întrebările despre lume și despre sine?

– Eu am pornit de la niște întrebări pe care mi le-am pus încă de când eram copil. Îmi amintesc cum mergeam spre Școala de Muzică din Piatra-Neamț, era toamnă, ploua, dar era foarte frumos și mirosea a pădure și a munte. Și-mi treceau prin cap tot felul de întrebări pe care nu le exprimam niciodată. După mulți ani, am întâlnit oameni, profesori, cărți, întâmplări, cursuri, călătorii … care mi-au adus răspunsuri la acele întrebări. Pentru că am vrut să cunosc mai bine oamenii, și pe mine însămi, m-am înscris la doctorat, apoi la Facultatea de psihologie, La masteratul de Art-Terapie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București, am făcut foarte multe cursuri, workshopuri, am întâlnit oameni minunați de la care am învățat foarte mult. Paulo Coehlo spunea că, atunci când îți dorești ceva, tot universul conspiră. Cred că asta poate fi o cheie. Această căutare sinceră, dincolo de interesul personal.

– De unde provine această încredere pe care o aveți în oameni? De unde provine felul de a vedea partea bună existentă la fiecare?

– Lecția Încrederii este una dintre temele mele de viață. Vreau să ofer ceea ce eu am nevoie să învăț. Am învățat să văd partea bună, pentru că mă raportez, așa cum spuneam la început, nu la masca socială, la învelișul exterior al omului, ci îmi doresc să îi simt sufletul. Când merg la piață și întâlnesc acolo tot felul de oameni, unii triști și împovărați, îi întreb în gând: „Cine ți-a spus că nu ești valoros?”. Atunci oamenii aceia îmi zâmbesc, ca și cum ar fi auzit întrebarea. Sigur, poate fi o iluzie, dar îmi place să cred că atunci când cineva ne privește cu încredere, noi devenim mai luminoși. În același timp, acest proces sufletesc activează și în noi înșine ceea ce se activează în celălalt. Facem parte dintr-un întreg.

Care-i misiunea care dă sens existenței dumneavoastră?

– Misiunea noastră, a creștinilor, este mântuirea. În același timp, noi nu ne putem mântui unii fără ceilalți. E o iluzie. Multă vreme, m-a intrigat o frază auzită la biserică: „cel care va căuta să-și mântuiască sufletul său îl va pierde”… Nu înțelegeam ce înseamnă asta. Acum cred că e legat de ceea ce spuneam mai devreme: ne putem mântui doar împreună. Dacă ceea ce fac în această lume se naște din egoismul personal și rămâne blocat acolo, el devine nevaloros. Este important ca împreună să construim la frumusețea acestei lumi. Și atunci, la finalul acestei vieți, cred că va conta străduința noastră și felul cum am construit acest lucru ÎMPREUNĂ, pus în slujba Binelui, a Iubirii.

– Este bine să alegem un drum mai puțin bătătorit?

– Minunata doamnă Sofia Vicoveanca a spus: „Nu vă fie teamă să mergeți pe drumuri nebătătorite”. Îmi place mult acest gând. Cred că este important să aducem ceva nou, frumos, util în lume. Suntem unici. Fiecare dintre noi. Ceea ce noi putem construi poate fi un unicat. Dar parte din ÎNTREG. Nu separat, rupt. E ca și cum am face împreună o casă. Fiecare face ceea ce știe cel mai bine, pentru că la final să iasă o capodoperă, care să facă Viața pe pământ mai frumoasă.

– Creatorul este expus la compromisuri?

– Petre Țuțea spunea: „Creatura nu poate fi CREATOR”. Noi, ca ființe umane înzestrate cu creativitate, facem uneori compromisuri. Dar cred că asta este o etapă de început. După ce afli cine ești și că tot ce e în jur sunt părți din noi, suntem microcosmos în macrocosmos, compromisurile nu mai au loc de manifestare, pentru că spațiul este umplut cu intenții clare, care se nasc și curg în mod firesc. Există încercări, dar ele sunt trepte, praguri, în evoluția noastră ca oameni.

– Într-o lume neatentă la cultură, cum putem să ne însoțim sau să avem în preajmă persoane care au aceleași motivații, care ne sprijină idealurile sau care pot chiar să ni le împărtășească?

– Cred că este important să fim deschiși, sinceri, și să ne rugăm ca Dumnezeu să ne scoată în cale oamenii potriviți. Chiar dacă uneori putem fi dezamăgiți de anumite persoane, ele nu sunt decât „Profesori” care ne arată ce părți din ființa noastră mai au nevoie să fie modelate. Din experiență, pot să spun că, de multe ori, condițiile aparent neprielnice artei pot fi un ajutor în activarea voinței și a creativității. Artiștii din sectorul independent știu foarte bine asta. Am avut șansa să învăț ce înseamnă un spectacol care începe cu o idee și se transformă într-un proces artistic, într-o călătorie în care înveți cum să faci un decor, costumele, scenariul, muzica, înveți să cauți spații și, atunci când ajungi la capătul puterilor și simți că nu mai poți, încep să apară miracolele.

-Se spune că orașul natal este cel în care se odihnesc gândurile. Ce simțiți când vă întoarceți la Piatra-Neamț?

– Mă simt privilegiată că m-am născut și am crescut la Piatra-Neamț. Aici sunt rădăcinile mele. De fiecare dată când mă întorc aici, mă încarc cu energie și parcă mă reconectez cu copilul meu interior, autentic, încrezător, iubitor. Județul Neamț este plin de oameni talentați, frumoși, spirituali. Copiii ar merita sprijiniți mai mult pentru a putea să aducă în lume talentul cu care s-au născut. Ar fi minunat dacă am reuși să dăruim celorlalți ceea ce noi înșine am vrea să primim și să ne amintim: toți suntem copiii lui Dumnezeu și avem misiunea de a face din pământul unde ne-am născut o Grădină a Raiului.

A consemnat Violeta MOȘU; Foto: Arhiva personală a Iulianei Mușetescu.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments