Georgeta Filitti, istoric, membru de onoare al Academiei Române, a fost invitata celei de-a treia ediții a proiectului cultural-științific „Conferințele CMNN”, organizat de Complexul Muzeal Național Neamț. Evenimentul a avut loc joi, 27 aprilie, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, în prezența unui public numeros, pasionat de cunoașterea trecutului. Tema conferinţei a fost „Regina Maria a României. Însemnări zilnice. 1929-1930”. Georgeta Filitti a venit însoțită de istoricul Stejărel Olaru, directorul Editurii Omnium. În luna noiembrie 2022, Editura Omnium a publicat un nou volum al Însemnărilor Reginei Maria sub îngrijirea istoricilor Georgeta Filitti și Nicolae Pepene. Este vorba despre Însemnările zilnice ale anului 1930, păstrate la Arhivele Naționale Centrale, care au fost traduse din limba engleză de Georgeta Filitti. Cu un an înainte, la Editura Corint, a apărut volumul „Regina Maria a României. Însemnări zilnice, 1929”, de asemenea, tradus de Georgeta Filitti și cu note consistente alcătuite de către istoricul Nicolae Pepene.
„Întâlnirea cu doamna academician este o mare bucurie pentru noi. Aceste două volume ne sunt indispensabile, lectura lor este obligatorie, pentru că Regina Maria a fost un martor mai mult decât credibil al timpului său. Preocupările doamnei academician le cunoaștem prin intermediul cărților publicate, a zecilor de emisiuni culturale Radio și TV, datorită celor peste 100 de conferințe susținute în cadrul Fundației Calea Victoriei, și astfel istoriile Bucureștiului, istoriile monumentelor marcante ale Capitalei, istoriile familiilor aristocrației române ne-au fost de fiecare dată dezvăluite cu desăvârșită măiestrie. În spatele acestor istorii și în spatele acestor povești stă rigoarea științifică, stă o cercetare autentică, stă o capacitate impresionantă de corelare și de sintetizare a surselor documentare. Am consultat o recenzie a activității științifice a doamnei academician, publicată în Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc, o recenzie cu minuțiozitate întocmită, și am găsit acolo peste șase decenii de carieră care înseamnă zeci de lucrări de autor, zeci de lucrări realizate în colaborare, editarea Operelor lui M. Kogălniceanu, care i-a adus în 1983 și Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, alte zeci de editări ale operelor istoricilor Nicolae Iorga, Ion C. Filitti, zeci de traduceri, prefețe, peste 400 de articole publicate și aceasta este doar o mică parte din ceea ce înseamnă opera istoriografică a doamnei academician”, a spus dr. Mihaela-Cristina Verzea, directorul adjunct ştiinţific al Complexului Muzeal Național Neamț.
„Însemnările, prin analizele făcute, portretizările, expresivitatea unor descrieri, o situează pe Regina Maria în rândul oamenilor de condei ai epocii. Abordarea ei trădează o educaţie perfectă, stăpânire de sine, toleranţă, trăsături ce le poate descoperi cititorul de azi al Memoriilor, al Însemnărilor zilnice, al cărţilor sale pe care Regina ni le-a lăsat moştenire. Regina Maria se dovedeşte o călătoare cu atenţia mereu trează, descrierile ei constituindu-se în ghiduri fermecătoare ale unor locuri din Europa, America, Orientul Apropiat sau Africa”, a afirmat istoricul Georgeta Filitti.
Despre sine, despre trecut, educație și vremuri
– Ceea ce numim trecut a fost cândva prezent și chiar viitor, pentru noi înșine sau pentru cei care au trăit cândva. De ce trebuie să ne preocupe cunoașterea trecutului, doamnă academician?
– Eu am o teorie potrivit căreia, cunoscându-ne trecutul, suntem mai puternici. Adică nu suntem o generație spontanee, înaintea noastră au fost oameni gânditori, oameni creatori, oameni care au organizat o societate, oameni care au făurit legi, au făurit construcții, instituții. Acest trecut care există, ale cărui urme ne înconjoară, ne dă puterea să înțelegem că suntem cetățeni europeni, că trebuie să rămânem echilibrați, și lucru de căpetenie, să nu ne lăsăm înșelați de vorbe. Cred că acest trecut al nostru ne mai îndeamnă la chibzuință. Să nu ne grăbim să spunem e bine așa, e bine altfel, ci să trecem totul prin filtrul gândirii proprii. Din nenorocire, și asta noi nu putem decât să constatăm, învățământul actual nu e de natură să forțeze omul în devenire, în speță tânărul, să gândească cu mintea lui. Pentru că, din păcate, cel mai mult se pune accentul pe învățatul papagalicesc, mecanic. Înveți niște noțiuni de care arareori mai ai nevoie în viață și atunci devii indiferent la o serie de lucruri. Sigur, trebuie să fim și realiști, nu poți să-i ceri unui elev să devină un extraordinar biolog în același timp cu a deveni matematician, istoric sau muzician. Dar, cu cât ai mai multe cunoștințe, cu atât ești mai puternic, ești mai știutor, dialogul tău cu ceilalți e foarte mult înlesnit.
– Lumea are acum alte preocupări și alte idealuri. De ce educația nu mai reprezintă o zestre inestimabilă?
– Știți de ce? Acum cred că îmi ridic multă lume în cap, dar îndrăznesc să cred că educația la noi eșuează pentru că factori decidenți ei înșiși nu au o educație solidă. Și atunci totul se dă peste cap. De la Revoluție încoace au fost peste 28 de reforme ale învățământului. Și hai să spunem că unii oameni au fost bine intenționați, dar care este sentimentul meu de confort, de siguranță ca părinte când am copilul în clasa întâi și vreau să-l duc până la facultate? Eu nu știu peste patru ani dacă va da sau nu va da examen, dacă se va ține cont de notele din timpul anului sau numai de notele de la examenul propriu-zis. Sunt lucruri absolut nesigure încât școala devine un fel de loterie. Am auzit că un profesor de istorie le-a spus elevilor: „Vă calc pe grumaz, dacă nu-mi cumpărați manualul!”. Într-o discuție am fost întrebată ce ar fi de făcut. Eu vă spun sincer ce ar fi trebuit făcut. Omul respectiv trebuia scos din învățământ definitiv. Poate ar fi fost, dacă vreți, o victimă, dar, în același timp, rămânea un exemplu și colegii lui de meserie cred că s-ar fi gândit de două ori să folosească un limbaj asemănător. Să știți că Occidentul dacă a progresat, a progresat și prin niște măsuri coercitive, pentru că e în firea omului să se insubordoneze. Și eu dau mereu un exemplu care nu-i frumos deloc. Dacă te prindea furând în Olanda, în secolul al XVII-lea, te cufunda în ulei clocotit, dar nu deodată, ci încet, încet și venea și toată comunitatea să vadă ce pățești dacă faci o faptă urâtă. Revenind la educație, cred că ar trebui mai multă răspundere. Nu cred că este chiar atât de greu să vedem ce este necesar și ce nu-i necesar copilului. Apropo, în același timp cu mine, la Hotelul Ceahlău, a fost cazat și un grup de elevi din Sibiu. Copiii erau dezlănțuiți. Zbierau, țipau, trânteau, niciun profesor nu era în preajma lor. Copiii aceștia ies în societate, cresc de la un an la altul, și nimeni nu le zăgăzuiește inteligent această energie. Nu e vorba că m-au deranjat pe mine, Georgeta Filitti, dar, neținuți în frâu, cum credeți că își vor rezolva conflictele peste 10, 15 ani? Vă spun eu, cu pumnul. Se gândește cineva la lucrul acesta? Cred că acest proces educativ trebuie bine cumpănit. E foarte ușor să spunem: „Copiii nu vor, copiii nu pot”. Dar profesorii cât se implică?
– Cine au fost oamenii care v-au ajutat să porniți pe această cale a realizărilor?
– Eu am avut o mamă cu totul excepțională. M-a crescut cu mare blândețe și, în același timp, cu respect pentru valori. Cu maica Mère Marlène, de la „Notre Dame de Sion”, făceam lecţii de franceză. După ce institutul s-a închis, măicuţa s-a mutat la noi în casă şi a locuit până când a încetat din viaţă. Aveam ore foarte distractive cu Mère Marlène, care, pe lângă franceză, m-a învăţat să cos, să pictez, să fac pirogravură, dar câte nu m-a învățat. Până la urmă, am fost înscrisă la o altă şcoală. Acolo, ca model de predare, se practica metoda Mariei Montessori. Era o metodă de educaţie italienească extraordinară, pentru că lăsa foarte multă libertate de iniţiativă copilului. Am avut profesori teribil de buni, de înțelegători, cred că au fost mereu oamenii potriviți la momentul potrivit. În 1975, un coleg mi-a spus: „S-a ivit oportunitatea editării operei lui Kogălniceanu, nu vrei să te prinzi?” Sigur, citindu-i discursurile, cred că și ușurința cu care eu vorbesc astăzi se datorează și răs-răs-răs citirii acestor discursuri ale lui Kogălniceanu. Eu am rămas curioasă în ceea ce privește faptul istoric până astăzi, deși am 85 de ani și normal ar fi să mă mai potolesc. Eu țin conferințe și dacă dau drumul la o muscă în sală se aude. Și dacă eu nu mai aud musca, imediat schimb discursul, pentru că înseamnă că lumea nu mai este atentă și trebuie să fac ceva. Această atenție permanentă e absolut importantă, că altfel lumea-și pierde vremea, eu vorbesc în zadar și care-i câștigul?
– Sunteți o persoană veselă, tonică, optimistă, plină de viață…
– Mi-am impus să fiu optimistă, pentru că atâta se vaită lumea și n-are dreptate totdeauna. E o modă să te vaiți în ziua de astăzi. Asta ține, în genere, de structura omului și de structura societății. Să știți că nu suntem numai noi plângăreți, planeta întreagă are probleme, sunt multe incongruențe, multe nerezolvări în toată societatea omenească, nu numai la români.
– Stimată doamnă academician, ce fel de amintire o să păstrați acestei întâlniri de la Piatra-Neamț?
– Mă încearcă un sentiment ciudat, nu știu dacă el se datorează faptului că tatăl meu era vasluian, or că marea dragoste a vieții mele, care-i o dragoste postumă, poate fi mărturisită fără să roșesc, a fost și rămâne Mihail Kogălniceanu. Eu l-aș privilegia pe Mihail Kogălniceanu numindu-l cel mai mare, cel mai important om al epocii moderne a României. Pentru că, dincolo de oratoria lui fantastică, dincolo de faptele lui, rămâne un mare legislator. Și nu s-a mărginit să scrie niște texte de legi, ci a mers mai departe, le-a și aplicat. Aceasta-i legătura mea cu Moldova. La Piatra-Neamț, mă simt ca acasă. Am venit pentru prima dată și mi-a plăcut foarte mult. Eu trăiesc la București unde orașul e teribil de neglijat. Am colege de generație care au părăsit Capitala pentru provincie. De la fereastra camerei mele de la Hotelul Ceahlău, privind frumoasa priveliște, mi-a trecut un gând pe care nu-l voi materializa probabil, însă nu face rău nimănui. Dar dacă m-aș muta aici? Locul îmi induce un anume calm, un anume echilibru care-mi dă putere și această putere sufletească nu poți să o ai decât într-un cadru armonios și Piatra-Neamț este un cadru armonios. Mi-a plăcut foarte mult muzeul, felul cum e organizat, e o armonie în ceea ce fac, în ceea ce prezintă. Le mulțumesc tuturor!
A consemnat Violeta MOȘU
