Artistul vizual Daniel Adăscăliței prezintă, timp de două săptămâni, o interesantă expoziție de ceramică la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”. Denumite „Industrii”, compozițiile lui Daniel Adăscăliței din actuala apariție în public rețin impresii din cotidian tratate cu un special și rafinat simț al observației. „Vreau să cred că lucrările sunt destul de sugestive. Doresc să trag un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă astăzi la nivel global în societatea de consum. Referitor la celelalte lucrări, sunt făcute spontan și din suflet”, a declarat Daniel Adăscăliței.




Premiat pentru debut la cea de-a XVII-a ediție a Bienalei de Artă Plastică „Lascăr Vorel” din anul 2021 și proaspăt membru al U.A.P., Filiala Neamț, Daniel Adăscăliței este absolvent al promoției 2000 a Liceului de Arte „Victor Brauner”. „Cu o carieră îndelungată în pictura religioasă, Daniel Adăscăliței a făcut parte dintr-o generație înzestrată de elevi ai școlii noastre”, a spus profesorul Ștefan Potop, președintele U.A.P., Filiala Neamț.





Criticul de artă Emil Nicolae a explicat că, în fapt, expoziția este un mesaj manifest care ne pune pe gânduri. „Într-adevăr, această expoziție este o noutate pentru Piatra-Neamț. E chiar o surpriză în cadrul acestui tip de artă, pentru că nu-i nici utilitară, nici decorativă sută la sută. Este vorba despre un mesaj manifest. În ce fel consumerismul, banii și preocupările economice, care au devenit o obsesie pentru noi toți, ne-au modificat comportamentul, opțiunile, gusturile ș.a.m.d. Avem aici tipuri de industrii, conform titlului expoziției, care ne taie craca de sub picioare, care ne presează: farmaceutic, culinar, media, IT, auto. E un manifest puternic, asta constat eu, înainte de toate, care ne pune pe gânduri. Este un eveniment atât prin mesajul pe care-l transmite această expoziție, cât și prin felul în care promite artistul”.




Expoziția poate fi vizitată până la mijlocul acestei luni.
Violeta MOȘU