Recent, au fost anunțați premianții celei de a doua ediţii a Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Emancipare” organizat de Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, iar cele două reprezentante ale Școlii Populare de Artă din Piatra-Neamț s-au aflat printre aceștia.
Astfel, Paula Andrei, cu lucrarea „Cetatea Neamțului”, a cucerit Premiul II al secțiunii pictură. La secțiunea grafică, Larisa Maria Lecușescu a fost recompensată cu Mențiune.

Bucuroasă de succesul ei, Paula a spus: „Arta, un Univers nemărginit ce dă culoare Lumii… Artiștii, mici piese din puzzle-ul ce compune acest Univers.
Nu mă încadrez încă în puzzle, dar, din fericire, îl am alături pe artistul și profesorul Radu Macavei, cel care inspiră oamenii din jur și îi ajută să capete puterea autocunoașterii. Spun astfel pentru că doar cunoscându-ne pe noi înșine putem descoperi ce se află în profunzimea Universului nemărginit, ceea ce chiar reprezintă o super-putere.
Această distincție o datorez în cea mai mare parte domnului profesor, pentru că mi-a îndrumat atent și cu răbdare fiecare pas până la rezultatul final. Restul, nu este altceva decât talentul primit în dar, pe care l-am descoperit întâmplător încă din timpul liceului. Atunci nu l-am luat foarte în serios, dar în perioada pandemiei, mi-am amintit de existența lui și am ales ca de data aceasta să nu-l mai tratez cu superficialitate, astfel ajungând să îl fructific săptămânal în cadrul cursurilor de pictură.
Sper ca de acum să avem prilejul de a ne întâlni la cât mai multe expoziții de pictură„.
Organizatorii au anunțat participarea a 53 de cursanți ai școlilor populare de arte și centrelor culturale din douăsprezece județe: Neamț, Prahova, Mureș, Dolj, Bacău, Maramureș, Alba, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Botoșani și Gorj.
Juriul a fost alcătuit din Cătălin Davidescu – critic de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Craiova; Vasile Fuiorea – președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu; Armand Landh – artist plastic, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu.
(Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț)