Scriitorul Gheorghe Schwartz* (n. 16 septembrie 1945, Lugoj, județul Timiș), unul dintre cei mai importanți prozatori contemporani, este al șaselea câștigător al Premiului Național pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, instituit din anul 2017 de Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Ceremonia de premiere a avut loc astăzi, 1 martie, în Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. Valoarea premiului este de 5.000 de euro.
– Felicitări, domnule profesor Gheorghe Schwartz, pentru câștigarea Premiului Național pentru proză „Ion Creangă”!
– Mulțumesc pentru felicitări. Trăim un moment dramatic și am un sentiment straniu când vorbim despre premii și despre cultură în vreme ce alături cad bombe și mor oameni. Dar cultura și credința sunt tocmai cele ce ne deosebesc de animalitate și ne mențin în umanitate. Nominalizările, premiile vin sau nu vin. De multe ori sosesc pe neașteptate. La început, le așteptam cu emoție, dar mi-am dat seama că nu pot să le influențez. În C.V.-ul meu se găsesc vreo 30 de distincții. Le pun pe seama faptului că am avut șansa să scriu fără încetare de peste cinzeci de ani.
– Experiența scrisului trebuie să înceapă devreme? În cazul dumneavoastră cum a fost?
– Eu am scris un scenariu radiofonic prin clasele primare, scenariu ce a fost difuzat pe stația de amplificare din Lugojul natal. Apoi n-am mai scris până în liceu, cu rezultate care m-au făcut să cred că literatura nu-i de mine. Totuși, în timpul orelor plictisitoare din timpul facultății, am reînceput să scriu. Pendulam între șahul de performanță, psihologia (nu cea de la cursuri, ci psihologia așa cum mi-am imaginat-o eu și din care s-a născut „psihologia transversală” (vreo cinci ediții mereu adăugite) și povestiri. În ultimul an de facultate am știu că drumul meu este literatura.
– Cine v-a deschis apetitul pentru înțelegerea adâncă a literaturii?
– Faptul că voiam o anumită viață, diferită de cea în care trăiam în anii de după război, literatura îmi oferea această șansă. Ea m-a ajutat să trăiesc într-un spațiu și într-un timp așa cum îl visam.
– Cum sunteți în viața de zi cu zi?
– Ocupat. Nu-mi permit să mă plictisesc, deși Lin Yutang spunea că omul se deosebește de animal prin aceea că se plictisește și are simțul umorului. Eu măcar simțul umorului mi l-am păstrat.
– Cine dă forță și conținut amintirilor?
– Amintirile singure sunt personale. Fiecare om poate pretinde că „viața lui este un roman”, dar nu este decât „romanul” lui. Ca să devină interesant și pentru alții, trebuie să-i includă și pe aceștia. Cu cât își recunosc gândurile cele mai ascunse în povestea respectivă, cu atât „romanul” devine și al lor. Dar aici este un pericol uriaș: autorul care scrie țintit pentru cât mai mulți cititori riscă să coboare receptorul în loc să-l urce la trăiri nebănuite. Cine dă forță și conținut amintirilor? Talentul de a crea empatie între autor și trăirile cele mai pure din misterele sufletului cititorului. Literatura adevărată este un drum inițiatic pentru autocunoaștere.
– Vă trezește vreo amintire zona Neamțului?
– Recunosc spășit că nu am fost niciodată la Piatra-Neamț. Am în minte doar performanțele excepționale ale teatrului de aici. Am fost totuși la Târgu Neamț și bănuiesc că toți nemțenii sunt la fel de bune gazde, cumpătați și omenoși. Nu ai cum să nu te simți atașat de oamenii ce se trag din Creangă sau din Sadoveanu. Iar ecumenismul și dragostea față de cultură și față de tradiții nu pot decât să mă facă să-i îndrăgesc… chiar și de la distanță. (Proasta noastră infrastructură face mai dificil să străbați distanța de la Arad la Piatra-Neamț decât de la București la Londra.)
– Vă puneți în situația cititorilor dumneavoastră?
– Niciodată! Scriu în speranța că cititorul va veni spre mine. Eu îi ofer textele, el le va accepta sau nu. Problema este că nu am un agent literar care să se ocupe de managementul cărților mele (48 de titluri tipărite plus mii de apariții în presă). Scriitorul scrie și nu are timp să se ocupe și de valorificarea operei sale. Nu are timpul necesar și, cel puțin eu, nici talentul necesar pentru a-mi face publicitatea care să-mi atragă publicul. Încă mai sper că o anumită categorie de viitori cititori va mușca din mărul pe care-l pun pe tavă, că îi va plăcea și va continua să-l mănânce.
– Dacă nu ați fi scris, dacă nu ați fi predat, ce v-ar fi plăcut să faceți?
– Eu am făcut trei lucruri în viață: am citit și am scris, m-am ocupat de copiii cu nevoi speciale (am fost 30 de ani dascăl în învățământul special – de la propunător până la director de școală specială, de la coordonatorul comisiei județene de diagnostic și triere, apoi până la profesor universitar și decan) și am avut grijă de familia mea. Altceva nu știu dacă aș fi reușit să fac. Poate aș fi putut fi medic psihiatru.
– În casa dvs. părintească a domnit o atmosferă de efervescență creatoare?
– În casa mea părintească s-a muncit din greu pentru un trai cât de cât decent. Dar mama a fost profesoară de pian, iar fratele meu a absolvit conservatorul și a fost o vreme și cadru universitar. Apoi a trăit din muzică. Dar munca multă a părinților mei n-a prea lăsat vreme pentru cine știe ce efervescență creatoare. Rămân în sufletul meu (și) pentru că m-au lăsat să-mi urmez calea.
– Invazia aceasta de cuvinte luate din engleză și introduse în dicționar, cum vi se pare?
– Limba engleză tinde să înlocuiască vechile tendințe de limbă unică universală, așa cum s-a încercat cu esperanto sau cu volapük. Totuși, de la eșecul Turnului lui Babel, diversitatea graiurilor a tot proliferat, limba fiind mai mult decât simplă comunicare. Omen et nomen este chiar condiția înțelegerii, fără cuvânt neexistând decât senzația, nu și percepția celor din noi și a celor din jurul nostru. Asta ca să nu mai amintim că limba este o valoare în sine pentru fiecare popor și chiar mai mult: așa cum a spus Evanghelistul Ioan: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, și viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o”. Dar limba este un organism viu, eu am scris cărți despre limbaj, limba crește și asimilarea cuvintelor englezești ține de momentul actual. Poate că mâine vor fi alte influențe. Însă fondul și spiritul rămâne cel al populației băștinașe, cea care-i conferă înțelesurile miturilor și trăirilor proprii.
– Cum se pot atinge idealurile?
– Cu șansă: șansa de a trăi destul pentru a avea timp să-ți îndeplinești dorințele, șansa de a nimeri într-un mediu prielnic, șansa de a avea parte de pace, șansa de a sta la masă cu cine trebuie. Plus perseverență și aptitudinile necesare.
– Viața reprezintă o ordine sau o dezordine?
– În primul rând, depinde de stabilitatea politică și de șansa de a te fi născut într-un loc și un timp care să-ți permită să duci o viață așa cum ți-o dorești. (Într-o societate sclavagistă sau într-un altfel de autocratism e mai greu să trăiești așa cum dorești.) Dar, în aceeași măsură, depinde de tine dacă poți să faci ordine chiar și în absurd.
– Sunteți unul dintre cei mai prolifici scriitori români contemporani. Cum vă simțiți în această postură?
– Așa cum am spus, scrisul face parte din viața mea. În Argumentul ciclului VOCALIZE repet că „la fel ca un instrumentist obligat la sute de ore de game spre a putea rămâne în formă, la fel ca un sportiv obligat la sute de ore de antrenament pentru a putea spera la un randament adecvat în competiţie, la fel şi scriitorul depune ore multe de exerciţii înainte de a plonja în marele roman. La fel şi scriitorul ar trebui să depună ore multe de exerciţii înainte de a plonja în marele roman… La fel şi scriitorul ar trebui să facă vocalize”. Ținându-mă de aproape șaizeci de ani de acest program, s-au adunat și foile scrise.
– Cum putem să ne întoarcem la marile valori ale literaturii?
– Marile valori trebuie respectate. Ele reprezintă soclul indispensabil pentru orice am așeza pe el. Dar nu cred că trebuie să ne întoarcem la ele, pastișându-le. Și literatura este un organism viu care trece prin tot felul de boli, iar vremea creează anticorpii care elimină teribilismele unor momente. Așa că Shakespeare rămâne Shakespeare, chit că astăzi nu se scrie în maniera sa. Dar există ceva mai modern decât, de exemplu, Sonetul 66 al Marelui Will?
A consemnat Violeta MOȘU; Foto: Facebook Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
*Prozator, publicist, profesor universitar. S-a născut la 16 septembrie 1945, în Lugoj. Părinţii: Eugen, funcţionar şi Maria-Mariana, profesoară de pian. Studii: şcoala primară, gimnaziul şi liceul la Lugoj. Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filozofie (1963-1968). Doctor în filozofie (2000).
Debut în presă: revista „Familia”, 1969, proză scurtă.
Debut editorial: „Martorul”, roman, 1973.
Colaborări în peste optzeci de publicaţii din ţară şi din străinătate. Prezent în publicaţii din Germania, Ungaria, Israel, China, Franţa, Republica Moldova, Rusia, Austria.
Membru al Uniunii Scriitorilor, din 1976; din 1990 face parte din Consiliul de conducere.
Premii: Premiul C.C. al U.T.C., Bucureşti, 1973 (pentru romanul „Martorul”); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, 1983 („Efectul P”); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Arad, 1993 („Cei O Sută – Ecce Homo)”, 1996 („Procesul”), 2000 („Cei O Sută – Mâna albă”), 2005 („Cei O Sută – Axa lumii”); Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, 1998, („Cei O Sută – Oul de aur”) şi pentru volumul „Agnus Dei” (2013); Premiul pentru proză – Festivalul Internaţional EMIA, 2004; Premiul „Autorul Anului 2005” (pentru „Spitalul”), oferit de APLER; Premiul „Mihail Sebastian” pentru proză şi teatru pe 2005-2006 conferit de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România; Premiul de Excelenţă al Consiliului Judeţean Arad şi al Centrului Cultural Judeţean Arad, 2008; Marele Premiu pentru Proză „Liviu Rebreanu” 2007; Premiul pentru proză „Luceafărul” 2008; Premiul OPERA OMNIA al Asociaţiei scriitorilor din Arad, 2009; Premiul editurii ARKA (Smeredevo) la Târgul Internaţional de Carte de la Belgrad, 2010; Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, („Cei O Sută – Culoarul templier”), 2010; Marele Premiu pentru Proză „Mihail Sadoveanu”, Iaşi, 2012; Trofeul pentru excelenţă în cultură, Lugoj, 2012; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, 2013; Premiul Fundaţiei „Principesa Margareta”, 2014; Premiul revistei „Irodalmi Jelen”, 2015; Diplomă de Excelenţă, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, 2016; Excelenţa Bănăţeană, Premiul „Coriolan Brediceanu” pentru „performanţe deosebite în educaţie”, Timişoara, 2017; „Ambasador al Culturii Arădene”, Consiliul Județean Arad, 2019; Diplomă de Excelență – Omul Anului 2019; Centrul Cultural Israel – România, Tel Aviv, 2020;
Distincţii: Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, 2004; Medalia Meritul pentru Învăţământ, clasa a III-a, 2006; Cetățean de onoare al Municipiului Arad, 2020.
Activitate profesională: Şcoala Specială Arad – profesor, director adjunct, director (1968-2002); Studioul de Televiziune Intersat Arad, redactor-şef, apoi director (l994-l996); coordonator al Comisiei de Expertiză Complexă a Judeţului Arad (1997-2001); Revista „Arca”, redactor-şef adjunct (l990-1992); Ambasada României la Bonn, Consilier (1992-1993); Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Arad, Consilier-şef (1990-1994); Universitatea „Vasile Goldiş” Arad, lector universitar – ecologie spirituală, psihologie, jurnalistică (1990-2001); Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Profesor universitar dr. filozofie, psihologie, jurnalism (2002 – prezent); Decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad (2003-2008); directorul Institutului European al UAV (2003-2012) şi şef de catedră (2008-2011); din 2009, preşedinte al Fundaţiei Culturale Româno-Germane „Marco Polo”; Director al Institutului Cultural Român, Filiala Banat-Crişana (2012-2013
Nicolae Manolescu: „Dacă rolul hussitismului rămâne încă de dovedit, iar acela al Romei, prin şcoala ardeleană ne duce mai degrabă spre latinitatea occidentală şi spre catolicism, prima importantă apropiere de Europa Centrală se produce tot în Ardeal, sub presiunea culturii germane (influenţă pe care doar Blaga o considera cea mai importantă dintre toate) sau maghiară. Scriitorii care au stat sub această zodie au fost Slavici, Coşbuc, Goga, A. C.Popovici, bătrânul Caragiale, tânărul Rebreanu şi în epoca noastră câţiva literaţi originari din Banat, precum Sorin Titel sau Gheorghe Schwartz.” (Nicolae Manolescu, „România literară”, 12-18 noiembrie 1997)
Sorin Titel: „Gheorghe Schwartz aparţine, de fapt, acelei familii de scriitori care, în căutarea materiei prime pentru literatura lor, nu recurg neapărat la propria lor biografie. Mai puţin obsedaţi de experienţa personală, convinşi că sunt capabili să inventeze situaţii şi personaje, ei au o neţărmurită încredere în imaginaţie, şi acest lucru se întâmplă fie că rămân în perimetrul literaturii realiste, fie că plonjează în plan fantastic, acolo unde în calea imaginaţiei lor dezlănţuite, nu se pun nici un fel de oprelişti.” (Sorin Titel, 1976)
Ioan Holban: „În ciclul lugojan, Gheorghe Schwartz a scris istoria unei societăţi aflată în momentul crepusculului, distrusă de sistemul său birocratic care să fie în stare să opereze eficient şi repede, la nevoie, să fie capabil să facă pe baza unor instrucţiuni clare ca orice să se poată realiza şi totul să nu se poată realiza, castelul kafkian devenit muzeu.”
Gheorghe Mocuţa: „Gheorghe Schwartz, unul din cei mai productivi scriitori români contemporani, a scris cât alţii în două sau trei vieţi dovedind o tenacitate şi o putere de muncă ieşite din comun. Dar ceea ce e important e până la urmă calitatea şi noutatea scriiturii sale care se trage parcă din tratatele alchimiştilor combinate cu pasiunea pentru jocul destinului, al hazardului şi al determinării. E o proză modernă ce aparţine canonului neomodernist, o proză care are mister şi îndeamnă la meditaţie pe de o parte, iar pe de alta combină ironia jucăuşă a destinului cu neliniştea individului marcat de istorie. Scriitura sa se prezintă fără complexe provinciale; profesorul arădean a avut întotdeauna numeroase contacte cu personalităţi de centru, dar o soartă implacabilă îl făcea să semene cu unele din umilele sale personaje. Te izbeşte la acest om modestia amestecată cu un sentiment de resemnare teribilistă şi discursul său în doi peri care abia te introduc în universul ucenicului neascultător care scrie cărţi. Cu sau fără parafa criticii surde şi mute, Gh. Schwartz este un mare scriitor, unul din cei mai importanţi ai generaţiei sale şi ai zonei de Vest.”
Cornel Ungureanu: „Cred că sunt autori care au vocaţia schiţei şi cred că Gheorghe Schwartz este unul dintre aceştia. Harul brevilocvenţei, nu se câştigă prin exerciţiu, cu el te naşti. (…) Prozatorul imaginează spectacole sclipitoare, admirabile prin inteligenţă, vervă, spirit fantezist”. (Cornel Ungureanu, „Orizont”, 49/7 decembrie, 1984)
Alexandru Ruja: „Scriitor inteligent, cu lecturi mereu proaspete, Gheorghe Schwartz foloseşte o seamă de procedee nu tocmai la îndemâna cititorului obişnuit. Cărţile lui pot deruta fie şi numai prin dezinvoltura cu care diverse trucuri, pe care literatura le-a vehiculat, sunt repuse în drepturi. Când alţi prozatori din aceeaşi generaţie scot cărţi mai cu încetinitorul, Schwartz ar fi capabil, credem, să publice chiar două (dacă nu mai multe) cărţi pe an. Ca să fiu în ton cu Maximele – Minimele, aş putea zice că, dacă s-ar organiza o probă de fond şi sprint, Schwartz ar fi, fără îndoială, un temut concurent şi candidat la un loc pe podium”. (Alexandru Ruja, Parte din întreg, Editura de Vest, Timişoara, 1994, pp. 139-147)
Cărţi publicate:
1. „Martorul”, roman, Facla, Timişoara, l972, 275 p.;
2. „Ucenicul vrăjitor”, proză scurtă, Cartea Românească, Bucureşti, l976, 211 p.;
3. „Pietrele”, roman, Eminescu, Bucureşti, 1978, 275p.;
4. „Orele oraşului Arad” (în colaborare), Eminescu, 1978, 246 p.;
5. „A treia zi”, Editura Eminescu, roman, Bucureşti, 1980, 315 p.;
6. „Spitalul”, roman, Eminescu, Bucureşti, 198l, 310 p.;
6.a. „Spitalul”, Editura II-a, Emia, Deva, 2004, 304 p.,
6.b. „Bolniţa”, ARKA Smederevo, (Serbia), traducere de Ileana Ursu, 2010, (lb. sârbă);
7. „Efectul P.”, roman, Eminescu, Bucureşti, 1983, 310 p.;
7.a. „Efectul P.”, roman, Seria „Seniorii imaginaţiei”, „INTEGRALA SCIENCE FICTION & FANTASY”, Eagle Publishing House, 240 p., 2010;
8. „Maximele minimele”, proză scurtă, Dacia, Cluj, 1984, 166 p.;
9. „Castelul albastru”, proză scurtă, Dacia, Cluj, l986, 253 p.;
10. „Om şi lege”, roman, Eminescu, 1987, 360 p.;
11. „CEI O SUTĂ – Anabasis”, roman, Timişoara, Facla, 1988, 374 p.;
12. „Cochilia”, roman, Forum, Bucureşti, 1992, 435 p.;
13. „Sirene”, (în colaborare), proză scurtă, Berlin, (lb. germană), 1992, 154 p.;
14. „CEI O SUTĂ – Ecce Homo”, roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1993, 435;
15. „Procesul – O dramă evreiască”, roman, Helicon, Timişoara, 1996, 150 p.;
15.b. „Procesul – O dramă evreiască”, ediţia a II-a, Hasefer, Bucureşti, 2006, 209 p.;
16. „CEI O SUTĂ – Oul de aur”, roman, Allfa, Bucureşti, 1998, 504 p;
17. „Paranoia Schwartz”, proză scurtă, Atlas Clussium, Cluj, 1999, 221 p;
17.a. „Schwartz Paranoia„, traducerea Balázs Boróka, (lb. maghiară), AB-ART (Bratislava), 2010, 222 p.;
18. „CEI O SUTĂ – Mâna albă„, roman, Allfa, Bucureşti, 2000, 554p.;
19. „Teatru” (în colaborare), Eminescu, 2000, 506 p.;
20. „Politica şi presa”, Institutul European, Iaşi, 2001, 302p.;
21. „Filosofia comportamentului, Introducerea în psihologia transversal”, Şcoala Vremii, Arad, 152 p, 2002;
22. „Psihologia transversală (Partea generală) – aspectele filosofiei comportamentului”, Şcoala vremii, Arad, 2003, 175 p.;
22.a. „Filosofia comportamentului, Introducerea în psihologia transversal”, Şcoala Vremii, Arad, 152 p., 2002;
22.b. „Psihologia transversală – Partea general”, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad, 2006, 202 p, , Editura IV-a 2008;
23. „CEI O SUTĂ – Vara rece”, Uniunea Scriitorilor, Redacţia Publicaţiilor pentru străinătate „România”, roman, Bucureşti, 2004, 305 p.;
24. „Filosofia limbajului în spiritul psihologiei transversal”, Paidea, Bucureşti, 2004, 180 p.;
25. „CEI O SUTĂ – Axa lumii”, 378 p. Polirom, roman, Bucureşti, 2005;
26. „Limbajul omului liber şi sănătos în spiritul psihologiei transversal”, 213 p. Emia, Deva, 2005;
27. „Psihologia copilului” (în colaborare cu Gabriela Kelemen), 198 p., Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad, 2006, 198 p.
28. „CEI O SUTĂ – Culoarul templier”, Curtea Veche, roman, Bucureşti, 2008, 476 p.;
29. „ Editorialul”, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, 2009, 310 p.;
30. „Fundamentele psihologiei special”, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, 2009, 240 p.;
31. „CEI O SUTĂ – Secretul Florenţa”, Curtea Veche, roman, Bucureşti, 292 pp. 2010;
32. „CEI O SUTĂ – Diavolul argintiu”, Editura Curtea Veche, roman, Bucureşti, 508 p., 2011;
33. „CEI O SUTĂ- Bastonul contelui”, Editura Curtea Veche, roman, Bucureşti, 2012;
34. „CEI O SUTĂ- Agnus Dei”, Editura Curtea Veche, roman, Bucureşti, 2013;
35. „Autiştii cărţilor”, roman hibrid, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013;
36. „Enigmele infinite, vocalize”, Mirador, Arad, 2014.
39. „HOTARELE ISTORICE, Vocalize în re minor”, Junimea, Iaşi, 2015;
40. „ INSULA ZU”, roman, editura Tracus Arte, Bucureşti, 2016;
41. „JUSTIŢIA SUVERANĂ, Vocalize în mi minor”, editura Junimea, Iaşi, 2016;
42. „HÂRTIILE OFICIALE, Vocalize în Fa Major”, editura Junimea, Iaşi;
43. „JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major”, editura Junimea, Iaşi, 2018;
44. „CUVÂNTUL COTIDIAN, Vocalize în La major„, editura Junimea, Iaşi, 2019;
45. „ PROBLEMA”, editura Hasefer, București, 2019, 279;
44. „CE AM SPUS”, editura Mirador, Arad, 2019, 436 p.;
45. „OPT PIESE”, teatru, editura TipoMoldova, Iași, 2019;
46. „ENERVANT, Vocalize în si bemol minor”, editura Junimea, 2020;
Cărţi traduse: în sârbă („Spitalul”), maghiară („Paranoia Schwartz”), engleză („Psihologia transversal”) şi germană („Anabasis”).
(sursă: Uniunea Scriitorilor din România, Filiala judeţeană Arad)
