Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Asociația R.A.D.A. din Piatra-Neamț, organizează expoziția de pictură și grafică „Trăiri plastice“ cu lucrări semnate de Parasca și Mihai Agape, în Sala Cupola, în perioada 16-31 iulie.
Parasca și Mihai Agape pictează din anii ’70. „Pe lângă meseria de profesor, noi am făcut insistent și constant creație plastică, la Piatra-Neamț și nu numai“, a menționat Mihai Agape.
Lucrările provin din colecțiile Tincuța și Emil Neagoie, Mihael Balint, Cristina Petrariu, Laura și Dorin Ploscaru, Mircea Ciobanu, Anca Cristiana Catană, Nicu Gherasim.
Parasca Agape
Parasca Agape s-a născut la 20 august 1944, în satul Răchiți, județul Botoșani. Este al treilea copil al familiei Ion Boca și a Mariei Boca. A fost profesor de desen la școlile nr. 2, 4 și 10 din Piatra-Neamț și la școlile gimnaziale din Bicazul Ardelean și Bicaz Chei. De asemenea, a condus Cercul de pictură-Grafică de la Clubul Copiilor Bicaz, în perioada 1986-1999. Fratele său, pictorul Ilie Boca, a îndemnat-o să meargă la Institutul de Arte Plastice, „deoarece a observat că sunt talentată la desen. Tot el m-a ajutat atunci când i-am fost elevă la Școala populară de Artă din Bacău, doi ani“, a mărturisit Parasca Agape.
Din anul 1975 a început să fie prezentă cu lucrări de grafică și pictură la expoziții colective organizate de filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, apoi a activat în cadrul filialei Neamț, fiind prezentă la majoritatea expozițiilor de grup deschise la galeriile de artă, edițiile Bienalei de Artă Plastică „Lascăr Vorel“ din Piatra-Neamț și la Festivalul de Artă Plastică „Voronețiana“ din Suceava. Ca membră a Fondului Plastic a organizat expoziții de design vestimentar la Bicaz și Piatra-Neamț. Parasca Agape are lucrări în mai multe colecții particulare din țara și străinătate. Figurează în albumul „Un secol de arte frumoase în Bucovina“ de Valentin Ciucă, ediția 2005 și în lucrarea „Arta în Bucovina“ de Emil Satco, ediția 1984.
Mihai Agape
Mihai Agape s-a născut la 24 martie 1938, în satul Sălăgeni, plasa Răducăneni, județul Fălciu, devenit apoi raionul Huși, dar și Codăești, regiunea Iași (județul Iași). După ce a făcut studii liceale și Școala populară de artă la Iași, încurajat de către pictorul Adrian Podoleanu, devine licențiat al Facultății de Arte Plastice de pe lângă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iași. În toamna anului 1969 s-a stabilit definitiv la Piatra-Neamț, unde lucrează ca plastician și profesor de desen pe lângă Casa județeană a creației populare Neamț, în cadrul Cenaclului Piatra Neamț al Filialei Bacău a UAP, condus de scenograful Mihai Mădescu, la Școala Zănești, apoi la Casa pionierilor din Piatra Neamț și la Clubul Copiilor (Palatul Copiilor), ca director, unde a continuat activitatea până la pensionare. Din anul 1970 și până în prezent a participat cu lucrări de artă plastică la numeroase expoziții și concursuri, saloane etc, organizate pe plan local și național, din care 21 de expoziții personale. Expoziții – participări: la Festivalul-concurs național de artă plastică „Voronețiana“ – Suceava, la Bienala națională de artă plastică (concurs) „Lascăr Vorel“ Piatra-Neamț, la „Saloanele Moldovei“ din orașul Chișinău. Premii: la Concursul național de artă plastică de la Botoșani, la Bienala națională- concurs de artă plastică „Lascăr Vorel“ Piatra-Neamț. În 2000, Consiliul municipal Piatra-Neamț îi acordă Diplomă de recunoștință pentru contribuția la viața cultural-artistică a municipiului. Lucrări de pictură și grafică semnate de el se află în colecția Muzeului de Artă din Piatra-Neamț și în mai multe colecții particulare, din țară și străinătate: SUA, Anglia, Germania, Israel, Belgia, Canada, etc.
Figurează în mai multe publicații și albume de artă: „Oameni de seamă din județul Neamț“, de Constantin Prangati, Editura Crigarux, ediția 1999, Piatra Neamț, „Who’s who“, București, ediția 2002, „Un secol de arte frumoase în Moldova“, de Valentin Ciucă, Editura Artxxi, Iași, 2009, vol.II, „Tradițional și modernitate în pictura românească“ de Georgeta Dyordyevic, Editura Eurogama Invest, București, 2009, „Colecția de azi“, ediția I, 2009, Cornel Mifode & colectiv, „Dicționarul artelor frumoase din Moldova“, Editura Artxxi, Iași, 2010.
Este autorul cărților „Lampa care întinde morții prada“, proză, debut literar, Editura Corgal Press Bacău, 2012, și „Himere“, proză scurtă, Editura Nona Piatra-Neamț, 2016.
(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)