Vineri, 14 februarie 2020, la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamț sunt așteptați elevi și studenți de toate vârstele care doresc perfecționarea tehnico-interpretativă la vioară, pian și muzică de cameră.
Cursurile de măiestrie vor fi predate de drd. Sara Stroici – vioară, muzică de cameră și drd. Andreea Dobia – pian, muzică de cameră.
Cele două artiste, doctorande ale Universității Naționale de Muzică din București, au concertat împreună pe scena Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, în București, dar și în Spania – Valencia, unde au susținut cursuri de măiestrie pentru tinerii muzicieni români.
Sara Stroici a început studiul viorii cu doamna profesor Maricica Gheorghieș la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț. În cadrul Universității Naționale de Artă „George Enescu” din Iași și-a perfecționat studiile sub îndrumarea regretatului prof. univ. dr. Anton Diaconu, iar în anul 2012, prin intermediul unei burse de studii, a fost studenta violonistului Georg Eggner la Joseph Haydn Konservatorium, Eisenstadt, Austria. Ultimii ani de studii universitare și ciclul studiilor de masterat absolviți sub îndrumarea doamnei prof. univ. dr. Elena Ovănescu-Pîrvu, au relevat o predilecție în abordarea repertoriului violonistic și cameral din prima jumătate a secolului al XX-lea. Acest fapt a constituit un imbold de cercetare a temei „Vioara în creații ale compozitorilor Eugène Ysaÿe, George Enescu, Serghei Prokofiev” în cadrul studiilor de doctorat la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea domnului prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu.
Andreea Dobia a studiat pian principal la Liceul de Muzică „George Enescu” din București, la clasa doamnei profesor Ileana Busuioc. În timpul studiilor universitare a activat în concerte și recitaluri pe plan național și internațional, în colaborare cu artiști vocal și instrumentiști. Repertoriul abordat este variat, din baroc în contemporaneitate. Din 2016 este pianist-acompaniator în cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București. Afinitatea pentru pianistica în acompaniament este dezvoltată în cadrul studiilor doctorale la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea domnului prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, cu tema „Abordarea stilistică a acompaniamentului în creațiile vocale ale lui Mihail Jora”.
Înscrierile pentru cursanții activi se fac, printr-un e-mail cu repertoriul abordat, numele complet și vârsta, la adresa saramusicproduction@gmail.com sau la numărul de telefon 0748.129.995, până la data de 12 februarie 2020.
Taxa de participare pentru cursanții activi este de 50 de lei și se va achita în contul primit în urma mesajului de înscriere.
Cursanții activi vor primi o diplomă de participare.
Accesul în sală (participanți pasivi) este gratuit.
Locurile sunt limitate.