Expoziția „Eseu cromatic” a pictorului humorean Radu Bercea, găzduită de Sala Cupola a Bibliotecii Județeane „G.T. Kireanu” Neamț, poate fi vizitată până la finalul acestei luni. Fost deținut politic, Radu Bercea a împlinit de curând 80 de ani.




„Ceea ce vedeți pe simeze sunt lucrurile pe care Radu Bercea le-a salvat din întunericul suferinței biografice. A fost un efort mult mai mare decât în cazul unui artist cu un parcurs normal, fără întreruperi forțate. Avem acuarelă, pictură, grafică, tehnică mixtă, avem compoziție și mai avem o foarte mare siguranță a desenului. Radu Bercea ne face o demonstrație de cum se poate trăi, într-o lume bezmetică, ostilă, făcând artă”, a spus criticul de artă Emil Nicolae.




Printre vorbitori s-a numărat și profesorul de istorie Constantin Bulboacă, autorul volumelor „Hora cuvintelor” și „Vorbe vechi în haină nouă”, primul fiind ilustrat grafic de Radu Bercea și prefațat de scriitorul Grigore Ilisei. „Deși a fost victima unor vicisitudini ale istoriei, ale vieții, Radu Bercea a știut dintotdeauna să dăruiască ce a avut mai bun. Și-a urmat această vocație dată de grația divină. Această expoziție te obligă să gândești, să trăiești. Nu știu dacă am cinci prieteni. Cu siguranță, unul dintre prieteni este Radu Bercea”.




Radu Bercea a expus în premieră la Piatra-Neamț. „Vă mulțumesc pentru primirea deosebit de caldă. Sunteți niște oameni minunați și promit, cât o să mă mai țină Dumnezeu și de câte ori se va ivi ocazia, să particip și cu alte expoziții. Una de caricatură, mi-ar plăcea, vreo 100 de lucrări pe teme pe care noi le trăim”, a menționat Radu Bercea.
Participanții la vernisaj s-au bucurat și de momentele muzicale pregătite de clasa de chitară a Şcolii Populare de Artă din Piatra-Neamţ, protagonişti fiind profesorul Florentin Blănaru şi eleva sa, Inge Olaru.




Evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț în colaborare cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț.
Violeta MOȘU; Foto: Facebook Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț