Mai înainte de a învăţa în clasă ce înseamnă minutele, zilele şi anii, timpul, pentru cel care eram copilul de acum optzeci de toamne, se măsura în ani şcolari, trimestre ori semestre, fiindcă şi părinţii mei, şi bunicul, şi străbunicul au slujit cu credinţă şcoala din Dobreni, care, firesc, a fost, în adevăratul înţeles al cuvintelor, casa mea.
Apoi, în patru ani şcolari, care au trecut ca visele cu zâne, am început să descifrez lumea satului şi, din cărţi şi din spusele Doamnei Mărioara, mama şi învăţătoarea mea, să înţeleg chiar Lumea cea mare, în care aveam, la rândul meu, să fiu slujitor al Şcolii, un eretic, îndoindu-mă de toate şi visând la perfecţiune.
Şi ce putea fi acea perfecţiune decât tot Şcoala?
„Rareşul” miraculoşilor profesori Constantin Borş, Aurel Rotundu, Victor Savin şi Har Mihailescu mi-a deschis drum către marile întrebări, la care, cu nădejde, am căutat răspuns toată viaţa. Tot în Şcoală.
Şi când, la umbra giganţilor George Călinescu, Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti şi Doamna Zoe, am văzut câte căi ale minţii merită efortul unei cercetări, mai ales către universul prea puţin cunoscut al adolescenţei şi tinereţii celor care îmi vor fi elevi, destinul meu a fost pecetluit.
Între geologie, ştiinţa care mă lega de munţii inegalabili ai ţării, între arta condeiului, ispititoare peste măsură, şi Şcoală, am ales Şcoala.
Nu! Greşesc. De fapt, Şcoala m-a ales pe mine.
Când, târziu, în alt veac, în altă lume, am numărat al optzeci şi cincilea an al vieţii şi am socotit ca pruncii, pe degete, cele opt decenii trăite în şi pentru Şcoală, mi-am zis că, acolo de unde m-au vegheat, ai mei cei de demult duşi, nu au a mă certa prea rău.
Iar dascălii de acum, cărturarii din Şcoală şi din Biserică, au botezat şcoala Dobrenilor cu numele meu, fapt pe care l-am înţeles deplin ca un omagiu închinat celor şase generaţii de cărturari care au adus copiilor lumină din Lumină.
Pentru această recunoaştere a meritelor tuturor celor care m-au precedat, le sunt dator celor de azi cu slujirea Şcolii până ce voi fi doar amintire şi, cum spunea Poetul, un nume tipărit pe coperta unor cărţi.
Ieri, în 9 septembrie 2019, la deschiderea unui nou an şcolar, eram cu sufletul acolo, la Dobreni, cu inima bătând alături de inimile emoţionate ale „bobocilor”, şi cu mintea la datoria de a gândi şi a căuta încă, după puterile mele, cărări mai directe şi mai eficiente către mintea şi sufletul Elevului, mereu, din fericire, Marele Mister al ştiinţelor despre gând şi suflet.
Să fie acest 2019-2020 un an şcolar al biruinţelor minţii şi ale devotamentului colegilor mei de acum, învăţătorii şi profesorii şcolii gimnaziale din Dobreni – Neamţ – România!
Mihai-Emilian Mancaş
Fost elev al şcolii din Dobreni
1 septembrie 2019
