vineri, aprilie 18, 2025
AcasăActualitateSestri Art Gallery - „Percepţii şi stări de spirit”, o expoziție semnată...

Sestri Art Gallery – „Percepţii şi stări de spirit”, o expoziție semnată de Brândușa și Ovidiu Stanciu

Expoziţia „Percepţii şi stări de spirit” a artiștilor Brânduşa Mateş-Stanciu și Ovidiu Stanciu s-a deschis vineri, 16 august, la Sestri Art Gallery. Vernisajul a constituit un veritabil evenimentul cultural la care au luat parte numeroși iubitori de artă și prieteni ai celor doi plasticieni.

Petru Diaconu și Brândușa Mateș-Stanciu
Ovidiu Stanciu

Dacă doamna Brândușa perfecționează o manieră de redare a expresiei, a stării, a sentimentului, domnul Ovidiu completează cu o construcție care pune în ordine căldura, ordonează sentimentele. Cromatica este elementul care face legătura și semnalizează armonia expoziției”, a punctat Emil Nicolae, critic de artă.

Caricaturist consacrat, Ovidiu Stanciu este originar din Bicaz. „Mă bucur că vă plac lucrările noastre. Cred că s-a înțeles că-i vorba despre un concept până la urmă, nu de o expoziție clasică. Ne dorim să mai venim, pentru că nouă ne place acasă”.

Unul dintre profesorii lui Ovidiu Stanciu din liceu a fost Iosif Francisc Gille, fost inspector școlar general. „Ovidiu se manifesta în această direcție încă din adolescență. Privită din punctul de vedere al unui laic, al unui naiv, caricatura lui este un fel de pictură-caricatură”.

Expoziția este deschisă până la mijlocul lunii viitoare.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments