O convorbire cu violonista Sara Stroici, prin felul precis și elegant de a se exprima, se asociază mai tot timpul cu plăcerea de a o asculta concertând. Refuză să se încadreze în șabloanele unui sistem rigid și spune că a fost binecuvântată cu persoane-pilon la fiecare intersecție importantă din viața sa.
– Cum vă autodefiniți ca muzician?
– Deși mă simt oarecum stingheră să vorbesc despre mine, observ o mare dorință de creștere și dezvoltare permanentă. De asemenea, refuz să mă încadrez în șabloanele unui sistem rigid, încercând să îmi aduc aportul în crearea unei libertăți în exprimarea muzicală, folosind pilonii bunului-simț și ai esteticii muzicale. Deși sunt neîncrezătoare în propriile mele forțe, dorința de a progresa și de a învăța reprezintă punctul cel mai mare de motivație.
– În ce măsură artistul, creatorul, rămâne proprietarul garantat al ideilor și spiritului artei pe care o produce?
– Bunul-simț, în muzică, poate fi un ghid din punct de vedere interpretativ, și nu numai. Interpretul poate fi asemănat cu un chiriaș. Casa închiriată este lucrarea muzicală interpretată. Proprietarul rămâne, bineînțeles, compozitorul. Un interpret de bun-simț muzical va fi acela care va pune în valoare fiecare colțișor al casei în stilul lăsat de la bun început de compozitor. Partitura trebuie respectată cu strictețe, absolut orice abatere înseamnă o ciunțire a creației compozitorului. Interpretul nu adaugă și nu scoate nimic, el doar subliniază, reliefează, luminează, evidențiază muzica deja născută odată cu partitura.
– Este adevărat când se spune că, mai degrabă, muzica te alege?
– Este adevărat că muzica ne alege pe toți, încă de dinainte de a ne naște (studiile care arată efectele benefice ale muzicii pentru pruncii nenăscuți, probabil ne sunt deja cunoscute tuturor), pe unii dintre noi ca beneficiari pasivi, iar pe alții ca împreună-creatori, sau beneficiari activi. Probabil că melomanii îi consideră pe muzicienii profesioniști ca fiind mai binecuvântați, mai „aleși”, însă mi-e greu să votez o categorie mai avantajoasă. Sunt foarte mulți oameni talentați care nu își cunosc valoarea, am întâlnit persoane cu o carieră strălucită în cu totul alte domenii, nedorindu-și dezvoltarea darului muzical. Mai putem spune că muzica alege doar pe acei mari muzicieni care strălucesc? Fiecare dintre noi primește un beneficiu, depinde de noi cum îl primim și cum îl dezvoltăm. Cunoaștem masa de ascultători necunoscători, care primesc tot ce li se oferă, dar admir acei oameni simpli care aleg o educație muzicală rafinată, formându-și un gust muzical selectiv, rareori această alegere fiind doar în domeniul muzical. De asemenea, în cazul muzicienilor profesioniști, unii se nasc cu un talent extraordinar, alții muncesc enorm, unii oameni talentați nu iubesc muzica, alții nu prețuiesc darul lor… În concluzie, muzica ne-a ales deja pe toți. Diferența o face răspunsul nostru la invitația ei.
– Care este idealul unui violonist?
– Sunetul. Profesoara mea de vioară din liceu avea o vorbă: „Măria Sa, Sunetul”. Dezvoltarea unui sunet rafinat este ținta studiului oricărui violonist.
– Care sunt valorile care v-au format?
– 
– Bunul-simț. L-am tot amintit și mai devreme, însă îi observ valoarea pe măsură ce devine din ce în ce mai rar în societatea actuală. Mai ales ca muzician, menirea noastră este să dăruim. Un dar făcut fără bun-simț poate fi un rău imens. De asemenea, credința, simplitatea și corectitudinea. Cred că sunt strâns legate între ele.
– Pe cine admirați cel mai mult și de ce?
– Mentorii mei sunt acele persoane care au schimbat traiectoria vieții mele atunci când poteca ducea spre nicăieri. Am avut binecuvântarea să am parte de persoane-pilon la fiecare intersecție importantă din viața mea. Spre mentori voi privi mereu cu profundă admirație și recunoștință.
– Ce vă reproșați cel mai des?
– Faptul că am lăsat ca frica de eșec să îmi fure oportunități, astfel că am pierdut multe bătălii fără să încerc măcar să lupt.
– Cum vă agresează non-valorile?
De cele mai multe ori putem alege ce valori să îmbrățișăm, însă problema apare atunci când nu mai reușim să facem diferența dintre valoare și non-valoare. Atunci când non-valorile sunt promovate mai puternic decât valorile, în mintea celor mai mulți, se schimbă total percepția asupra vieții și ajungem să numim Binele-Rău și Răul-Bine. Privind spre copii, cu care am binecuvântarea să lucrez de ceva timp, cred că înspre ei lovește cel mai mult acest fenomen. Din punct de vedere muzical, atunci când călătoresc, când merg într-un spațiu comercial sau chiar și când sunt pe stradă, rareori am parte de surprize frumoase. În general, sunt obligată să ascult zgomote cu versuri, versurile fără nicio culoare poetică, fiind doar înșiruiri de cuvinte triviale din viața cotidiană, cele mai multe exprimând tristețea, amarul unei iubiri trădate sau neîmpărtășite. Cu tristețe observ cum, în ultima vreme, contează mai mult cum arată decât cum și ce cântă un artist, și de aici, când sunt obligată să ascult un artist care doar arată, mi-aș dori să ni se lase libertatea de a alege ceea ce ascultăm. Mi-aș dori măcar volumul sunetului să fie mai mic. Așadar, dacă tot aminteam de bun-simț, lipsa acestui element esențial din viața și cariera oricărui om, duce la agresarea celor din jur.
– Există o limită a posibilităților muzicale?
– Există o limită a noastră în ceea ce privește percepția muzicii. Ținând cont că muzica a fost creată înaintea omului (cred cu tărie asta), dacă este să vorbim despre o limitare, aceea nu poate fi decât cea omenească în a descoperi posibilitățile muzicale infinite. Eu, cel puțin, nu îmi pot imagina o margine a muzicii, ci doar un orizont.
– E bine să fii preocupat de tehnica interpretativă, de virtuozitatea tehnică, sau preocupat de tehnică uiți de muzică, de artă, de emoție, de adevărul spus de compozitor?
– Dacă accentul este pus pe interpretare, pe emoție, ne obligăm să fim preocupați de tehnică pentru a realiza ceea ce ne dorim să transmitem. Le văd pe aceeași treaptă, cu condiția ca arta să conducă tehnica spre Frumos.
– Ce înțelegeți, ca muzician, prin sinceritate?
– Sunt ocazii în care simțim că purtăm o pălărie mai mare decât ar trebui. Sinceritatea în muzică poate fi foarte dureroasă, însă, înaintând cu un văl deasupra ochilor, ne putem îndrepta spre distrugere. Un muzician care își dorește să evolueze va fi deschis spre critici, luând ce consideră că merită îmbunătățit și dezvoltat. De asemenea, un artist va oferi sinceritate publicului dăruind acea valoare în care crede, indiferent dacă prin acest lucru va câștiga notorietate sau nu. Cel mai dureros este să observ muzicieni care oferă non-valori în care ei nu cred, întinând astfel sufletul melomanilor, motivând cu… „asta se cere”. Ca muzicieni, avem datoria morală de a oferi ce avem mai bun, nu ceea ce se cere, dacă se cere ceva în care nu credem.
– Ce este succesul, cum am putea să-l păstrăm?
– Pentru mine, ca muzician, succesul este un concert în care primesc înapoi mai mult decât ce am oferit din punct de vedere emoțional la acel eveniment, atunci când observ o problemă tehnică rezolvată la elevii mei, atunci când reușesc eu să îmi înving o teamă, atunci când văd că părinții și prietenii mei sunt mândri de mine, atunci când vine cineva necunoscut la mine și îmi mulțumește că, privind la mine, copilul său a început să studieze vioara. Și lista stă deschisă. Succesul nu poate fi păstrat, pentru că este o stare de moment, iar în secunda doi poți fi la pământ. Succesul nu este un scop, este un întreg itinerariu, cu suișuri și coborâșuri. Nici eșecul, nici succesul, nu înseamnă sfârșit.
– Cum priviți prezentul?
– Cu încredere. Sunt motivată să cresc din punct de vedere violonistic, îmi doresc enorm să progresez, să mă dezvolt, și pe măsură ce citesc mai mult, îmi dau seama cât de mult mai am de învățat. Prezentul meu e singura certitudine, și mă bucur de el.
– În încheiere: care au fost satisfacțiile anului trecut?
– Anul 2018, pentru mine, a fost unul al încrederii, al răspunsurilor la rugăciuni. Îmi amintesc cu mult drag de concertul Poveste și Dor, de la Piatra-Neamț, unde a rămas o bucățică din sufletul meu. Am avut bucuria de a interpreta un repertoriu foarte drag mie din care amintesc Sonata a doua în Re Major de Sergei Prokofiev. De asemenea, pe plan pedagogic, mă bucur să văd progresele elevilor mei, atât la vioară, cât și în cadrul Atelierelor de dezvoltare a auzului intern. 2018 a fost anul în care am primit mai mult decât am cerut, mi-am înfruntat multe temeri, am luat decizii importante și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că toate acestea mi le-a oferit prin oamenii extraordinari care sunt în jurul meu.
A consemnat Violeta MOȘU; Foto: motionARThoughts
Sara Stroici, n. 1991, este absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. A studiat vioara de la vârsta de 5 ani cu doamna prof. Maricica Gheorghieș, la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț. Spre finalul liceului, a început o colaborare cu maestrul Anton Diaconu, membru al cvartetului de stat VOCES. În anul II de facultate a obținut o bursă și a studiat în Austria la „Joseph Haydn Konservatorium”, cu violonistul Georg Eggner. Începând cu anul III de facultate a studiat cu doamna prof. univ. dr. Elena Ovănescu, la clasa căreia a absolvit și masteratul. A susținut concerte ca solistă a orchestrei Filarmonicii „Dinu Lipatti”- Satu Mare, „Mihail Jora” – Bacău, dar și ca membră a Orchestrei de cameră a Universității Naționale de Arte. Alături de tatăl său, pianistul Adrian Stroici, a concertat în Austria, Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, dar și peste tot în țară. (Respiro time)
