Vrei să te joci cu cuvintele și să inventezi povești împreună cu scriitorul Iulian Tănase? Vino la ATELIERUL DE POVEȘTI!
„Atelierul de storytelling își propune ca, prin diverse jocuri/exerciții de creativitate și improvizație, să le dezvolte copiilor limbajul și să le cultive imaginația. Ce vom face la atelier: vom face povești pornind de la desene personale; inventăm povești plecând de la ipoteze fantastice (Ce s-ar întâmpla dacă?); pescuim povești din propria minte (Piatra în lac); aflăm ce legături există între două cuvinte fără legătură între ele (Binomul fantastic); ne dezvoltăm vocabularul cu ajutorul prefixelor arbitrare și al greșelii creative; încercăm să aflăm ce culoare au cuvintele; tratăm obiectele ca pe niște ființe vii și le punem să dialogheze între ele; decupăm cuvinte din reviste, le amestecăm bine și facem poezii și povestioare cu ajutorul hazardului; și așa mai departe”. (Iulian Tănase)
Atelierul se va desfășura între 25 și 27 septembrie, orele 17.00 – 18.00, în cadrul Festivalului de Teatru Piatra-Neamț 2018 și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.
Pentru selecția la atelier, așteptăm texte de maxim o pagină compuse și scrise de micii povestitori, pe adresa ttliterar@gmail.com sau la sediul Teatrului Tineretului, Piața Ștefan cel Mare 1, într-un plic cu mențiunea „Pentru atelierul de povești“. Textul va fi însoţit de numele autorului, numele părintelui/ tutorelui precum și de numărul de telefon al acestuia din urmă.
Înscrierile au loc până pe data de 20 septembrie. (Teatrul Tineretului Piatra-Neamț)