luni, martie 17, 2025
AcasăActualitateCelebre retrageri din sportul pietrean (V): Handbalistul Dumitru (Duțu) Samson

Celebre retrageri din sportul pietrean (V): Handbalistul Dumitru (Duțu) Samson

Gloria sportivă este trecătoare, însă poți rămâne în conștiința spectatorilor toată viața, dacă ai reușit să le aduci o clipă de bucurie. Anii au trecut, vremea retragerii din sport a sosit repede și totul a devenit istorie. O frumoasă istorie.

De loc din Buhuși, carismaticul căpitan al Relonului, Duțu Samson, s-a retras din activitatea competițională în 1984, la vârsta de 35 de ani. Pivotul legendar al echipei săvineștene a fost unul dintre cei mai constanți și eficienți jucători de handbal din România.

În ediția promovării în premieră a Relonului (1976/1977, avea 27 de ani) în prima divizie, a înscris 150 de goluri. Executant de marcă de la 7 metri, Dumitru Samson s-a distins de-a lungul carierei, începută la 14 ani, printr-o mare dăruire în teren, dar mai ales prin spirit de luptă și combativitate.

„A fost o onoare să joc la Relonul alături de Gruia, Coasă și Dincă. Cu Gruia m-am mai revăzut și în 2001 când a venit la Piatra-Neamț cu naționala Mexicului”, a declarat Dumitru Samson.

I-a rămas recunoscător pentru totdeauna fratelului său, Mihai, care l-a introdus în minunata lume a handbalului.

„Poate nu jucam handbal, dacă nu mă îndemna fratele meu, Mihai. El are un merit foarte mare în ridicarea și formarea mea ca sportiv. Am depus eforturi să fiu util echipei, ca și el, și, din această rivalitate, dacă o pot numi astfel, am ieșit amândoi avantajați. Mihai a jucat însă mai mult ca mine în Divizia A”. (Ceahlăul, 12 iunie 1976)

Sufletul lui Duțu Samson a urcat la cer puțin înainte de Crăciunul din 2015. A fost înmormântat în cimitirul din Buhuși, în prezența fratelului, a fiului și a soției sale și a tuturor celor care l-au îndrăgit pentru voioșia, bunătatea și sinceritatea sa. A trăit pe acest pământ doar 66 de ani.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments