miercuri, martie 26, 2025
AcasăActualitatePremiul Special al juriului pentru pictorița Maria Hîrjabă

Premiul Special al juriului pentru pictorița Maria Hîrjabă

La finalul lunii mai a avut loc la Brăila vernisajul expoziţiei Concursului naţional de pictură şi grafică „Vespasian Lungu”, ediţia a XXIII-a.

În cadrul acestui concurs, Maria Hîrjabă, reprezentantă a Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, a obţinut Premiul Special al juriului la secţiunea pictură.

„Doamna Maria Hirjabă este de profesie economist şi în cadrul cursurilor de pictură ale scolii noastre şi-a putut dezvolta şi pune în valoare mai bine o mai veche pasiune de-a domniei sale, pictura”, a precizat Radu Macavei, coordonatorul claselor de pictură-grafică din cadrul instituţiei.

La rândul său, referindu-se la ceea ce reprezintă pentru ea acest prim succes, laureata a declarat: „Acest premiu înseamnă linistea mea sufletească, înseamnă mulţumire şi recunoştinţă divinităţii pentru acest minunat har. Înseamnă emoţii, sentimente şi trăiri!”

Maria Hîrjabă este cursantă a clasei de pictură, în anul trei de studiu. Concursul de la Brăila este prima competiţie naţională la care a participat. (Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments