În cadrul proiectului „Campionii României în şcolă liceu şi universitate“ s-a consemnat o nouă întrevedere în mediul rural. După prezenţele de la Bodeşti şi Tarcău a venit rândul elevilor de la Şcoala Tămăşeni să primească un imbold pentru a face sport.
Pentru că vremea a permis, evenimentul de la Tămășeni a avut loc pe terenul de sport al școlii, fiind prima întâlnire înregistrată într-un astfel de cadru până acum. Cel care a încercat să le transmită copiilor idei despre importanţa sportului în viaţa lor este antrenorul de fotbal Gabriel Ţapu. Acesta activează ca antrenor principal la CSM Roman, singura echipă nemţeană în primele trei eşaloane fotbalistice ale ţării, dar are în grijă şi grupe de copii şi juniori ale aceluiaşi club. De-a lungul carierei, Ţapu a fost jucător în Divizia B pentru Laminorul Roman, Cetatea Târgu Neamţ şi Relonul Săvineşti, iar în Divizia C a mai evoluat pentru ITA Piatra Neamţ şi Explorări Câmpulung Moldovenesc.
„Sportul de performanţă sau doar cel de plăcere vă ajută să vă dezvoltaţi fizic şi psihic. Un om care face mişcare des are chef de viaţă, este mai bine dispus şi mai atent la tot ce se întâmplă în jurul său. Important este însă să munciţi şi să fiţi serioşi“, a spus Gabriel Ţapu la început.
Apoi antrenorul a vrut să afle câți dintre elevi practică vreun sport în afara orelor de la școală. Multe mâini s-au ridicat pentru că mare parte dintre băieții și fetele școlii din localitate joacă fotbal la Unirea Tămășeni, asociație sportivă locală care este reprezentată în toate cele trei competiții organizate la nivel județean pentru juniori: Juniori C (U15), Juniori D (U13) și Juniori E (U11). Toate echipele sunt pregătite de profesorul de sport de la școală, Cătălin Dumitriu. De fapt, echipa de fotbal feminin a unității de învățământ amintite a fost în 2017 la turneul final al Cupei Tymbark. Din echipa respectivă sunt patru fete legitimate la Unirea Tămășeni și joacă în campionatul județean de băieți, plus că unul dintre puștii profesorului Dumitriu, Alexandru Ciobanu, a terminat pe locul doi în clasamentul golgheterilor întrecerea județeană în sezonul 2017-2018.
„Poate vă gândiți pe viitor să continuați cu sportul. Acest domeniu este vast. În sport poți fi jucător, antrenor, arbitru, medic și poți ajuta sportivii ca spectator. Sportivii au nevoie de sprijinul moral al oamenilor din tribună. Poate unii dintre voi veți ajunge la Roman la Liceul cu Programul Sportiv și poate mai sus. Sigur aveți drumul vostru în viață, din indiferent de domeniu sigur trebuie să munciți mult. Vă trebuie ambiție și trebuie să faceți totul cu plăcere. Aveți profesori de sport buni care știu ce sfaturi vă pot da”, a mai spus Țapu. Acesta nu s-a referit numai la Cătălin Dumitriu, ci și la profesoara Georgiana Lungu, actual arbitru în Liga Națională feminină de handbal alături de colega sa Mihaela Paraschiv.
Întrebați ce cred că vă poate oferi sportul în viață, copii au început să spună: bani, valoare, succes, faimă, trofee. „Știți voi cum se poate ajunge la succes, bani și valoare”, a fost următoarea întrebare pentru copii, la care Rareș Boboc a răspuns: „Prin muncă”. Același puști de clasa a V-a a precizat apoi: „Acasă muncim pentru a avea ce mânca, la școală muncim pentru a avea un viitor”.
Și antrenorul de la CSM Roman a completat: „La școală învățați litere și cifre, iar apoi repetați pentru a forma cu ele propoziții, pentru a înțelege ce vi se predă și pentru a rezolva probleme la matematică. Prin comparație, în fotbal, aceste litere și cifre sunt exercițiile de bază, adică preluarea, pasarea și șutul. Controlul mingii va duce mai apoi la scheme de joc și la combinații care ne ajută să câștigăm meciuri”.
Apropiați mai mult de fotbal, copiii i-au identificat pe Cristiano Ronaldo și Lionel Messi drept cei mai buni din lume. Știu că pe 26 mai 2018 este programată finala Ligii Campionilor și că, în vara acestui an, va fi turneul final al Campionatului Mondial de fotbal.
„Îmi place că știți toate astea, dar cei mai buni sunt așa pentru că în fiecare zi sunt dedicați sportului. Banii sunt importanți, dar sigur munca vă va fi răsplătită. Gândurile voastre nu trebuie să fie doar la bani. Cei mai buni jucători ar putea sta la umbră pe plajă la câți bani au Dar ei fac totul cu multă plăcere și continuă să joace pentru glorie și suporteri”, a mai spus Gabriel Țapu.
Antrenorul le-a transmis apoi copiilor să fie conștiincioși și ambițioși pentru a reuși și în sport, mai ales în fotbal. Asta deoarece, Federația Română de Fotbal a obligat cluburile din țară să acorde o mai mare atenție tinerilor care termină junioratul.
„La nivel de Liga III-a este nevoie de trei jucători care nu au împlinit vârsta de nouăsprezece ani, așa că dintre voi poate va reuși vreo unul să ajungă să-l antrenez la Liga 3. Apoi, și la Liga 2 și Liga 1 se cer jucători tineri și foarte tineri. Federația Română de Fotbal vrea să dea șanse mai mari copiilor noștri pentru ca mai apoi aceștia să devină jucători la echipele bune ale României. Trebuie să credeți în voi și să aveți visuri mari pentru a ști unde vreți să ajungeți”, a mai spus copiilor antrenorul Gabriel Țapu, înainte de a se suna de ieșire.
(www.campioniiromâniei.com; Text și foto: Mihalcea Marcel – DJST Neamț)