Proiectul Erasmus +„Voluntariat și asistență socială în mediu ecumenic”, derulat de Liceul Teologic Ortodox Sfinții Împărați „Constantin și Elena”, și-a încheiat prima etapă

Proiectul Erasmus +„Voluntariat și asistență socială în mediu ecumenic”, derulat de Liceul Teologic Ortodox Sfinții Împărați „Constantin și Elena” s-a desfășurat în perioada 22 ianuarie – 3 februarie 2018, în Granada, Spania.

Plasamentul le-a oferit tinerilor posibilitate de a-și pune în valoare aptitudinile, dar și să obțină noi competențe. Temele proiectului au avut în vedere realizarea unor suporturi de consiliere, dezvoltarea de programe pentru persoane cu nevoi speciale, vârstnici, desfășurarea unor activități de caritate, implicarea în viața comunității. În același timp, proiectul subliniază importanța unor concepte: respectul, empatia, generozitatea.

Partenerii proiectului sunt Almanjáyar en Familia, Federación de Personas con Discapa din Granada, și M.E.P. Europrojects Granada, Spania.

Iată câteva dintre opiniile celor implicați în proiect:

Leonard Crețu,  clasa a XII-a

Participarea în cadrul proiectului Erasmus +  este pentru mine o adevărată realizare a vieții mele  și pot spune că încă o cărămidă a fost așezată la temelia formării, creșterii mele atât pe plan cultural, cât și pe plan duhovnicesc.

În Spania am văzut locuri frumoase, locuri unde se resimte din plin parfumul cronicilor istorice, mireasma cea de taină a unei sărbători sacre și eterne ce este adumbrită peste toate catedralele catolice și în același timp fervoarea culturală din muzeele pe care cu multă bucurie, am avut onoarea de a le vizita.

Orice loc are povestea lui, orice țară are istoria, spiritualitatea și cultura ei. Cert este că în Spania am întâlnit oameni cu o înaltă ținută morală, cu o educație aleasă și cu un sentiment religios profund.

Prin practica desfășurată la azilul unde am fost repartizat, am putut empatiza mai mult cu problemele unor vârstnici bolnavi, cu o experiență de viață, cu durerile si bucuriile lor. Se citea pe chipul lor durere, suferință, dor, și nu de puține ori am zărit lacrimi pe obrazul brăzdat al acestor persoane ajunse la vârsta senectuții.  Îmi venea să plâng și eu cu ei, simțeam nevoia să mă așez lângă ei și să îi întreb ce au pe suflet. Cum am putut mai bine, am legat câteva cuvinte în spaniolă și atunci a început să vorbească fiecare bătran cu păr alb, spunându-mi că nădejdea și speranța lor e la Bunul Dumnezeu.

Mi-au mai spus că întreg personalul le poartă de grijă și angajații firmei sunt aplecați spre nevoile lor. Când cuvintele nu mai puteau exprima atât de bine și de mult candoarea momentului, atunci, cu multă bucurie îi îmbrățișam cu drag, simțindu-le emoția și încântarea că un copil mic, tânăr, un nepoțel venit din ținuturile străvechii Dacii este interesat de ei.

Am făcut diferite activități cu ei: fizice, desen, muzică, confecționare de avioane, bărci din hârtie, plimbări în curte  și multe altele. Toate aceste activități m-au făcut să înțeleg că oricând vrei să te apropii de un om, să-i cunoști sufletul, te poți lega de orice context. Fie că desenezi cu el, fie că mănânci cu el, fie că doar privești împreună cu el un răsărit de soare, un stol de păsări sau o frumoasă floare, poți vorbi cu el diverse subiecte, iar surpriza cea mai mare este atunci când pe neașteptate se adâncește mai mult în subiect și îți descoperă o adevărată filosofie de viață, o carte deschisă cu filele de aur ale experienței vieții sale. Ne-am despărțit cu lacrimi în ochi atât de personal cât și de acei vârstnici pe care acum îi numesc tineri de diferite vârste, pentru că ei sunt niște tineri printre cei bătrâni și niște bătrâni printre cei tineri.

Vizitele la muzee mi-au deschis mai mult optica despre cultură și artă. Am învățat că cu cât știu mai mult cu atât îmi dau seama că nu știu nimic. Orice informație din acele centre de cultură mă formau, orice slovă așternută pe o carte veche era o devarată comoară a științei.

Pelerinajul la catedralele din Granada mi-a prilejuit momente înălțătoare. Atmosfera sacră a acestor impunătoare edificii sacre, arhitectura impunătoare, împreună cu măiestrita pictură dovedesc faptul că aceste bazilici sunt adevărate focare de cultură și vetre de spiritualitate și credință creștină. Ațintindu-mi privirea către bolțile catedralelor, sufletul meu rostea : În biserica slavei Tale stând, în cer mi se pare a sta. Când intri în interiorul catedralei ai impresia că cerul se unește cu pământul, realizându-se în acele clipe de aleasă bucurie un pancosmism.

Tot  în cadrul proiectului am putut merge și în Gibraltar. Pentru mine urcarea muntelui până în vârf a fost o provocare. Răsplata sufletească era însă mare, deoarece, acolo sus, frumusețile  locurilor,  peisajul mirific te introducea într-un  cadru de poveste. Particularitatea locului era dată de faptul că în urcușul pedestru aveai niște tovarăși de călătorie mai „nonconformiști”. Aceștia se jucau cu tine, dacă aveai ceva de mâncare împărțeai cu ei fie ca vrei, fie că nu vrei. Tovarășii de călătorie erau maimuțele. M-a impresionat dibăcia și inteligența lor. M-a impresionat faptul că, trecând peste teoriile biologice, aceste animăluțe simpatice aveau sentimente și se atașau de oamenii frumoși la suflet și cu lumină pe chip.

Cred că targetul cel mai înalt propus de proiectul Erasmus + a fost dezvoltarea inteligenței spirituale a elevilor seminariști. Prin capacitatea de a comunica, de a empatiza, de a fi alături de vârstnici, de a fi suflet pentru suflet și om pentru om, creștin pentru creștin, elevul reușește să atingă supra conștientul despre care vorbește cel mai mare teolog al secolului XX, Părintele Profesor Doctor Dumitru Stăniloaie. Inteligența spirituală este aceea care ne face să pășim către infinit, către viața veșnică, „și aceasta este viața veșnică să te cunoască pe Tine Singurul Adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis în lume”. Oricine ajută pe aproapele său, pe omul, pe străinul și chiar pe vrășmașul său, pe Dumnezeu îl ajută . Mântuitorul Însuși spune: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești prea mici frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”.

În final doresc să exprim recunoștință, sincerele mele sentimente de gratitudine și alesele mele prețuiri pentru tot efortul depus în vederea realizării proiectului Erasmus + și mă rog Bunului Dumnezeu să reverse binecuvântarea și binefacerile Sale peste toți ostenitorii acestui proiect, care sunt și binefăcători ai noștri.

Popescu Radu-Nicolae, clasa a  XII-a

Din punctul meu de vedere, programul Erasmus+ desfășurat în perioada 21.I.2018-3.II.2018, a fost unul de real succes, care și-a atins scopul, acela fiind de a sprijini educația și de a forma tineretul .

Pentru mine, acest proiect a reprezentat o experiență frumoasă și de neuitat, care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc calitățile și abilitățile, pe care le aveam sau chiar să  dobândesc altele noi.

Consider că, această colaborare europeană va aduce un plus de valoare în ceea ce privește formarea mea profesională. M-a ajutat să conștientizez diversitățile și identitățile culturale din Europa și cum interacționează identitatea culturală națională, cu cea europeană.

Astfel, în urma implicării în acest proiect de cooperare europeană mi-am dezvoltat calitățile sociale , am dobândit competența de a  vorbi  o nouă limbă  străină, aceea fiind limba spaniolă ;și  nu în ultimul rând, de a fi mai bun cu cei din jur.

Prin acest proiect, am pus în practică noțiunile dobândite la orele de spiritualitate și morală, în care am învățat că, trebuie să fiu bun cu cei din jur .

În ultimul rând, aș vrea să mulțumesc pentru faptul că, am fost nominalizat să particip la acest proiect.

Savin Alexandru, clasa a XII-a

Aceasta experiență pe care am trăit-o timp de două săptămâni a fost una plină de îmbogățire atât personală cât și culturală.

În primul rând, am reușit să ne dezvoltăm anumite abilități ți să le punem în practică precum lucrul în echipă și empatizarea pentru cei aflați în suferință dar și să dobândim noi competențe specifice domeniului în care am făcut practica precum anumite tehnici profesionale dar și cunoașterea unei noi limbi, personalul fiind foarte prietenos și deschis.

În al doilea rând, am văzut niște peisaje extraordinare pe care nu credeam că voi apuca să le văd vreodată și chiar de unele nici nu auzisem. Gibraltarul a fost cel mai copleșitor obiectiv, de acolo putându-se observa coasta Africii și anume Marocul dar și singurele maimuțe aflate în mediul lor natural din Europa.

În concluzie, proiectul a fost un succes, o experiență de care îmi voi aminti mereu cu drag și la care aș mai participa cu siguranță daca aș mai avea ocazia.

Scurtu Stelian, clasa a XII-a

Sunt elev în clasa a XII-a la Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra-Neamț. Am avut bucuria, în urma unui concurs, să fac parte din cei 13 elevi care au plecat în Spania,  în cadrul proiectului Erasmus+, cu titlul „Voluntariat și asistență socială în mediu ecumenic”.

Acest proiect, pentru mine personal, a fost de un real succes. Pe lângă faptul că am avut ocazia să călătoresc pentru prima dată cu avionul și cu metroul, dar și să vizitez prima dată Spania, această experiență m-a ajutat să-mi dezvolt numeroase abilități și aptitudini: comunicarea, solidaritatea, ajutorarea aproapelui, punctualitatea etc.; m-a învățat să mă descurc într-o țară străina, mi-a oferit ocazia să învăț o limbă nouă, să aflu mai multe despre cultura, civilizația și gastronomia unui popor, dar și să vizitez locuri unice (Gibraltar).

Nu voi uita niciodată această experiență, mai ales timpul petrecut alături de bătrânii din centrul social. Acolo mi-am dezvoltat răbdarea, întrucât mulți dintre ei erau bolnavi de Alzheimer, am desfașurat activități creative cu ei ( desenat, decupat, diferite jocuri pentru minte, domino, bingo, cântece etc.), i-am hrănit și ajutat să se deplaseze dintr-un loc în altul, fie cu căruciorul, fie pe jos, am râs și am glumit cu ei, urmând ca în ultima zi de practică, să mă întristez îmomentul despărțirii de acești oameni minunați, care au început să ne cânte și să ne îmbrățișeze pe fiecare.

Totodată, personalul de la centru a fost foarte draguț cu noi, în ciuda faptului că cea mai mare barieră a fost comunicarea în limba engleză, dar ne-am descurcat șiț, primind la sfârșit doar cuvinte de laudă.

În concluzie, după cele două săptămâni petrecute departe de familie, prieteni și țara natală, nu pot să am decât sentimente de mulțumire și fericire pentru tot ce am văzut și învățat, dar și de respect și recunostință pentru acele persoane care mi-au dat prilejul să fiu un „elev Erasmus+”.

Pentru a da valoare practică experienței Erasmus+ și de a transfera bunele practici învățate prin proiect, vineri, 23 martie 2018, elevii din proiect împreună cu prof. dr. Luminița Moscalu, coordonatorul proiectului, preot prof. Constantin Bogdan, directorul Liceului Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, preot prof. Dan Ovidiu Cojan, preot prof. Ștefan Oprea și preot Andrei Lascu, au desfășurat o nouă activitate dedicată persoanelor vârstnice de la Centrul social „Pietricica”.

Experiența elevilor dobândită în această perioadă a avut, în primul rând, un rezultat deosebit prin dezvoltarea anumitor competențe, cunoștințe și abilități necesare pentru continuarea activităților lor pastoral misionare și social-filantropice și, în egală măsură, dezvoltarea personală a lor în scopul realizării unei mai bune comunicări în spirit european prin dialog interlinvigstic, intercultural și nu în ultimul rând, interconfesional și al respectului reciproc. Totodată , ei s-au bucurat și de efectuarea unui curs de limbă spaniolă (patru ore) finalizat cu obținerea unui „Certificat european de pregătire lingvistică spaniol”, a precizat preot prof. Dan Ovidiu Cojan, care a monitorizat plasamentul elevilor la Granada.

Derularea proiectului Erasmus+ pune accent pe formarea profesională a tinerilor noștri, consideră preot prof. Constantin Bogdan, directorul Liceului. Pentru implicarea lor în domeniul asistenței sociale, școala noastră a încheiat acorduri de parteneriat cu Direcția de Asistență Socială, Municipiul Piatra-Neamț, Centrul Social „Pietricica”  și ASPNS „Luceafărul”. De la încheierea acordurilor de parteneriat s-au derulat mai multe activități. Cea mai recentă s-a desfășurat, vineri, 23 martie 2018, la Centrul Social „Pietricica și a urmărit alinarea spirituală a beneficiarilor acestui centru. Prin aceste activități nu facem altceva decât să împlinim cuvântul Sfintei Scripturi: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25,36).

Coordonator proiect,

Prof. dr. Luminița Moscalu