joi, decembrie 12, 2024
AcasăActualitateSemnătura Regelui Mihai I, pe o carte a Bibliotecii Județene

Semnătura Regelui Mihai I, pe o carte a Bibliotecii Județene

O carte cu semnătura Regelui Mihai, obținută de profesorul Constantin Bostan, se află în patrimoniul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț. Mai mult, cartea primise, în anul 1915, autograful Reginei Maria.

În fondul de carte donat de marele cărturar orașului Piatra-Neamț pe 24 februarie 1956, fond aflat în prezent la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“, se găsește și volumul „Inscripții din bisericile României. Adunate, adnotate și publicate de N. Iorga“, carte ce poartă  pe una din paginile sale semnăturile Reginei Maria și a nepotului său, Regele Mihai.

Semnătura Reginei Maria (soția Regelui Ferdinand) este din primăvara anului 1915 când, împreună cu   Nicolae Iorga, a făcut o călătorie la biserici vechi din țară, iar semnătura Regelui Mihai este din anul 1997. În acest an, la începutul lunii mai, Regele Mihai și Regina Ana au poposit, într-un periplu moldav, și la Mănăstirea Neamț, iar directorul de atunci al Bibliotecii Județene, profesorul Constantin Bostan, a reușit, prin mijlocirea celor ce se aflau în acea vreme la conducerea județului, să ajungă în preajma familiei regale, spre a evoca personalitatea lui G.T. Kirileanu și a obține semnătura Regelui Mihai pe volumul amintit.

Astfel, acest volum din fondul Kirileanu a ajuns să poarte patru semnături ilustre: a Reginei Maria, a Regelui Mihai, a lui Nicolae Iorga și a lui G.T. Kirileanu.

Cărturarul G.T. Kirileanu (1872-1960) a intrat în anul 1906 în serviciul Casei Regale, unde a primit răspunderea corespondenței în limba română și a petițiilor către suverani. Din anul 1909 el a devenit și bibliotecar al Palatului Regal, fiind înlăturat din post în anul 1930, la urcarea pe tron a Regelui Carol al II-lea. Știm că, într-o primă perioadă, Mihai (fiul lui Carol al II-lea) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, timp în care G.T. Kirileanu era și bibliotecar al Palatului Regal. În anul 1927, Kirileanu a fost numit și secretar general al Fundației „Regele Ferdinand I“ din Iași. Numirea a fost făcută chiar de Regele Ferdinand, iar înalta responsabilitate i-a revenit până în anul 1935.

Prin aducerea în atenție a acestei moșteniri, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ exprimă regretul pentru pierderea suferită de români prin trecerea în veșnicie a Regelui Mihai. (Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments