Are un timbru strălucitor, deosebite mijloace actoricești și scenice, plus răsplata unui public cunoscător și entuziast. Născută la Piatra-Neamț, soprana dramatică Cellia-Caterina Costea face carieră pe marile scene ale lumii. Dar câtă trudă, câte sacrificii, câte renunțări sunt în spatele acestor succese! Începând cu anul 2017, organizează la Piatra-Neamț Concursul Național de Interpretare Vocală „Elena Botez”. „Sunt fericită și onorată să organizez acest concurs, în semn de recunoștință pentru MAESTRA mea, căreia îi datorez foarte mult din ceea ce sunt eu astăzi”.
– Ce înseamnă Piatra-Neamț pentru Cellia-Caterina Costea?
Piatra-Neamț înseamnă, în primul rând, locul unde m-am născut, înseamnă acasă, deși nu mai locuiesc de mult timp aici. Revin cu drag, de cel puțin două ori pe an, ca să-mi revăd părinții, foștii profesori și prietenii. Cel mai mult îmi place să stau în grădina casei copilăriei mele, de pe str. Ștefan cel Mare. Am făcut parte din prima promoție a Liceului de Artă „Victor Brauner”, am studiat vioara, viola și, în ultimul an de liceu, când doamna Elena Botez a revenit de la Timișoara, am început să studiez canto. Atunci am cunoscut-o. Mi-a dat foarte multă încredere. Este fenomenală, are o energie și un tonus extraordinare și doresc să rămână cât mai mai mult timp așa. Mi-ar fi plăcut să cânt muzică ușoară și, atunci când am văzut că o parte din colegii mei merg la canto și fac vocalize, am intrat și eu în sală și am spus: „Doamna profesoară, aș dori să mă ascultați să vedeți dacă am voce, pentru că vreau să cânt muzică ușoară”. După ce m-a ascultat, mi-a spus că glasul meu nu este pentru muzică ușoară, pentru că are un timbru deosebit, o culoare specială și că aș putea face canto. Așa am renunțat imediat la violă și am început să studiez canto. De felul meu, sunt o persoană sârguincioasă, sunt un artist care investesc foarte mult timp în munca mea și mă preocupă ca întotdeauna să fiu cât mai bună. Evident, acest „cât mai bun” este relativ, dar mă străduiesc.
– V-a părut rău că ați renunțat la vioară, la violă?
Uitându-mă acum în urmă, categoric nu. Dar desigur mi-a folosit foarte mult, pentru că am învățat să cânt la un instrument. Opt ani am studiat vioara cu doamna profesoară Maricica Gheorghieș, căreia îi mulțumesc.
– De câțiva ani buni, locuiți în Grecia. Cum este la Atena?
Frumos și cald. M-am adaptat foarte bine acolo. Sunt solistă a Operei Naționale din Atena, dar îmi desfășor activitatea, de fapt, în întreaga lume. Oficial, locuim din 2008 în Grecia. Soțul meu este tot din Piatra-Neamț, am fost colegi de liceu. El cântă la clarinet, în Orchestra Filarmonică din Pireu. Fiica noastră, Iris, are 9 ani și jumătate, pictează frumos, cântă la pian, face balet, înot și o să vedem peste ani ce domeniu o să se îmbrățișeze.
– Trebuie să spunem că, încă de la venirea dvs. pe lume, muzica v-a însoțit pretutindeni.
Da, tata a fost profesor de violoncel aici, la Liceul de Artă „Victor Brauner”, mama a studiat canto, bunicul din partea tatălui a fost 30 ani de ani prim-fagotist la Opera din Iași, sora tatălui meu e profesoară de vioară la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași, fratele meu a studiat clarinetul, soțul meu cântă la clarinet… Suntem o familie de muzicieni.
– Succesul în muzică se poate prevesti?
Categoric nu. Din punctul meu de vedere, după ani de experiență, consider că există un destin al fiecăruia și așa cum îți este scris așa se va și întâmpla. Munca, studiul contribuie la succesul respectiv, însă nu poate nimeni garanta că vei ajunge la marele triumf. E o chestiune de șansă, de destin.
– Când ați simțit să veți avea succes?
Cred că fiecare din noi, și nu numai în domeniul muzical, așteaptă acest succes mai ales în momentul în care te dedici studiului cu toată ființa ta și muncești foarte mult. Își dorești acest succes pentru că e răsplata muncii însă succesul vine atunci când este predestinat de acolo de sus.
– Ați declarat: „Aud mereu «nu mai sunt voci cum erau odată». Eu spun că mai sunt și vor fi mereu, dar nu mai are cine să le audă”.
Da, din păcate nu prea mai are cine să le audă, pentru că mulți dintre specialiști au ieșit la pensie, iar cei care le-au luat locul, din păcate, nu se mai ridică la nivelul înaintașilor. Gusturile s-au schimbat, percepția este cu totul alta, se promovează alte lucruri… Nu aș vrea să generalizăm, dar cam așa este.
– Ce apreciați cel mai mult la oameni?
Caracterul, pentru că s-a întâmplat de foarte multe ori să investesc în persoane care, până la urmă, nici bună ziua nu au mai dat. M-au dezamăgit profund. Însă nu m-am oprit niciodată să continui să fac bine, să ajut dacă mi-a stat în putință.
– Ce nu puteți accepta?
Minciuna. Prefer să aflu adevărul, oricât de dureros ar fi. Prin minciună se pierde toată încrederea.
– Sunteți caracterizată ca având o voce distinctă, frumoasă, lirică, puternică, de culoare închisă.
Este o voce mai specială, cred că o moștenesc pe mama, care a studiat canto. E un har. Sunt și cazuri când te naști cu o voce excepțională, fără să ai în familie genă de artist liric.
– Care este opinia dvs. despre tradiție în arta lirică românească?
La noi, încă mai există tradiție și România a fost binecuvântată de-a lungul anilor cu o școală excelentă de canto. Faima mondială a liricii interpretative românești încă dăinuie.
– Cum v-ați acomodat cu celebritatea?
Nu mă consider o persoană celebră. Sunt cunoscută, dar niciodată nu m-am gândit la lucrul acesta și, dacă-i să răspund, m-am acomodat foarte bine, pentru că nu mă gândesc la asta. Mă consider un om normal și, atunci, îmi fac meseria cât pot de bine. Nu mă interesează ce spune lumea, fac ce consider eu că este just, nu-mi place să dau explicații nimănui despre ce fac și trăiesc bine cu mine. Admir foarte mulți artiști, însă întotdeauna am încercat să fiu autentică și să nu copiez pe nimeni. Înainte de a păși pe scenă, simt niște emoții îngrozitoare în stomac. Când am intrat pe scenă, se schimbă total starea de spirit.
– Dacă nu ați fi ales acest drum, al artei lirice, ce altceva v-ar fi plăcut să faceți, să profesați?
Cred că m-aș fi ocupat de design interior. Apartamentul de la Atena eu mi l-am decorat, de la A la Z. Am ales culorile la pereți, am ales mobila, totul.
– După atâția ani de studiu intens, ce ați aflat că este muzica?
Este, cred, cel mai minunat dar pe care Dumnezeu ni l-a lăsat pe pământ. Muzica te poate face să plângi, să fii fericit, să fii în extaz, să trăiești absolut toate stările. Nu cred că am putea trăi fără muzică, indiferent care ar fi ea, clasică, ușoară, populară. Cred că oamenii ar fi mult mai triști fără muzică.
– Nu considerați astăzi, după atâția ani, că norocul dvs. a fost tocmai faptul că audițiile de la Opera Națională din București nu au dat roade și, astfel, vi s-a deschis un drum către marile scene ale lumii?
Am suferit foarte mult atunci, pentru că am participat la trei sau patru audiții la Opera Națională din București și nu am fost admisă. Am plecat în Austria, am dat o audiție într-un teatru mic din sudul Austriei, la Klagenfurt, și acolo am fost acceptată, debutând internațional cu rolul Contessa, din opera „Nunta lui Figaro”, de Mozart. De acolo a început totul. După aceea, am realizat că, de fapt, Dumnezeu avea un alt plan pentru mine. Eu, la București, la facultate, am intrat prima. Am fost 5 sau 6 pe loc, erau numai 18 locuri și, fără să mă pregătesc cu absolut nimeni la București, am intrat prima, datorită a ceea ce m-a învățat maestra mea, Elena Botez.
– Se câștigă bine din această profesie?
Depinde cât de norocos ești. Se câștigă foarte bine, se câștigă bine, se câștigă prost, depinde de conjunctura și locul în care nimerești. Un artist liric are o viață profesională scurtă. Trebuie să stai cu sănătatea foarte bine, pentru că o mică răceală te pune în imposibilitatea de a cânta. Vocea nu funcționează dacă organismul nu este perfect sănătos, iar publicul nu te iartă absolut deloc, te taxează imediat. Depinde de înzestrarea genetică pe care o ai. În general, la 60 de ani, cariera ta s-a încheiat, poate chiar mai devreme. Depinde cum te protejezi, depinde de repertoriul pe care-l abordezi. Este o profesie riscantă. Te poți trezi a doua zi fără voce.
* 
„Cellia este primul copil cu care am lucrat și nu numai că a fost primul meu copil și cel mai iubit, dar este și cel mai realizat. Cellia este, astăzi, cunoscută în toată lumea. Păcat că orașul nostru o cunoaște mai puțin, dar să sperăm că de acum înainte o să avem prilejul să fie mai des în mijlocul nostru și, în felul acesta, o să-i putem aprecia deosebitele calități de mare soprană dramatică, astăzi solistă a Operei Naționale din Atena” – Elena Botez.
Violeta MOȘU
FOTO: opera3000.net
