Născut la Constanța, într-o familie de muzicieni cu o largă și profundă cultură profesională, maestrul Tiberiu Dragoș Oprea activează ca prim-dirijor al Filarmonicii din Pitești şi al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța și este cadru universitar asociat al catedrei de muzică la Universitatea „Ovidius”. Totodată, este fondator artistic al Filarmonicii din Pitești.
Cu o bogată activitate dirijorală, s-a impus de la primele concerte printr-un înalt profesionalism și o temeinică stăpânire a tehnicii.
La actuala ediție a Festivalului „Vacanțe Muzicale”, Tiberiu Dragoș Oprea a dirijat Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Sibiu, care a prezentat Uverturile „La Finta Giardiniera”, și „Bastien și Bastienne”, Concertul pentru flaut și orchestră nr. 1 în Sol Major, KV313 și Simfonia nr. 40 în sol minor, K. 550, de Wolfgang Amadeus Mozart.
– Cum este întoarcerea la „Vacanțele Muzicale”?
– Foarte plăcută. În anul 2022, am primit distincția aniversară a ediției de reluare a festivalului după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie. Numărul ediției de atunci, 47, a coincis cu vârsta mea. 51 de ani am împlinit pe 5 iulie, deci, merg mână în mână cu acest festival, ediție de ediție. Într-o vreme în care sunt din ce în ce mai puțini bani și din ce în ce mai puțin interes pentru cultură, dedicarea oamenilor și pasiunea înlocuiesc adesea lipsa de fonduri, creând adevărate oaze de frumusețe și spritualitate.
– Când începe să capete sens munca unui dirijor?
– Când orchestra și publicul se regăsesc împreună în muzică și când cooptăm în ideea noastră artistică cât mai multă simțire. Singur, un dirijor nu are nicio valoare. Muzica clasică nu se va pierde niciodată, indiferent de câți ani vor trece. Va rămâne o certitudine și întotdeauna vom regăsi ceva nou în ea. Noi nu călcăm și respirăm în fiecare zi la fel. Așa este și cu muzica clasică, căreia îi găsim valențe noi de fiecare dată când o interpretăm. Dacă nouă ne place ceea ce facem, e clar că și publicului îi va plăcea și scopul va fi atins. Dirijorul trebuie să vorbească cât mai puțin și să arate cât mai mult. În spatele fiecărui concert sunt sute de ore de muncă. Cheltuim multă energie, inclusiv la propriu, și studiind, și interpretând. Adeseori, scădem în greutate câte două kilograme chiar și netranspirând, adică este o scădere energetică extraordinară, dar și o încărcare pe măsură în același timp. Aplauzele de la finalul unui concert, ne umplu de fiecare dată de energie, sunt revigorante și reconfortante.
– Cum e să trăiți zilnic sub semnul muzicii, al artei?
– Nici nu mai fac diferența, este viața mea pe de-a-ntregul. M-am născut într-o familie de muzicieni, tata, Gheorghe Oprea, etnomuzicolog și pedagog, dirijor al corului studențesc „Gaudeamus”, care rivaliza pe vremuri cu „Madrigal”, mama, Marcela Oprea, pianistă și corepetitoare la Liceul „Floria Capsali”, iar sora, soprană, în prezent este profesoară de canto la Pitești. Tot timpul am fost înconjurat de muzică. Studiul individual este fundamentul activității unui dirijor. Repetițiile și concertul sunt doar vârful muncii. Fără această intensă muncă de pregătire, ghidarea muzicienilor nu este posibilă.
– Consacrarea ca dirijor cum a venit?
– La început eram concert maestrul Orchestrei Filarmonice a Tineretului Bucureştean, am debutat în anul 1996, însă parcă voiam mai mult. Și am ales să pătrund și în lumea artei dirijorale, la sugestia mamei. Încă îmi mai place să studiez și la vioară cât am timp, deoarece nu poți face două lucruri la un nivel înalt. Am studiat vioara cu Georgeta Atanasiu şi cu Mircea Constantinescu. Greu găsești și capeți post de dirijor în calitate de proaspăt absolvent și atunci m-am angajat violonist la Filarmonica din Râmnicu Vâlcea și din când în când și dirijam. Cred, totuși, că adevărata consacrare a venit odată cu activitatea desfășurată în cadrul Filarmonicii din Pitești al cărui fondator artistic sunt alături de alți colegi și la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Sunt, cumva, în această dualitate care se completează foarte bine în sufletul meu, simfonicul cu opera. Apoi, sunt invitat permanent al filarmonicilor din țară. Mă regăsesc foarte des în simfonismul german, în Beethoven, Brahms, dar dirijez cu aceeași plăcere compozitori francezi, italieni, ruși, nordici…
– Fiecare artist are afinități față de un anumit sistem de valori. Cine vă încântă în profesie?
– Am doi maeștri de suflet: Ludovic Bács și Valentin Gruescu, ambii exemple de măreție, modestie și generozitate. L-am întrebat pe Ludovic Bács: „Maestre, dumneavoastră ce lucrare sau stil favorit aveți?”. Mi-a răspuns că noi, ca dirijori, nu avem voie să ne placă ceva anume. Valentin Gruescu este primul care, cumva, m-a aruncat în „foc”. Când eram în anul II, domniei sale i s-a propus să preia vestitul cor de copii care devenise cor de voci egale, „Voces Primavera”, cor de fete. Maestrul Claudiu Negulescu, dirijorul lor formator murise, și Valentin Gruescu a fost rugat să preia conducerea acestui cor. A refuzat, avea multe îndatoriri didactice, și, dintre toți studenții, mi-a propus mie să devin dirijorul corului. Am condus doi ani această formație corală, timp în care am susținut câteva concerte și am întreprins un turneu la Moulon în Franța. Printre formațiile corale de suflet se numără și Camerata „Danubii” de la Călărași pe care am preluat-o de la tata și pe care am condus-o între anii 2000 și 2004.
– Dacă ar trebui să faceți în câteva cuvinte autoportretul dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea, ce ați sublinia?
– Că sunt sincer, calm, răbdător, perseverent… Că trăiesc pentru muzică.
A consemnat Violeta MOȘU
