Tinerii artiști pietreni Inge Olaru și Cristi Daniel și-au văzut visul împlinit. Albumul de debut Palimpsest, creația lor de suflet, un proiect care îmbină elemente de rock cu muzică orchestrală, a fost receptat cu entuziasm de public, primind recenzii favorabile în zona de specialitate.
Concertul de lansare a avut loc vineri, 5 iunie, în Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț.
Inge Olaru este studentă în anul II la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, Facultatea de interpretare instrumentală (vioară și chitară clasică).
Cristi Daniel a absolvit cursurile Unversity of East London (Music Performance and Production), în anul 2019, și ale Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, Facultatea de interpretare instrumentală (percuție), în anul 2024.
Pe amândoi îi animă pasiunea și bucuria de a cânta.
– Cum s-a ajuns la această conlucrare?
Cristi Daniel: – Încă de când eram în liceu visam să organizez un concert rock cu orchestra, îmi plăcea fuziunea dintre ceva foarte heavy, puternic, cu muzica orchestrală. Timpul a trecut și încet, încet au apărut noi proiecte, dar, din diverse motive sau din cauza unei lipse de sincronizare, nu am reușit să le pun în practică. Așa că am decis cu Inge să folosim tot ce știm în materie de muzică, pentru că-i un domeniu care evoluează constant, incluzând stiluri majore. Avem amândoi la activ ani de studiu la mai multe instrumente, abilități de mixat, de aranjat piese, abilități grafice… Arta e un lucru atât de frumos, iar combinată cu viziunea artistică a unui alt om pasionat se sincronizează perfect. Totul a venit foarte natural, am reușit să facem acest format, acest EP, apoi ne-am dorit să-l transpunem live, moment în care am vorbit cu lect. univ. dr. Rodica Trandafir, dirijoarea Orchestrei DIMACOR/DIMAESTRO, care a fost încântată de idee. Când am avut prima repetiție cu toată orchestra și cu toate instrumentele și tot suportul tehnic am simțit că e prima dată în viață când cânt. Era emoția faptului că visul devenea realitate și a fost minunat.
Inge Olaru: – De mică am simțit că un mediu clasic 100% m-ar stoarce treptat de energie și m-ar plictisi. Eram în gimnaziu când începusem în pauze să stau deconectată de mediul din jurul meu și ascultam multă muzică. Multă lume consideră că, dacă ești muzician clasic, asculți toată ziua doar muzică clasică și am fost foarte aspru judecată pentru acest lucru, începând de la cei mai apropiați oameni care îmi repetau că „așa trebuie”, fără un argument plauzibil. Încă de atunci, în mintea mea se creau din ce în ce mai multe imagini. Cum ar fi să fiu pe o scenă și să „explodeze” totul în jurul meu, în loc să mă uit în sală și să văd chipuri lipsite de interes după primele cinci minute din concert? Mi s-a întâmplat să cânt piese clasice, care acum sunt transcrise pentru rock sau metal, și să mă regăsesc mai mult în ele, de la o vârstă fragedă. Acum, mă uit la mine de atunci și îmi spun că orice vis care cu ani în urmă era imposibil s-a îndeplinit aproape pocnind din degete, datorită perseverenței, dedicării și plăcerii de a cânta.
Amândoi: – Visul devenit realitate nu este doar albumul și nici concertul în sine, cât, mai ales, siguranța că putem face muzica pe care am dorit-o amândoi, completându-ne unul pe altul.
„Iubesc să transmit mai departe ceea ce fac”
– În ceea ce privește pasiunea pentru muzică, ați avut de la început scopuri bine definite?
Inge Olaru: – Din copilărie am știut că locul meu este pe scenă. Știam încă de atunci că „profesia” mea de bază o să fie muzica. Iubesc să transmit mai departe ceea ce fac. Cândva, doream să mă îndrept spre medicină, dar, după un timp, am realizat că muzica este „medicul sufletului”.
Cristi Daniel: – Da, de la 6 ani, vârstă de la care am pus mâna pentru prima dată pe chitară, am visat și dorit mereu să fac asta. Nu era și nu este un alt drum. E ca acasă! Este superb și îndemn pe oricine, la orice vârstă, să își trăiască visul. Apoi, mereu am vrut să îi ajut pe cei din jur. Simt că, reușind să îmi trăiesc visul, îi ajut și pe alții.
– Cât de important este faptul că ați putut studia muzica mai întâi în străinătate și apoi în România?
Cristi Daniel: – M-am simțit superb în străinătate, am avut acces la multă informație, dar la fel de multe noțiuni, cunoștințe am deprins și aici, în România. Sunt, totuși, de părere că mediul universitar este doar un mijloc pe care-l poți folosi pentru a scoate ce ai mai bun în sufletul tău, când vine vorba de artă. Facultățile pe care le-am urmat m-au ajutat în parcursul meu profesional și sunt foarte recunoscător dascălilor mei, dar rolul în sine a acestor studii universitare n-a fost decisiv pentru alegerea drumului meu muzical actual.
„Muzica este limbajul meu principal în care consider că mă pot exprima cel mai bine”
– Ați simțit, uneori, că, poate, și muzica v-a ales?
Cristi Daniel: – 100%, da. Este în tot ce fac, este parte din mine, mi-a ghidat, îmi ghidează și îmi va ghida drumul în viață. De asemenea, simt că trecerea anilor și maturizarea mea îmi arată că muzica m-a ales și îmi dă mereu putere să continui. Simt că mă împinge să fac și mai mult, mă ridică de la pământ când nu sunt bine.
Inge Olaru: – Am avut momente în care tot ce făceam mă copleșea. Voiam să renunț. Consider că atunci muzica m-a ales pe mine. Ea mă făcea și mă face în continuare să mă eliberez de cele mai grele ori dureroase gânduri. Muzica este limbajul meu principal în care consider că mă pot exprima cel mai bine. Din fericire, nu am nevoie să cânt muzica altor compozitori, ca să mă pot descătușa. Mă așez la birou și încep să scriu, iar apoi cânt și mintea-mi este eliberată.
„Cânt zilnic pentru sufletul meu”
– În fiecare zi exersați?
Inge Olaru: – Din nefericire, nu zilnic, nu îmi place să mint și să zic ceva ce nu fac. Am nevoie de multe ori de pauză, pentru că, dacă mă aud mai des și mai mult, simt că nu sunt suficientă. Mereu mă bat cu acest „suficient” din exterior și se imprimă de foarte multe ori mai mult în interiorul meu. Așa că prefer uneori să iau o pauză, ca să mă regenerez, dar studiul continuă neîncetat.
Cristi Daniel: – Cânt zilnic pentru sufletul meu. Încerc să descopăr noi tehnici, noi pasaje, noi idei. Nu există zi în care să nu pun mâna pe chitară sau fără să cânt ceva. Nu m-am considerat niciodată un „instrumentist” care, ulterior, să fie definit ca muzician, nu. Cu cât studiez mai mult, cu atât „învăț” mai bine să spun ce am pe suflet. „Muzica e vocea pe care nu am avut-o niciodată”, spune un citat, iar eu sunt de părere că instrumentul este vocabularul a ceea ce are sufletul de zis. Mai nou, încerc să îmi exersez mai mult vocea, pentru a avea grijă de ea, să nu o distrug în timp, dat fiind stilul muzical pe care îl abordez.
– Cum ar trebui oameni să iubească muzica?
Amândoi: – Sincer, real, simplu.
– Ce rol atribuiți ascultătorului?
Amândoi: – Muzica ne influențează starea de spirit prin puterea de a trezi amintiri, de a stimula creativitatea și de a oferi o modalitate de exprimare a propriilor trăiri. Fiecare om, fiecare suflet, fiecare clipită, fiecare emoție sunt importante. Cumva, avem datoria ca mesajul nostru să îl ajute pe ascultător, să îl facă mai viu, mai empatic.
„Vom începe, în curând, pregătirea sesiunilor de compus pentru un viitor album”
– Cine-i modelul, magistrul pe care visați să-l egalați?
Cristi Daniel: – Mark Tremonti, mai nou. Este un om care folosește arta pe care o face pentru a face bine în lume. Este un muzician incredibil, un suflet puternic și un om minunat, foarte modest. Este membrul trupei Alter Bridge, una dintre formațiile care are o influență principală asupra mea, când vine vorba de muzică. De asemenea, este membru în alte trei proiecte separate: Creed, Tremonti și Frank Sinatra Cover Band. Este un artist complet care, de câțiva ani, a deschis una dintre cele mai mari clinici destinate persoanelor cu Sindromul Down, din Statele Unite, reușind să strângă milioane de dolari din concerte în scop caritabil. Acest artist combină foarte bine tot ce îmi place mie în muzică: sinceritate, complexitate, finețe, furie, putere, noutate, diversitate. Este un om minunat și un exemplu de urmat pentru mine.
Inge Olaru: – Am mai răspuns la această întrebare în trecut și nu îmi schimb părerea, Michał Jelonek, violonist și compozitor polonez. Prima dată am descoperit proiectul lui solo, unde are atât compoziții proprii, cât și transcripții rock ale unor piese clasice ale unor compozitori cunoscuți precum J.S Bach, A. Vivaldi, F. Chopin etc. Cu el am crescut și mi-a dat încredere că visul meu este posibil. Ulterior, am început să ascult și trupa din care face parte, Hunter, recunosc că tot mai apropiată mă simt de proiectul lui solo, dar și trupa din care face parte m-a ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi din punct de vedere muzical. Îl consider foarte important, deoarece m-a influențat să nu îmi pierd dorința de a face ceva pe placul sufletului meu.
– Aveți proiecte care bat la ușă?
Amândoi: – Avem concerte în fiecare week-end, până la sfârșitul lunii iulie, iar apoi vom pregăti un turneu de concerte acustice, pentru a promova albumul. Ne dorim să începem și o colaborare cu filarmonicile din țară. Ne aflăm în etapa de a crea conexiuni pentru a vedea cum putem reuși, împreună cu echipa noastră de management, ca și acest vis să prindă contur. De asemenea, vom începe pregătirea sesiunilor de compus pentru un viitor album, care va avea 10 sau 12 piese. Cerem ajutor unde nu știm și încercăm să ne întindem aripile cât de mult putem.
A consemnat Violeta MOȘU; Foto: motionARThoughts.
