luni, octombrie 12, 2026
AcasăActualitateGala Actorilor, la Teatrul Tineretului

Gala Actorilor, la Teatrul Tineretului

Teatrul Tineretului invită publicul nemțean, vineri, 7 noiembrie 2025, cu începere de la ora 20:00, la GALA ACTORILOR, o seară memorabilă, în care va fi celebrată tradiția prestigioasă a teatrului.

Evenimentul se dorește a fi o întâlnire caldă și vie a spectatorilor cu personalități teatrului românesc, care au debutat pe scena TT: actrițele Ana Ciontea, Simona Măicănescu, Ioana Pavelescu, Oana Pellea, Virginia Rogin și actorii Paul Chiribuță, Horațiu Mălăele, Mircea Rusu. 

GALA ACTORILOR va fi prezentată de Tamara Constantinescu – actriță, lector universitar și critic de teatru care va modera o conversație atât între invitații Galei, cât și cu publicul prezent.

GALA ACTORILOR este un eveniment în cadrul Festivalului de Teatru Piatra-Neamț ediția 36. 

În deschiderea evenimentului spectatorii și invitații vor avea oportunitatea de a asista la momentul festiv de dezvelire a unor stele ce omagiază câțiva dintre artiștii Teatrului Tineretului. Stelele ce vor purta numele artiștilor sunt incluse în Aleea Personalităților – un demers prin care administrația locală își propune să recunoască, în timp, figuri marcante din cultură, artă, educație și alte domenii care au contribuit la identitatea și vizibilitatea orașului. Inaugurarea Aleii a avut loc luni, 3 noiembrie, cu steaua care poartă numele doamnei Maia Morgenstern.

GALA ACTORILOR are loc în sala mare a Teatrului Tineretului. Rezervarea locurilor se poate face la Agenția teatrală, pe baza unei donații de minim 50 de lei. Suma colectată va fi donată Asociației de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul” Piatra-Neamț.

(Teatrul Tineretului Piatra-Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments