duminică, aprilie 27, 2025
AcasăActualitatePaula Scurtu – Premiul I, și Laura Bradu - Premiul al II-lea,...

Paula Scurtu – Premiul I, și Laura Bradu – Premiul al II-lea, la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale

Catedra de canto clasic de la Liceul „Victor Brauner” din Piatra-Neamț domină, și în acest an, topul valorilor artistice la nivel național. Studiul vocal este extrem de pretenţios, reclamând eforturi mari şi constante. Faptul că mulți tineri au pornit pe drumul acestei pasiuni este un lucru impresionant.

Paula-Lorena Scurtu, elevă în clasa a XI-a, a câștigat Premiul I la etapa finală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale pentru Învățământul Liceal, desfășurată la Galați, între 9 și 11 aprilie 2025. Ea a obținut maximum de puncte, 100, demonstrând remarcabile calități vocale. Măiestria și rigoarea interpretativă le-a deprins de la profesoara sa, Narcisa Elena Pavel.

Bravo, Paula! Ești o inspirație pentru toți cei care cred în puterea artei și a muzicii. Munca, talentul și pasiunea și-au spus cuvântul. Suntem extrem de mândri de acest rezultat excepțional, care confirmă încă o dată că atunci când îți urmezi visul cu perseverență, succesul nu întârzie să apară. Mulțumim pentru toată susținerea profesorului nostru corepetitor, maestrul Adrian Stroici, și întregii catedre de canto clasic”, a scris pe Facebook prof. Narcisa Elena Pavel.

Laura Maria Bradu, elevă în clasa a XII-a, s-a distins și la actuala ediție a Olimpiadei Naționale, la secțiunea canto clasic. Pregătită de prof. Alexandra Costin (prof. corepetitor Adrian Stroici), ea a obținut Premiul al II-lea, cu 99 de puncte. Anul trecut, la Craiova, a cucerit Premiul I, cu 100 puncte.

O frumoasă realizare solistică au avut și Iulia Carmen Gârțu (oboi, 89 de puncte, prof. Adelin Onțanu, prof. corepetitor Daniel Rudichi) și Patrisia Ivanets (nai, 89 de puncte, prof. Radu-Marius Moroșanu, prof. corepetitor Radu Surujiu), ambele fiind recompensate cu Mențiuni.

Premii Speciale au fost acordate Dariei Maria Gârțu (oboi, 84 de puncte, clasa a XI-a, prof. Adelin Onțanu, prof. corepetitor Daniel Rudichi) și lui Mihăiță Zamă (acordeon, 84 de puncte, clasa a IX-a, prof. Sidor Rusu, prof. corepetitor Radu Surujiu).

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments