luni, ianuarie 20, 2025
AcasăActualitateIon Iancuț - un creator al emoțiilor înalte

Ion Iancuț – un creator al emoțiilor înalte

O expoziție cum rar vezi (Figurativ, sculptură, desen, pictură), prezintă, în aceste zile, Ion Iancuț, renumit artist contemporan, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț. Evenimentul constituie un moment de mare semnificație pentru viața culturală nemțeană. Vernisajul a avut loc în lipsa autorului, marți, 4 iunie 2024. Expoziția, de o perfectă coerență, este rezultatul rafinatelor căutări artistice în timp ale lui Ion Iancuț.

Mă bucur că ne întâlnim la o expoziție a lui Ion Iancuț, una dintre cele mai reprezentative personalități ale artei românești contemporane. Suntem de-a dreptul onorați să fim gazda acestui regal artistic. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea expoziției, inclusiv colecționarului Virgil Țuțurman, care a înlesnit prezentarea acestor lucrări la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț”, a spus Silvia Trăistariu, muzeograf și curator al expoziției.

Ion Iancuț este unul dintre marii artiști contemporani. Pastelurile sale sunt pregătitoare pentru cofrajul pe care-l presupune sculptura, întruparea aceasta a personajelor. Ca să descifrăm mesajul artistului, trebuie să urmărim câteva opere cum ar fi: «Nocturna», «Căutător de lumină», «Pui de înger», «Pâine și inorog». Sunt opere magistrale pe care le atacă, le execută cu o forță și o dezinvoltură rare. El urmărește drumul omului rătăcit, după cum spunea criticul și istoricul de artă Constantin Prut. Iancuț caută continuu, de altfel, arta în sine este o permanentă căutare, este o experiență definitorie pentru individ, care sondează în permanentă realul și chiar încearcă să treacă dincolo de el. Iancuț are în opera sa ceva inefabil. Multe dintre lucrări sale au o trimitere la sacru. Toți trebuie să facem un efort ca lumea să devină mai bună. Cred că acesta-i mesajul marelui artist”, a evidențiat și artistul Dumitru Bezem.

În cadrul vernisajului, cuvinte elogioase despre Ion Iancuț și opera sa au adresat și artiștii plastici pietreni Dinu Huminiuc și Grigore Agache. Publicul poate vizita această expoziție până miercuri, 31 iulie 2024.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments