duminică, octombrie 6, 2024
AcasăActualitateG.T. Kirileanu, omagiat în zi aniversară, la Biblioteca Județeană

G.T. Kirileanu, omagiat în zi aniversară, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a adus un omagiu personalității celui care îi dă numele, la 152 de ani de la naștere, miercuri, 13 martie 2024, printr-o suită de activități intrate deja în tradiție.

Astfel, în jurul orei 10:00, la mormântul lui Gheorghe Teodorescu Kirileanu (n. 13 martie 1872, Holda, comuna Broșteni, județul Neamț atunci, azi județul Suceava – d. 13 noiembrie 1960, Piatra-Neamț) din Cimitirul Borzogheanu a fost organizată o depunere de flori și a fost ținut un moment de reculegere.

În Sala Cupola a bibliotecii a avut loc, de la ora 10:30, „ABC – Muzical“, microrecital de inițiere muzicală susținut de elevi ai Liceului de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, avându-i ca moderator pe profesorul Liviu Bitere. Profesorii îndrumători sunt Mihaela Turnea, Otilia Badea, Lucica Stroici, Mioara Prisada, Nicoleta Negreanu, Radu Surujiu, Marcel Baltag și Liviu Bitere, iar profesorii corepetitori – Flavia Rău, Adrian Stroici și Marcel Baltag.

Au participat și elevi de la Școala Gimnazială „Elena Cuza“ Piatra-Neamț, clasa a III-a B, prof.înv. primar Ana Maria Onofrei și clasa a III-a D, prof.înv. primar Alina Gherghelaș.

De la ora 12:00, elevii clasei a XI-a Artă plastică de la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, sub coordonarea profesoarei Luminița Moscalu, au participat la o evocare a personalității lui G.T. Kirileanu și a timpului său și au primit detalii despre fondul de carte lăsat moștenire posterității.

Reamintim că simezele Sălii Cupola găzduiesc expoziția de grafică „Introspecție de primăvară (A spring introspection)“ a pictorului Ivan Stoyanov din Bulgaria.

Totodată, spațiul expozițional de la parterul Corpului A invită publicul să vizioneze expoziția de facsimile din colecțiile Fondului documentar „G.T. Kirileanu“, intitulată „G.T. Kirileanu, ctitor de bibliotecă. 152 de ani de la naștere“.

Prin actul de donație legalizat la 24 februarie 1956, G.T. Kirileanu a lăsat moștenire orașului Piatra-Neamț un număr total de 18.891 de cărți și publicații periodice, care se regăsesc în compartimentul Colecții speciale. Fond documentar „G.T. Kirileanu“ al Bibliotecii Județene.

Donația cuprinde titluri și volume de mare interes documentar, între care amintim 173 de cărți vechi românești – începând cu „Cazania“ lui Varlaam (1643) și 51 de cărți vechi străine – începând cu „Turcici Imperii Status și Respublica Moscoviae et Urbes“ (Amsterdam, 1630), precum și cinci volume din colecția ziarului Timpul din anii 1877, 1878 și 1881-1883, perioadă în care Eminescu a fost redactor al acestui cotidian.

Din colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene «G.T. Kirileanu» Neamț au fost  clasate în patrimoniul cultural național, categoria Fond sau Tezaur, 689 de bunuri culturale mobile, după cum urmează: 196 expertizate și evaluate în anul 2018, clasate prin Ordinul nr. 2618 din 1.02.2023;  198 expertizate și evaluate în anul 2019, clasate prin Ordinul nr. 2585 din 2.02.2021; 193 expertizate și evaluate în anul 2020, clasate prin Ordinul nr. 3485 din 10.11.2022; 102 expertizate și evaluate în anul 2021, clasate prin Ordinul nr. 3393 din 20.12.2023.

Pentru valorificarea și popularizarea publicațiilor clasate în patrimoniul cultural național, Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» Neamț a editat următoarele lucrări de specialitate: «100 de valori bibliofile din Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț» (2018), «Carte străină veche și rară din colecțiile Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu» Neamț» (2019) și «Cartea românească veche în Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț. Catalog adnotat» (2021), a precizat prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

O parte a cărților și publicațiilor periodice vechi pot fi consultate în format digital pe site-ul Internet al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, www.bibgtkneamt.ro, la secțiunea Biblioteca digitală.

(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments