Emoție și sărbătoare, vineri, 24 noiembrie 2023, în legendara cancelarie a Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț. Aniversarea a adus la un loc foști și actuali directori și profesori, elevi și absolvenți. Prestigiul câștigat în cei 154 de ani de la înființare arată că trecerea timpului înnobilează fibrele tainice care-i leagă pe elevi şi dascăli, deopotrivă, de draga lor școală.
„Bine ați venit, stimați seniori ai Rareșului, stimați colegi și dragi elevi! Ne aflăm la finalul unei săptămânii intense, plină de activități. Toate manifestările prilejuite de Școala Altfel nu ar fi fost posibile fără imaginația și dăruirea colegilor și elevilor noștri. În anul școlar precedent, la nivel de competiții, 11% din populația școlară a colegiului nostru a participat la olimpiadele naționale. Procentul reprezintă participarea a 111 elevi care s-au întors cu premii și mențiuni. În plus, am avut și o participare internațională. Rata de promovare la examenul de Bacalaureat a fost de 100%, ocupând locul 32 în topul național. La fel și la Evaluarea Națională, au fost medii foarte bune. Ne-am situat și aici pe locul 28 la nivel național. Nu am cuvinte să vă mulțumesc dumneavoastră, seniorilor, pentru bucuria de a fi prezenți într-un moment atât de important pentru istoria școlii. Acest fapt arată că întotdeauna cancelaria Rareșului a fost unită peste ani. Vreau să vă anunț că am identificat un spațiu unde dorim să organizăm un muzeu al școlii și, dacă aveți fotografii, amintiri sau alte materiale documentare legate de istoria liceului, vă așteptăm pentru a îmbogăți zestrea deja existentă”, a declarat prof. Grigoruță Oniciuc, directorul Colegiului Național „Petru Rareș”.
Pentru început, s-a vizionat un reportaj video realizat de Televiziunea Română, în noiembrie 1969, an în care „Petru Rareș” a devenit liceu centenar. Filmul-document provine din arhiva Martei Mancaș, absolventă a promoției 1976, și cuprinde imagini și interviuri de colecție cu profesorul de matematică Grigore Capșa, fost director al liceului, generalul de divizie Gheorghe Manoliu, dr. Gheorghe Iacomi, prof. Mihai-Emilian Mancaș, director al liceului în anul centenarului, și prof. Florin Alcaz, pe atunci elev.
Ceremonia a continuat cu relansarea Rareș Press, o publicație readusă în atenție de un colectiv redacțional format din elevii: Iris Petra Lăcătușu, Crina Abăloaei, Ecaterina Agafiței, Elisa Ambrosă, Loredana Bumbu, Laura Ciubotaru, Sara Cojocariu, Angelo Cozma, Elisa Hârțan, Ioana Păun și Ingrid Eliana Roman. „Rareș Press este oglinda a ceea ce am crezut noi că va fi interesant pentru toți colegii. Sperăm să fie ziarul lor mai mult decât al nostru. De fapt, abia acum pare serios ce am făcut. Acum, când munca noastră este tipărită și pregătită de evaluare. Vă rog, la fel cum am scris și în ziar, citiți-ne! E tot ce ne dorim”, a precizat Iris Petra Lăcătușu.
A urmat lansarea numărului 153 al Revistei Flori de munte (redacția: Iustina Iordăchescu, Lucca James Gal, Anya-Larissa Mihăilă, Angelo George Cozma, Alessia Elena Alistar; coordonatori: prof. Grigoruță Oniciuc – director; prof. Ionela-Claudia Jora – director adjunct; prof. dr. Melania-Elena Iliuță; prof. Elena Năsoi). La etapa națională a Concursului Național de reviste școlare și jurnalism, eforturile redacției au fost răsplătite cu Premiul al II-lea. „Revista este una de tip caleidoscop, pentru elevi și despre elevi. Începând cu acest an școlar, avem o echipă nouă, o echipă care a venit cu forțe proaspete, o echipă care a înțeles foarte repede ce înseamnă un comitet de redacție. Sunt tineri inteligenți, implicați. Revista poate fi definită prin doi termeni: schimbare și noutate, atât la nivelul formei, cât și la nivelul conținutului”, a menționat prof. dr. Melania-Elena Iliuță.
În acest cadru festiv s-a lansat și Anuarul Colegiului Național „Petru Rareș”, nr. 19, serie nouă (coordonatori: prof. Grigoruță Oniciuc – director; prof. Ionela-Claudia Jora – director adjunct; responsabil număr: prof. dr. Monica Costea; coperta/tehnoredactare: prof. Ioan-Irinel Cozma). „Anuarul oglindește, de fapt, cel mai bine activitatea noastră școlară pe anul 2022-2023. Îi felicităm și le mulțumim colegilor care au coordonat acest număr”, a spus prof. Ionela-Claudia Jora – director adjunct.
„Este cea mai veche tradiție scrisă a Rareșului. Primul număr al acestui anuar a fost redactat în anul școlar 1896-1897. Este extraordinar că ne aflam într-un liceu care are o asemenea tradiție și o asemenea vechime a publicațiilor. Acest fapt ne onorează și, bineînțeles, ne obligă să fim cel puțin la nivelul de efort al înaintașilor noștri. Lansăm astăzi anuarul într-un cadru intelectual și cultural special: Anul Monica Lovinescu, desemnat la inițiativa Editurii Humanitas”, a afirmat prof. dr. Monica Costea.
Așadar, fericit prilej de bucurie, de regăsire şi frumoase aduceri aminte…
Violeta MOȘU