Tânăra artistă Iarina Ungureanu a deschis, la Sestri Art Galerry, o frumoasă expoziție personală de acuarelă. Compozițional, lucrările sale au ca suport portretul. Reacția emotivă a privitorului este imediată, bucurând ochiul și îngăduind momente de reverie.
„E nevoie de inocența unei priviri să poată surprinde candoarea copilăriei, premisa adevărului dezvăluit de către artist, atât cât îngăduie acesta. E nevoie de perspectiva vederii în planul sufletului să poți mângâia cu privirea curgerea culorii. E nevoie de iubire de frumos, de îndrumare și de inteligența de a putea crea pentru a atinge sublimul. Posibilele efecte de lungă durată, după vizionarea unei astfel de expoziții, sunt ca unele priviri să te însoțească, prinse în memoria clipei, atât de pătrunzătoare, atât de intense”, a spus dr. Ecaterina Ganea, curatorul expoziției, în cuvântul de deschidere.
Ținuta îngrijită a lucrărilor și, mai ales, strădania de a dobândi o manieră personală de exprimare artistică fac din această expoziție o reuşită deplină, după cum a remarcat pictorul Arcadie Răileanu. „Măiestria stă la baza oricărei arte. Aici este o măiestrie de pictor format și dacă Iarina va merge cu viteza asta înainte, eu pun rămășag că va deveni un nume cunoscut nu numai la noi în țară, ci și peste hotare. Iarina face o artă spontană. Fiecare lucrare o poți admira în câteva secunde. Vine din urmă o nouă elită în artă, iar Iarina face parte din ea”, a menționat Arcadie Răileanu.
Iarina Ungureanu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț. Artista s-a perfecționat în tehnica acuarelei sub îndrumarea tatălui său, pictorul-portretist Emil Ungureanu. „Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături la acest vernisaj. Simt multă căldură din partea dumneavoastră. Prima dată când m-am apucat de pictat rupeam foile și aveam un sentiment de ciudă pentru că lucrările nu erau la nivelul pe care l-aș fi dorit. Consider că pentru a iubi ceva mai întâi trebuie să înveți să-l disprețuiești, ca să poți să-l apreciezi în momentul în care îți iese cu adevărat”, a explicat Iarina Ungureanu.
Iustina Anastasia Anton, elevă la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Asachi”, a citit din volumul său nepublicat de poezii intitulat „Trandafir în ploaie”, iar David Ungurianu, elev la Liceul de Arte „Victor Brauner”, a însoțit acest eveniment cu acorduri de vioară. Expoziția este deschisă până la mijlocul lunii viitoare.
Violeta MOȘU