Inge Olaru, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, are o pasiune statornică și totală pentru muzică. Talentul, tinerețea și dorința de-a progresa îi sunt aliate. Vă invit să o „ascultăm” pe Inge Olaru într-un „recital” mai puțin obișnuit:
– Inge, te-am văzut concertând cu ocazia Zilei Mondiale a Chitarei, la Biblioteca Județeană, alături de invitații tăi, și am înțeles, o dată în plus, că ești o artistă sensibilă, cu o interpretare sugestivă. Cum ai ajuns să fii partener oficial al acestui eveniment?
– În pandemie, mai exact în anul 2021, chitaristul și compozitorul Yorgos Foudoulis a înființat în orașul Volos din Grecia, sub auspiciile UNESCO, Ziua Mondială a Chitarei. După ce am obținut locurile II și III la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului „Transilvania International Guitar Festival” de la Cluj-Napoca, domnia sa mi-a urmărit activitatea, a fost încântat de prestația mea și m-a contactat în legătură cu încheierea parteneriatului. Dorește parteneri chitariști, iubitori de muzică, permanent activi.
– Ce reprezintă muzica pentru tine?
– Muzica reprezintă lumea frumosului spiritual, care mângâie sufletul ascultătorului. Muzica, pentru mine, este precum aerul, apa sau hrana. Un lucru esențial fără de care nu pot trăi.
– Cânți cu ușurință atât la vioară, cât și la chitară? Sau care-i instrumentul de care te simți cel mai mult atrasă?
– Ambele instrumente mă atrag. Cânt cu aceeași dexteritate, dar vioara rămâne pe primul loc, datorită complexității. Vioara este regina instrumentelor, niciun alt instrument nu este mai presus de ea. Pentru mine, vioara este instrumentul de suflet, iar chitara, un mic prieten.
– De ce îți place să le vorbești oamenilor prin intermediul muzicii?
– Pentru că muzica e un freamăt de gânduri, pentru că muzica reprezintă clipe pierdute frumos într-un noian de necuvinte. Cu cât muzica e mai frumoasă, cu atât sunt necesare mai puține cuvinte. După ce am pus mâna pe instrument, intru într-o altă lume. Mă gândesc la locul preferat, studiind în tăcere.
– În privința muzicii, tu ai ascultat de chemarea inimii? Cum ai simțit că îți place?
– Nu știu dacă am ascultat de chemarea inimii. M-am născut cu instrumente în casă: pian, chitară, vioară. Parcă totul a venit de la sine. Prima melodie învățată la vioara a fost „Oda bucuriei”, la vârsta de 5 ani. Încă de atunci am văzut viața doar prin muzică și cu muzică.
– Cum conlucrezi cu… emoțiile?
– Eu prefer să îmi transmit emoțiile prin intermediul muzicii. Consider că vocea umană nu poate reda cu adevărat trăirile sufletești, având timbru unic, doar cu nuanțe diferite. În schimb, instrumentul te „citește” ca persoană și ca stare. Instrumentul îmi captează emoțiile și le transmite într-un mod pozitiv interpretării mele.
– Studiul nu se termină niciodată, pentru că este un demers care îți va ocupa toată viața dacă vrei să atingi un nivel profesionist. Te vezi urmând o carieră muzicală?
– Da. Mă pregătesc pentru admiterea la conservator. Îmi doresc să aprofundez tehnica și interpretarea cântatului la vioară și chitară. Vreau să mă angajez într-o filarmonică, să creez un mic ansamblu instrumental pentru ca, împreună cu viitorii mei colegi, să ofer publicului tot ce este mai bun. În plus, intenționez să pun cunoștințele mele în slujba celor care au pasiune pentru muzică.
– Care interpret ți se pare mai apropiat de felul în care tu înțelegi muzica?
– Nu există un singur interpret care să poată oferi totul în muzică, să fie perfect. Fiecare este unic și eu cred că aduce plusvaloare muzicii. Dacă ar fi să aleg doi dintre ei, aș alege dintre două extreme clasice, contemporani nouă. Violonistul polonez Michał Jelonek, inovator al clasicului, care, pe lângă compozițiile proprii, a „reinventat” compoziții celebre din lucrările unor mari compozitori: Vivaldi, Bach, Chopin sau Monti. Opus acestuia este pianistul și compozitorul german Oskar Schuster. Creațiile sale sunt pline de gingășie, timiditate, liniște și mister.
– Cine te ajută în tot ce faci?
– În toți anii de studiu am avut mare noroc de profesorii mei. Am ajuns să cânt la vioară datorită doamnei profesoare Sânziana Zaharia. La vârsta de 5 ani, doamna profesoară Sânziana Zaharia m-a prezentat doamnei profesoare Maricica Gheorghieș, care mi-a fost ca o a doua mamă. Mai târziu, am studiat pianul cu doamna profesoară Iuliana Ceobanu. După o vreme, am început să deslușesc tainele chitarei cu domnul profesor Florentin Blanaru. Astăzi, oferim publicului emoțiile noastre într-un duo de chitară-chitară și vioară-chitară. Muzica, pe lângă cunoștințele tehnice, de interpretare, înseamnă și cunoștințe de teorie muzicală, domeniu în care fără ajutorul domnului profesor Ionel Ceobanu nu aș fi ajuns la nivelul la care sunt acum. Împreună cu profesorii care mi-au îndrumat pașii în studiul acestor instrumente și m-au susținut moral, s-au aflat și părinții mei. Mereu s-au sacrificat ca eu să pot continua studiile muzicale. Deoarece nevoia de studiu performant pentru cele două instrumente a crescut, am suplimentat numărul orelor cu doi profesori foarte dragi mie, domnișoara profesoară dr. Sara Stroici, pentru vioară, și prof. univ. dr. Constantin Andrei, pentru chitară.
– Ce alte activități îți înfrumusețează viața?
– Să fac voluntariat în cadrul unor activități socio-umanitare și să particip împreună cu părinții mei la festivaluri tematice, de reconstituire istorică. Chiar recent o asociație organizatoare mi-a propus să cânt muzică laică în încercarea de a reconstitui și acest segment din perioada medievală, mai puțin cunoscut. Îmi mai plac artele plastice, tirul cu arcul, să meșteresc în atelier mici dispozitive electronice, să mă plimb cu bicicleta și motocicleta. Totodată, apropierea de natură mă recreează. Dar, mai mult decât atât, interacțiunea cu oamenii îmi dă încredere în forțele proprii.
A consemnat Violeta MOȘU
