Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează miercuri, 20 septembrie 2023, la ora 17.00, în Sala Cupola, un moment festiv prilejuit de aniversarea a șapte ani de la înființarea Clubului de franceză, în parteneriat cu prof. Elena David.
Vor fi vizionate imagini reprezentând cele mai frumoase momente surprinse la întâlnirile clubului de-a lungul anilor, iar profesoara Elena David va deschide noul sezon, introducând noua tematică dedicată valorilor culturale printr-o sesiune demonstrativă de conversație cu titlul „Intelligence culturelle et interculturalité“/ „Inteligență culturală și interculturalitate“.
Atmosfera festivă va fi întregită cu un intermezzo de muzică franceză în interpretarea elevilor de la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț.
Publicul interesat este invitat să participe la întâlnirile Clubului de franceză, care vor avea loc săptămânal, începând din data de 27 septembrie 2023, în fiecare miercuri, de la ora 15:45 la ora 16:45, la Filiala de Carte Străină. Participarea este gratuită.
Clubul de franceză este un club de conversație în limba franceză, care se derulează în cadrul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ din anul 2016, în colaborare cu profesoara Elena David, moderator de dialog și voluntar în proiect.
Clubul de franceză are ca scop promovarea limbii și culturii franceze prin conversații pe teme și subiecte diverse și atractive de cultură generală, cu argumente și exemplificări din spațiul cultural francez și francofon. Participanții își exersează și își consolidează cunoștințele lingvistice, în timp ce dezbat tema propusă, împărtășesc idei, află și învață lucruri noi. Clubul de franceză se adresează persoanelor de toate vârstele, pasionate de limba și civilizația franceză și francofonă, interesate de cultură și de frumos.
„În decursul celor șapte ani de desfășurare neîntreruptă a Clubului de franceză au participat la întâlnirile săptămânale aproximativ 200 de persoane, copii, tineri și adulți din comunitatea nemțeană, dar și din afara granițelor țării, oaspeți ai bibliotecii, din pasiune pentru limba și cultura franceză și din plăcerea de a comunica, de a cunoaște și de a învăța, în cadrul elevat și prietenos al cărților.
Mulțumim tuturor participanților și colaboratorilor, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil. În mod special îi mulțumim doamnei profesoare Elena David pentru profesionalismul și pasiunea cu care a contribuit la promovarea limbii franceze și a culturii și valorilor francofone în rândul publicului nemțean și pentru calitatea de a revela valorile și frumosul, unind în spațiul generos al bibliotecii oameni diferiți cu aceeași pasiune. Bon anniversaire!“, a precizat prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.
(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)