Tema actualei ediții a Concursului și Expoziției de arte plastice pentru copii „Dr. Sorin Ciobanu”, „Portretul – oglinda sufletului”, a atras un număr record de tineri creatori. Lucrările ne arată că pictura nu e numai o artă, ci şi o sărbătorească stare de spirit.
„Portretul surprinde energia, starea și strălucirea persoanelor desenate. Ne bucurăm că tema pe care am propus-o a avut atât de mare succes în rândul participanților. Desenele, lucrările de grafică și de pictură aparțin elevilor de la Palatul Copiilor Piatra-Neamț, Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț, Școala Gimnazială Bistrița-Vaduri și de la Școala „Nicolae Buleu” Mărgineni. Dacă ați observat, printre aceste lucrări, avem și un intrus, un actor turc, iar prezența lui nu este întâmplătoare în această expoziție. Este necesară, deoarece de mai bine de un an încercăm să facem un proiect pe care ni l-a sugerat consiliera culturală a ambasadorului nostru din Ankara, de a face o expoziție cu actori turci. Și am început cu acest actor care se numește Engin Akyürek pe care unii elevi au ales să-l portretizeze”, a spus dr. Mariana Ciobanu, vicepreședintele Asociației Culturale „Arte.Ro”.
Valoarea celor trei Premii speciale (Ștefania Călin, Irina Aelenei, Melania Chifu) și a Premiului pentru expresivitate artistică (Maia Morțe) a fost de 500 de lei fiecare, iar a Premiilor pentru creativitate (Miruna Anghel și Alexandra Postolică) de 300 de lei fiecare. Ele au fost acordate de dr. Mariana Ciobanu, ing. Cătălin Ciobanu și de prof. Cristina Petrariu.
„Din cele peste 250 de lucrări recepționate, juriul, compus din patru profesioniști ai culturii si educației artistice pietrene, a ales spre expunere 100 de desene si picturi, dintre care 33 au fost premiate cu Premii speciale, Premiile I, II, III și mențiuni, dar și cu premii pentru creativitate și expresivitate artistică. Membrii juriului au apreciat îndeosebi conceptul interesant, originalitatea compoziției, tehnica folosită, realizarea artistică, desenul anatomic – desigur, în primul rând, ținând cont de particularitățile desenului la anumite vârste. Experimentul plastic și perspectivele inedite au fost de asemenea apreciate. Felicităm toți elevi participanți pentru interesul, răbdarea, timpul, talentul și energia investite în acest proiect!”, a menționat prof. Cristina Petrariu, președintele Asociației Culturale „Arte.Ro”.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical susținut la pian de Alexandra Postolică, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Petru Rareș”, câștigătoarea Premiului pentru creativitate.
„Mulțumim partenerilor noștri educaționali, Asociația Culturală „Arte.Ro” și Palatul Copiilor din Piatra-Neamț, care, prin activitățile culturale și educative, promovează comunitatea noastră atât în țară, cât și în străinătate. Medicul Sorin Ciobanu a fost un mare iubitor de pictură, de frumos și un adevărat prieten al bibliotecii noastre”, a spus prof. Mihaela Mereuță, directorul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț.
Sâmbătă, 4 iunie, apreciatul medic radiolog Sorin Ciobanu ar fi împlinit 71 de ani. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală „Arte.Ro” din Piatra-Neamț, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț și Palatul Copiilor din Piatra-Neamț. Festivitatea de premiere a avut loc miercuri, 7 iunie, în Sala Cupola a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț.
Violeta MOȘU
Laureații ediției a VIII-a a CONCURSULUI ȘI EXPOZIȚIEI DE ARTE PLASTICE PENTRU COPII „DR. SORIN CIOBANU”, PIATRA-NEAMŢ:
Clasele 0-IV
Premiu special: Ștefania Călin; Premiul I: Patricia Andra Harabagiu, Ricardo Dascăliței; Premiul II: Daria Pantaziu, Ania Ioana Pița; Premiul III: Andrei Nohai, Mina Matei Miron; Mențiune: Ioana Bianca Nohai, Antonia Pascu, Teodora Timofte, Maria Ifrim.
Clasele V-VIII
Premiu special: Irina Aelenei; Premiu pentru expresivitate artistică: Maia Morțe; Premiu pentru creativitate: Miruna Anghel; Premiul I: Letiția Maria Vlaicu, Maria Ștefan, Sebastiana Bostan; Premiul II: Ilinca Pintea; Premiul III: Florin Nistor, Elisa Rusu; Mențiune: Gabriela Alessia Săndulache, Lavinia Baciu.
Clasele IX-XII
Premiul special: Melania Chifu; Premiul pentru creativitate: Alexandra Postolică; Premiul I: Dalia Alexandra Chiș; Premiul II: Denisa Stoleru, Sabina Maria Baciu; Premiul III: Adrian Macovei, Ștefania Olaru; Mențiune: Alexandra Vanessa Pintilie, Diana Turtică.
Mențiuni speciale acordate în afara concursului: Maria Fotache (6 ani) și Nectaria Romilă (Digital Art).