Pictorul bucovinean Radu Bercea, prin vernisarea expoziției Abstract de octombrie, și scriitorul nemțean Vasile Baghiu, prin expunerea a două dintre propriile volume – Prizonier în URSS și Planuri de viață, au fost protagoniștii unei frumoase manifestări cultural-artistice, desfășurată sâmbătă, 15 octombrie, la Sestri Art Gallery (str. Borzogheanu, nr. 4).
Întâlnirea a fost prefațată de dr. Ecaterina Ganea, inițiatoarea evenimentului, și de jurnalistul Valentin Andrei.
„Pictorul Radu Bercea este un om cu o cultură vastă, cu o experiență extraordinară de viață. Cu toate bunele și cu toate mai puțin bunele pe care i le-a adus viața, a reușit să meargă mai departe și să ne transmită nouă, tuturor, bucuria pe care o are atunci când pictează. Cu scriitorul Vasile Baghiu am fost colegă la Sanatoriul Bisericani și-i port o frumoasă prietenie. Pictura, poezia, proza, muzica ne ajută să trăim viața din plin”, a spus dr. Ecaterina Ganea.
„A fost o întâlnire de suflet între arta plastică și literatură care i-a adus împreună pe Radu Bercea, pictor humorean cunoscut pe meridianele Mapamondului cuprinse între Riga (Letonia) și Rio Negro (statul Parana, Brazilia), și scriitorul pietrean Vasile Baghiu, cunoscut pentru activitatea sa literară intensă și pentru implicarea în viața socială a urbei, prin diverse proiecte destinate dezvoltării personale a semenilor săi”, a menționat Valentin Andrei.
„Majoritatea lucrărilor pe care le prezint aici sunt realizate în acrilic și artelit. Am trăit cu entuziasm acest moment, am întâlnit oameni frumoși spiritual, caractere de referință și mă bucur mult”, a declarat Radu Bercea.
„M-am simțit ca într-o cafenea culturală adevărată. Organizarea perfectă a doamnei doctor Ecaterina Ganea, publicul prietenos, atmosfera de zile mari, ospitalitatea gazdelor, discuțiile așezate, toate mi-au dat sentimentul unui eveniment special”, a conchis Vasile Baghiu.
Expoziția este deschisă până la mijlocul lunii viitoare.
Violeta MOȘU