luni, octombrie 14, 2024
AcasăActualitateRecital cameral: Harmonia Mundi - Titulescu 140

Recital cameral: Harmonia Mundi – Titulescu 140

Cei 140 de ani împliniți de la nașterea marelui diplomat român Nicolae Titulescu sunt celebrați printr-un proiect cultural complex care include recitaluri camerale și conferințe pe teme de istorie contemporană.

Sub titlul HARMONIA MUNDI, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, doi muzicieni care au cucerit inimile pietrenilor la recenta ediție a festivalului Vacanțe Muzicale,  întreprind un turneu național, care cuprinde zece recitaluri camerale, fiecare moment muzical fiind precedat de câte o conferință pe tema vieții și activității ilustrului diplomat român, conferințe susținute de personalități ale cercetării istorice românești.

La Piatra-Neamț, conferința va fi susținută de prof. Gheorghe Radu, expert în istorie modernă și contemporană.

Întregul eveniment se va desfășura joi, 15 septembrie 2022, începând cu ora 17:00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Proiectul HARMONIA MUNDI – TITULESCU 140 este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE, cu finanțarea Ministerului Culturii și cu valorosul parteneriat al Consiliului Județean Neamț și al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

(Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments