motto: „Animus risu novatur” (Cicero – „Oratio in Catilinam” I)
O dată, de două ori, ba chiar și a treia oară am început acest text despre și pentru Mircea ZAHARIA la aniversarea celor 75 de ani. Din auzite știu câte ceva despre o viață și o experiență care mă fac să tresar. Pare a fi un om care deține cheile câtorva profesii și în fața acestei bogății mă simt novice. Un Om cu mai multe istorii.
Aș trece drept ciudată sau nechibzuită dacă m-aș apuca să scriu, când atîta de puține știu, despre istoria și preocupările Domniei sale, despre trecutul pasionant care a lăsat urme vizibile și astăzi ori despre prezentul activ, dar atins de ușoară dezamăgire impusă (?) de vremi. Ca atare, las pe alții care îi sunt mai aproape s-o facă și știu că o vor face bine, pentru că ei îl cunosc, pentru că i-au fost prieteni și apropiați ani mulți. Pot spune doar cum l-am întîlnit, unde și ce am gândit atunci, într-o zi însorită de martie.
Deși îi știam numele și prestigiul, de aproape l-am văzut cu prilejul „Sărbătorii Culturale: 20 de ani de la reapariția seriei noi a revistei APOSTOLUL”, în anul 2019. Acolo m-a condus C.M. și nu a fost loc de refuz pentru mine. Nu mă simțeam acasă în elita profesorilor, participanți în majoritate, deși aș fi putut să trec ușor peste asta. Părea acea reuniune de castă, selectă și exclusivistă. A participat, totuși și multă altă lume, invitați de peste Prut, vorbitori, artiști, bineînțeles redactorii și colaboratorii revistei într-o atmosferă plină ochi și cu de toate. Mircia ZAHARIA – amfitrion de excepție, cineva care mi se părea neconform vreunui tipar, nici genul de profesor de treabă sau sever, nici ziarist agresiv, nici actor sadea, nici avocat pe de-a-ntregul, nici orator pe deplin… dar ne-a învălui pe toți, mult peste un ceas, într-o cuvântare însuflețită.
Greu de „lecturat” ca prezență, ușor de perceput ca discurs, cu un farmec al glumei bine țintite, un ritm discursiv care ține auditoriu departe de plictis, un mod fericit de a echilibra respectul cu familiaritatea, vorbirea liberă și inteligența ascuțită, ușor mucalit, nici un truc de pantomimă exagerată. Toate acestea m-au făcut atentă asupra omului. N-am dibuit nici o notă câtuși de cît nepotrivită. La finalul evenimentului, când lumea discută liber și așteptă „praznicul”, i-am fost prezentată. M-a privit sever în ochi și zîmbetul i s-a înjumătățit. Am înghețat ca atunci când te ridică profesorul la oră și nu ai tema făcută. Doar căldura palmei și strângerea de mână fermă m-au „reziliat” (după o exprimare propăvăduită de UE).
În aceeași zi i-am cunoscut pe regretații Constantin TOMȘA, Gheorghe AMAICEI, am regăsit-o emoționată pe Violeta Simina MOȘU și pe blajinul Neculai FLORIAN, pe alții și alții…
A fost un prilej memorabil. Apoi am tot întrebat despre Domnia sa din acea pornire a curiozității căreia nu-i place să bîjbîie în necunoștință, urmând intuiția că nu a fost doar o întîlnire și gata. Am căpătat acceptul unui dialog pentru a cauta anume acel ceva care m-a făcut curioasă în ceea ce îl privește. Voi risca să aflu care-i este steaua fixă a celor 75 de constelații. Și ne vom întâlni ca să vorbim despre alte lucruri frumoase și despre oameni, căci „et si male nunc, non olim sic erit” (Ovidius – Metamorfoze). Lumea își va veni în fire și noi odată cu ea. Sau poate lumea asta nu-și va mai fi venit vreodată în fire, dar noi, da.
Dar până atunci, la aniversare, urăm Domnului Mircia ZAHARIA La Mulți Ani și bucurii câte îi suportă inima !
Anica LUNCANU, alături de Fundația „C.M IMAGO”
