Data de 24 februarie a fost prilej de revizitare a amintirii lui G.T. Kirileanu, care, într-o astfel de zi a anului 1956, a donat impresionanta sa bibliotecă orașului Piatra-Neamț. Firește, și-a încununat astfel destinul cu nimbul generozității cărturărești, statornicind tezaurul de cărți și publicații periodice în inima ținutului care i-a fost mereu aproape de suflet, întru luminarea celor aflați în căutarea drumului spre cunoaștere.
Mărturii despre intenția lui G. T. Kirileanu de a-și feri biblioteca de risipire, punând-o la adăpostul unui așezământ trainic, sunt prezente încă din 1941 când, într-o scrisoare adresată magistratului și folcloristului Artur Gorovei, deplângea soarta pe care au avut-o bibliotecile unor personalități ilustre ale culturii române:
«[…] M-am bucurat auzind despre însemnate daruri ce ai făcut Bibliotecii Academiei. În acest fel ai pus la bun adăpost bogata d-tale colecție de documente. Din darea de seamă a Muzeului din Folticeni văd că ai făcut daruri și acolo. Mă gîndesc însă la prețioasa d-tale bibliotecă de folclor cuprinzătoare de atîtea rarități. Mare păcat ar fi să se împrăștie, căci asta ar însemna sfîșierea personalității culturale a celui mai vrednic folklorist, care ar trebui să se păstreze în întregime. S-au făcut destule păcate cu irosirea bibliotecilor multor fruntași ai culturii noastre: Hasdeu, Tocilescu, Onciul și atîția alții. […] Înțeleg prea bine că nu te poți despărți de întreaga bibliotecă, deoarece asta ni-i singura mîngîiere ce ne-a mai rămas în zilele bătrîneții, dar încă o dată zic: trebuie păstrată personalitatea și prin biblioteca iubită. Eu mă gîndesc să-mi las raritățile la Fundația Ferdinand, iar restul să-l dăruiesc bibliotecii orașului în care-mi petrec bătrînețile.[…]» (apud „Scrisori către Artur Gorovei“, București, Editura Minerva, 1970, p. 213).
O altă mărturie, din anul 1953, vorbește din nou despre dorința lui G. T. Kirileanu de a înnobila orașul Piatra-Neamț cu moștenirea sa culturală. De această dată este vorba de o scrisoare adresată lui I. E. Torouțiu, important editor și istoric literar, care își manifestase interesul pentru editarea unei bune părți a celor mai valoroase scrisori pe care le primise, prin ani, cărturarul nemțean. Datată 2 noiembrie 1953, epistola lui Kirileanu comunica deplinul acord, propunându-i prietenului editor din Capitală să-i trimită periodic câte un pachet de scrisori, spre selecție și editare. Cât despre documentele astfel expediate, G. T. Kirileanu preciza: «[…] Originalele corespondenței doresc să rămâie la Piatra Neamț, în biblioteca pe care voi dărui-o acestui oraș la moartea mea, ca să fie un început de bibliotecă documentară locală pentru înlesnirea cercetătorilor din valea mamei Bistrița. […]» (apud. G.T. Kirileanu, „Corespondență”, București, Ed. Minerva, 1977, p. 287).
*
La această filă de album aniversar dedicat celor 150 de ani ce se vor împlini pe 13 martie de la nașterea lui G. T. Kirileanu, adăugăm și un nou popas în biblioteca sa, menit a dezvălui noi valențe ale destinului său, în țesătura căruia cărțile au împletit fire trainice, ale căror prelungiri în timp rodesc și întru cinstirea ilustrului cărturar.
Astfel, în calitatea sa de cititor cu un orizont al lecturilor ce traversează spații și registre aflate sub semnul înălțimilor, G. T. Kirileanu continuă să fie o prezență tangibilă, prin însemnările manuscrise presărate din loc în loc pe paginile cărților sale. De fiecare dată, întâlnirea cu aceste semne ale timpului petrecut în compania textelor cuprinse între venerabile coperte constituie motive în plus de memorabile bucurii, ce pot fi trăite azi la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu”, în preajma veritabilei comori de cărți și publicații periodice dăruite unei perpetue viitorimi de pasionatul cercetător al cuvântului născător de lumină.
Întâlnirea de astăzi este înlesnită de o carte ce apărea în 1944 la populara Editură „Casa Școalelor” din București, fiind semnată de Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Tudor Vianu – „Istoria literaturii române moderne” (vol. I). Pe acest tratat, cititorul G. T. Kirileanu și-a însemnat gândurile pe care lectura i le-a conturat într-un ipotetic dialog cu autorii. Astfel, notațiile de la pagina 10 oglindesc tonul ușor critic față de limbajul textului tipărit: „vorbărie încărcată de neologisme”. Din nou, la pagina 11, revine aceeași optică înclinată spre un limbaj mai puțin pretențios, prin preferința – înscrisă de Kirileanu cu creionul – pentru formula „ne vom mărgini”, în loc de „ne vom limita”, prezentă în textul tipărit. Pe aceeași pagină, sublinierile frecvente trimit cu gândul la alte observații, probabil tot critice, păstrate însă ca reflecții intime.
Interesantă este și o altă însemnare, de la pagina 12, făcută cu mină albastră și care nu aparține lui G. T. Kirileanu. Astfel, față de textul tipărit, care precizează (referitor la Vasile Cârlova): „O boală neprecizată îi curmă existența, în 1831”, adnotarea aduce un plus de informație și culoare: „a murit de febră tifoidă, la Craiova, în brațele vărului său primar, Gr. Lăcusteanu, mai târziu maiorul antipașoptist”. Însemnarea aparține chiar unuia dintre autori – Șerban Cioculescu –, care s-a reîntâlnit cu acest exemplar în anul 1981, când i s-a oferit și posibilitatea unei prețioase și recunoscătoare dedicații autografe „in memoriam”.
Astfel, însemnările de lectură de pe acest volum împletesc timpul în fire ce leagă, pe de o parte, autorii de cititori, iar pe de altă parte, generații succesive de oameni pasionați să îmbogățească destinele cărților. Așa a fost posibil ca această însemnare să întâlnească pagina exemplarului din biblioteca lui G. T. Kirileanu și tot astfel, fila de titlu s-a întâlnit cu semnătura unuia dintre cei trei autori – Șerban Cioculescu – așternută deasupra datei de 24 octombrie: „În numele treimii de autori, omagiul… supraviețuitorului, în amintirea lui Moș Ghiță”.
Lămurirea prezenței acestei dedicații din anul 1981, deci la 21 de ani de la moartea lui G. T. Kirileanu (13 noiembrie 1960), pe volumul ce apărea în 1944, este aceea că preocuparea pentru adăugarea de plusvaloare acestor cărți a ocupat mereu un loc important în activitatea celor care, devotați truditori pe „ogorul” moștenirii culturale lăsate de G. T. Kirileanu, au căutat mereu să le continue, în mod fericit, destinul.
Revenind la însemnările lui G. T. Kirileanu de pe volumul din 1944, frecventele lui sublinieri cu creionul acompaniază lectura cu o vibrație armonios calibrată pe frecvența timpului așezat, cu folos, în preajma filelor de carte. O altă notă critică apare, la pagina 27, unde ilustrul cititor remarcă, referitor la exegeza dedicată lui Asachi: „nimic despre monografia lui Eugen Lovinescu [„Gh. Asachi – viața și opera sa”, București, Casa Școalelor, 1927].
O însemnare, din categoria celor care dau măsura rigorii lecturilor lui G. T. Kirileanu se găsește la pagina 156, unde găsim, corelată textului tipărit, o trimitere bibliografică: „Critica acestei ediții de Leca Morariu în revista Făt-Frumos, anul XIX (1944)”. Ediția la care face referire Kirileanu în nota sa este cea a pitorescului memorial de călătorie „Peregrinul transilvan” al lui Ion Codru-Drăgușanu, ce apărea, sub îngrijirea lui Șerban Cioculescu, în anul 1942, la editura bucureșteană „Cugetarea”.
Pagina 209 oferă șansa unei alte întâlniri cu G. T. Kirileanu, cititor care își revizitează din timp în timp cărțile, printr-o însemnare manuscrisă mai consistentă, din care străbate amărăciunea de a ști că pot exista voci dispuse să demoleze unul dintre cei mai importanți piloni ai culturii române moderne. Astfel, raportându-se la textul tipărit în care a găsit ecoul simțirilor și al convingerilor sale în ceea ce privește personalitatea lui Titu Maiorescu, G. T. Kirileanu notează: «A se compara cele 6 articole „Fantoma Maiorescu” publicate în „Gazeta literară” (iunie-iulie 1958) de Savin Bratu, fost ofițer de securitate cu numele adevărat Șaraga. Alt ponegritor al lui T. M. este L. Voita, în prefața la „Scrieri alese” de Pompiliu Constantinescu, 1957.»
Versoul ultimei pagini tipărite, înainte de cuprins, inserează un consistent indice tematic și de persoane alcătuit de G. T. Kirileanu, precum și, în partea de jos, o însemnare ce întregește tabloul în care se profilează amintirea cititorului G. T. Kirileanu: «Cetită în Piatra N. la Anul Nou 1945».
De asemenea, paginile tipărite ale cuprinsului cuprind note de lectură, pe prima dintre ele remarcându-se cea referitoare la un articol apărut mult după prima lectură (din 1945): «Art. despre „Emil M. Cioran (parisianul)” publicat în „Gazeta literară”, mai 1959: un nietzschean bogomil», iar pe ultima pagină a cuprinsului găsim, tot ca notă manuscrisă, lista paginilor cu ilustrații.
Strecurați cu smerenie între trecut și viitor, așternem însemnele iubirii față de carte și de oameni ale lui G. T. Kirileanu, în pragul unei aniversări atât de plină de sensuri, spre buna întâlnire dintre ceea ce Poetul considera că reprezintă „a filei două fețe”.
Text, documentar și imagini: Cristina CATANA, bibliotecar Fondul Documentar „G.T. Kirileanu“ (Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț).
