Colegiul Național „Petru Rareș” – 152 de ani: școală cu modele intelectuale

Lansarea volumului Profesori ai Colegiului Național „Petru Rareș”. Muncă, Succese, Performanțe, desfășurată vineri, 27 noiembrie, a fost un eveniment mult așteptat în suita de manifestări dedicate împlinirii a 152 de ani de la înființarea Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț. Autorii, doi dintre foștii profesori și directori ai instituției, Irina Hirțe (limba și literatura franceză) și Gheorghe Dumitreasa (matematică), au scris despre OAMENII Rareșului, despre esența muncii lor, fără să se teamă de subiectivism. Lucrarea are la bază o abordare analitică, prin coroborarea datelor venite pe mai multe căi și din relaționări diverse, după cum se arată în prefața lucrării.

Această carte a valorificat o moștenire pe care era păcat să o pierdem. Sunt fericită că am reușit să redau aceste amintiri care altfel nu ar fi fost cunoscute. Acest lucru este fantastic pentru că îți dă puterea să mergi mai departe și să privești viața cu optimism. Dacă Dumnezeu mă ajută și am să fiu sănătoasă, o să continui să vorbesc cu aceeași dăruire sufletească despre ce a reprezentat și reprezintă în continuare „Petru-Rareș”, a spus prof. Irina Hirțe.

La rândul său, prof. Gheorghe Dumitreasa a menționat: Viața mea a fost aici, la „Petru Rareș”. Am dorit să pun în evidență oamenii care au făcut ceva pentru acest liceu. Este vorba și despre numeroasele premii obținute de elevii noștri la importante concursuri naționale și internaționale de fizică, matematică, chimie, astronomie.

Autorii prezintă, în cele 200 de pagini, portretele a 48 de dascăli care de-a lungul timpului au înnobilat spiritul Rareșului.

Inițiativa profesorilor Hirțe și Dumitreasa o considerăm deosebită. Ei au prezentat, într-o manieră personală, figurile emblematice ale profesorilor care au făcut ca „Petru Rareș” să fie una dinte cele mai apreciate școli din țara noastră. Este o continuare firească a modului în care trebuie să ne apreciem valorile și să le aducem mereu în amintirea colectivă. Sper ca acest prim pas să determine consultarea și cercetarea arhivelor pentru a păstra vie amintirea tuturor dascălilor care au trudit cu mult har și profesionalism de-a lungul anilor în școala noastră, a transmis conducerea școlii, reprezentată de profesorii Grigoruță Oniciuc (director) și Claudia-Ionela Jora (director adjunct).

Cu un tiraj de 200 de exemplare, volumul a fost editat în condiții grafice deosebite, tehnoredactarea textelor fiind realizată de prof. Carmen Mareș. Un sprijin important la realizarea volumului a fost acordat de Elena Popa, bibliotecara Colegiului. Mă bucur că am putut să ajut și eu la redactarea acestui volum de amintiri. Am fost eleva acestui liceu, domnul profesor Zenembisi fiindu-mi diriginte. Sunt consăteanca domnului profesor Dumitreasa, am învățat la Școala din Girov care astăzi poartă numele domnului profesor. Doamnei profesoare Hirțe îi datorăm sala de lectură și sala de primire din cadrul Bibliotecii Colegiului. Îi felicităm și le dorim multă sănătate.

Profesoara de limba și literatura română Luminița-Georgeta Vîrlan a spus că această carte a fost scrisă într-o atmosferă plină de efervescență creatoare. Admirația față de autori este necondiționată. În această carte se fixează un timp, un timp pe care cei doi autori l-au decupat creând niște portrete. Autorii au așezat acest timp într-un seif, într-o bancă de comori. Ei mi-au luminat viața, mi-au luminat sufletul, m-au zidit. Doamna Hirțe a fost și rămâne modelul meu moral, profesional, familial și mai cu seamă modelul unei femei excepționale care s-a dedicat unui colectiv și unui liceu de prestigiu.

Profesoara de muzică Silvia Vais a felicitat autorii și s-a bucurat pentru această lansare care a avut loc sub forma dialogului și implicării active a profesorilor din liceu. Sunt fericită că autorii nu l-au uitat pe George Grigorică, profesor de excepție care s-a bucurat de aprecierea unanimă a elevilor și a cadrelor didactice. 

Și profesoara de fizică Niculina Rotaru a avut cuvinte de laudă la adresa autorilor. Admir puterea de muncă și dragostea pentru oamenii Rareșului pe care au avut-o cei doi autori. Eu nu aș fi avut energia să duc la capăt o asemenea carte. Probabil că motivația a fost motorul care a permis să termine această muncă migăloasă.

Gheorghe Ciorăscu, profesor de matematică, a apreciat că autorii au făcut o radiografie a lucrurilor frumoase care s-au petrecut în acest liceu, acoperind o perioadă de peste 60 de ani. Le mulțumesc pentru ajutorul acordat de-a lungul timpului și pentru faptul că m-au făcut să fiu mândru că sunt profesorul acestui liceu.

Sărbătoarea celor 152 de ani de atestare documentară a Colegiului Național „Petru Rareș” a mai cuprins dezbateri, conferințe, ateliere de lucru, Marșul rareșiștilor, Concursul Național Interdisciplinar „Ioan Zgârciu”, ediția a II-a, lansarea piesei de teatru „Adjudecat”, comemorarea primilor directori, lansarea Anuarului Colegiului „Național Petru Rareș” și a revistei „Flori de munte”.

Violeta MOȘU