Concert Trio Boema, la Neamț Art Festival

Piatra-Neamţ

• Ora 10:00 – Piaţa Turnului:

Street Art cu pictorul Cristian Bistriceanu.

• Ora 16:00 – Piaţa Turnului:

Mens sana in corpore sano – demonstraţie de lupte libere cu  Gabriel Mareş.

Sport Club MUSASHI JU JUTSU a fost înființat în martie 2011, la Piatra-Neamț, de către președintele clubului, shihan GABRIEL MARES – 7 dan.

Aşa cum ne transmite chiar iniţiatorul, în cadrul clubului formăm caractere pentru a răzbi  situațiilor grele care ne înconjoară. Sportivii clubului  studiază ju jutsu sportiv, fiind angrenați în competiții de profil naționale și internaționale.

•    Ora 17:00 – Muzeul de Artă Piatra-Neamţ:

DE LA CUCUTENI SPRE MILENIUL TREI – prezentare de bijuterii confecţionate manual.

De la Cucuteni la Mileniul III este titlul sub care la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț  va avea loc o spectaculoasă paradă a bijuteriilor create manual, inspirate din perioada neolitică Cucuteni și portul popular românesc.

Evenimentul este organizat de Centrul pentru Cultură si Artă Carmen Saeculare şi comunitățile creatorilor de bijuterii handmade Loja pasionaților de mărgele și Lumea mărgelelor – Beaders World.

Evenimentul reunește creatori de bijuterii din treisprezece localități din România precum şi doi reprezentanți ai diasporei, din Germania și Italia.

Vor fi prezentate publicului bijuterii unicat de mare impact vizual, realizate în tehnici inedite.

Se anunță o seară plină de strălucire, bun gust, culoare, unde sunt bineveniți toți cei care au afinități pentru frumos.

Participă: Lili Popa (București), Luisa Maria (Constanţa), Mihaela Panoiu (București), Claudia Călin Agape (Tecuci), Mihaela Călin (Buzău), Epsen Memet (Constanța), Marcelia Ghergeş (Sibiu), Mirela Mohjazi (Galați), Mirela Popa (Galați), Roxana Băcilă (Sibiu), Laura Bogdan Hancăș (Petroșani), Cerasella Zangor (Corbeanca), Stela Ionescu (București), Laura Albu (Cluj-Napoca), Karina Foof (Brașov), Erica Süle (Zalău), Maria Caia (Maramureş), Angela Şerban (București), Elisabeta Blaga (Germania), Maria Dănilă (Italia), Ana Zaporojan (Oradea).

•    Ora 19:00 – Piaţa Turnului:

CONCERT TRIO BOEMA, cu Mihaela Spiridon (pian), Gabriela Iştoc (soprană) şi Sorin Sîrbu (clarinet).

În program: 

Giacomo Meyerbeer – Shepherd’s song

Franz Schubert – Die Forelle

Franz Lehár – Vilja lied, din opereta Văduva veselă

Charles Gounod – My beloved spake

Franz Schubert – Ständchen

Franz Lehár – Aria Lippen schweigen, din opereta Văduva veselă

Wolfgang Amadeus Mozart – Aria Parto!, din opera Clemenţa lui Titus

Franz Lehár – Aria Meine lippen sie küssen so heiss, din opereta Giuditta

Franz Schubert – Der Hirt auf dem Felsen

Franz Schubert – Litanei auf das Fest Aller Seelen.

CONCERT TRIO BOEMA

Mihaela Spiridon

Este absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti – specializarea pian principal şi doctor în Interpretare muzicală.

Pianist cu experimentată şi bogată activitate, susţine concerte şi recitaluri individuale sau camerale în compania unor nume consacrate ale artei interpretative europene şi este solicitată frecvent la diferite cursuri de măiestrie sau prestigioase competiţii europene, între care: Concursul Internaţional de Pian „Citta di Cantu”, Concursul Internaţional de Canto „Umberto Giordani” şi Concursurile Internaţionale de Vioară „Viotti”, „Rodolfo Lipizer” şi „George Enescu”.

Iniţiator şi fondator al Concursului Internaţional de Pian „Carl Czerny”, al Concursului Internaţional de Vioară „Ion Voicu”, este membru în diferite comisii de jurizare şi, în calitate de director artistic, coordonează programul Festivalului Internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”. Manifestă o intensă preocupare pentru îndrumarea tinerilor muzicieni, discipoli ai săi fiind laureaţi la importante concursuri naţionale şi internaţionale, absolvenţi sau studenţi ai universităţilor de muzică din România, Grecia, Germania, Norvegia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia şi Italia.

Participă la emisiuni culturale televizate şi a publicat o serie de volume de specialitate: Orizonturi ale pedagogiei muzicale – Metodologia studiului unui repertoriu pianistic, Wolfgang Amadeus Mozart – Sonatele pentru pian la patru mâini, Un pian, patru mâini şi trei clasici vienezi, Romantismul muzical oglindit în  pagini dedicate pianului la patru mâini, Dacă era Miercuri, era Muzică, File din istoria Filarmonicii „Transilvania” din Cluj (1955-1989), Douăzeci de ani de învăţământ superior muzical la Piatra Neamţ (1998-2018).

Este conferenţiar universitar titular al Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – Extensia Piatra Neamţ şi colaborator permanent al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.

Gabriela Iştoc

Face parte din generația tânără a sopranelor care s-au afirmat în ultima vreme atât în România, cât și în lumea internațională a liricii europene. Este câștigătoarea a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de canto. Dintre acestea din urmă menționăm: Premiul II și Bursa de Studii din partea Fundației ,,Lucia Valentini Terrani” pentru cea mai tânără voce din competiție și Premiul Special al Teatrului Massimo din Palermo.

De asemenea, s-a perfecționat la National Opera Studio în Londra și la Royal Irish Academy of Music în Dublin, unde a studiat cu Veronica Dunne.

A câștigat burse de studii, printre care Robert and Margaret Lefever Study Award și Wessex Glyndebourne Association Award.

S-a afirmat în Marea Britanie, unde a susținut, împreună cu London Philharmonic Orchestra, rolurile Lucy Brown din Opera de trei parale, de Kurt Weill, Antigona din Oedipe, de George Enescu și Ortlinde din Walkiria, de Wagner.

Orientându-se în primul rând către operă, repertoriul sopranei s-a îmbogățit cu titluri importante, dintre care vom cita: Rigoletto, de Verdi, o prezență remarcată în Gilda, Serpina în La Serva Padrona, de Pergolessi, Fiordiligi în Cosi fan tutte, de Mozart, The Echo în Ariadna la Naxos, de Richard Strauss, Mimi în Boema lui Puccini, Adina în Elixirul dragostei, de Gaetano Donizetti.

Prezentă și pe scene de concert, printre partiturile solistice susținute se numără Messiah, de Haendel și Vier Letzte Lieder, de Richard Strauss, acestea din urmă cu Phoenix Orchestra din Dublin, dar și cu Teatro Massimo Bellini în Catania și Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău.

Vom aminti, de asemenea, numeroase participări la Glyndebourne Opera Festival, începând încă cu anul 2012.

Sorin Sîrbu

S-a născut pe 22 aprilie 1986, la Iaşi – Romania

Este absolvent al Universităţii de Arte “George Enescu” din capital Moldovei: Diploma de Licență, în iunie 2009, respectiv Diploma de Master în iunie 2013.

Angajat al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău din anul 2012, are numeroase colaborări cu artişti lirici din ţară şi efectuează turnee cu diferite orchestre din ţară şi străinătate.

Târgu Neamţ

• Ora 11:00 – la Cetatea Neamţ: ATELIER DE ARME ÎN CETATE

Atelierul „România Mare 103” aduce în prim plan cinstirea memoriei celor care au luptat pentru construcția și menținerea statului român modern. Spre deosebire de istoria predată la școală, atelierul se concentrează pe suferința și gloria trăite de oamenii obișnuiți, soldați și ofițeri participanți la războaiele ultimilor 150 de ani. Participanților le vor fi prezentate  relicve militare din cadrul celor două războaie mondiale: căști, elemente de muniție de infanterie și artilerie, lopeți, ranițe etc. Desfășurarea sa în Cetatea Neamț apropie trecutul de prezent deoarece, pe lângă rolul său în istoria Moldovei medievale și premoderne, la poalele sale s-a înființat și pregătit în 1916-1917 prima unitate de vânători de munte din România, iar în zonă s-au purtat lupte grele în vara anului 1944.

• Ora 16:00 – Parcul Central:

Spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Ozana” (instructor-coregraf: Dănică Gâtlan)

Grupul folcloric de pe malurile Ozanei a fost înfiinţat în anul 1991, sub îndrumarea coregrafului şi dansatorului Dănică Gâtlan, şi funcţionează pe lângă Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamţ. De-a lungul timpuluio, artiştii de la „Ozana” au participat la manifestări în ţară – Festivalul Internaţional „Prietenia, Vaslui (Locul I obţinut în trei ediţii consecutive), Festivalul „Cătălina”, Iaşi (Premiul special al Juriului), Festivalul Naţional de folclor „Drag mi-e cântecul şi jocul”, Paşcani (Locul I) –, precum şi în străinătate – Festivalul Internaţional „Children Folk”, Bursa (Turcia), manifestare de la care s-a întors cu Trofeul festivalului.

(Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț)