Introducere. Atributele de mentor.
Atributele de conducător al unei clase de studenți sunt acele caracteristici care fac parte din personalitatea unui individ și determină acceptarea sa ca lider și îndrumător de către studenții săi, fiind fundamentul unei relații fructuoase cu studenții și colegii profesori. În funcție de particularitățile fiecărui individ, sunt mai multe feluri de a conduce clasa, de a comunica eficient și de a obține performanțe în învățare, cu atât mai mult cu cât educația muzicală este un membru sine-qua-non în familia disciplinelor școlare și în dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a oricărui individ, având implicații în toate etapele prevăzute de profilul de formare și în toate competențele care constituie acest profil.
Pornind principial, de la scop, profesorul eficient manifestă un interes personal cu privire la fiecare dintre studenții săi și la relațiile care se creează la clasă. Orientarea către zona emoțională și de construcție a relațiilor este o etapă care nu poate fi omisă întrucât zona cognitivă și de transmitere a informațiilor nu poate fi accesată în lipsa unui fundament relațional corect. Profesorul eficient va fi cel care va iniția și încuraja interacțiuni pozitive și echitabile. Responsabilitatea sa este aceea de a oferi șanse echitabile fiecărui tânăr de a-și atinge potențialul și de a obține acces la informație și performanță în procesul de dezvoltare. Având rolul de model, profesorul va fi primul inițiator al interacțiunilor, și de felul în care acestea au fost inițiate va depinde întregul algoritm comportamental al clasei. Pe același plan ca importanță, un profesor eficient este un bun comunicator, care practică față de elevi, părinți și colegi profesori un tip de comunicare asertivă. Acest tip de comunicare are ca fundament capacitatea de a asculta, adaptabilitatea, orientarea către soluționarea problemelor și maniera binevoitoare de a răspunde, indiferent dacă răspunsul este unul pozitiv sau este un refuz. Atâta vreme cât comunicarea (ce transmite profesorul) și interacțiunile (ce face profesorul) sunt subordonate unui interes just, se poate atinge echilibrul fragil necesar conducerii (oricărui tip de conducere) format din componentele de autoritate și empatie.
Dacă cele enumerate până acum sunt componente general valabile în orice tip de management, există o condiție sine-qua-non în lucrul cu tinerii muzicieni. Aceasta este sensibilitatea la nevoile individuale ale tinerilor. În lucrul cu adulții pot avea uneori succes lideri de tip autocratic (unde contează doar ce crede liderul) sau delegativ (laissez-faire, model eficient uneori în lucrul cu profesioniști). Studenții, însă, au nevoie de îndrumare implicată, de atenta cunoaștere a lor de către profesor și feed-back permanent pentru comunicările și acțiunile lor. Plecând de la cuvântul-cheie implicare, cu componentele constitutive de interes personal, comunicare, interacțiuni și sensibilitate la nevoi, profesorul eficient reușește să-și îndeplinească obiectivele, să participe activ la dezvoltarea emoțională și a competențelor elevilor săi și să îi inspire pentru obținerea succesului.
Trăsături de personalitate ale unui profesor eficient
Interesul personal este manifestat de către profesor încă de la stabilirea obiectivelor, și de aici vor decurge comunicările, acțiunile și rezultatele în activitatea cu tinerii. Dacă am muta contextul relațional în mediul de afaceri, la stabilirea obiectivelor în agenda personajelor, ar trebui să obținem de fiecare dată o situație win-win. Un exemplu de succes este acela în care, profesorul propune și susține participarea elevilor săi la o competiție, bucurându-se de succesul lor și competențele dobândite într-o nișă care îi stimulează. Un exemplu negativ este unul în care profesorul de canto participă la competiții cu elevii săi, fără să se asigure că orele suplimentare de cântat și repertoriul nu le exploatează vocea, bucurându-se de rezultate fără să țină cont de urmările pe termen lung sau de riscul elevilor de a-și pierde vocea. Aici este locul unde intră în discuție considerentele etice și morale care stau la baza caracterului unui formator.
Atunci când descriem decizii sau acțiuni din punct de vedere etic, avem în vedere îndeplinirea a trei criterii (Yukl, 2010): scopul (ținta), măsura în care comportamentul este congruent cu standardele morale (mijloacele), și consecințele pentru sine și pentru cei din jur (rezultat). Aceste criterii sunt conexate, interdependente, și ridică bine-cunoscuta problemă de a stabili dacă sau în ce mod ”scopul scuză mijloacele”, după cum ilustra diplomatul, scriitorul și filozoful italian, încă din secolul XVI, acțiunile politice și raționamentele lor în cartea Principele. (Macchiavelli, 1513, ediția din 1943).
O propunere de analiză a personalității (Northouse, 2013, pg. 26-27) introduce modelul Big Five, care urmărește următorii factori: Factorul nevrotic – tendința de a fi ostil, nevrotic. Comportă un grad crescut de anxietate, depresie. Aici se întâlnesc vulnerabilitatea, nesiguranța și neîncrederea în sine. Factorul de extroversie măsoară energia pozitivă și asertivitatea. Este tendința de a fi sociabil și plăcut de cei din jur. Când situațiile în relațiile interpersonale au un aspect moderat – favorabil, managerii orientați către sociabilitate sunt soluția potrivită (Jex, 2002). Autorul aduce în sprijinul acestui construct argumentul că situațiile moderat – favorabile sunt, de cele mai multe ori, ambigue, și soluționarea lor necesită finețe și o atenție deosebită către factorul uman. De aceea managerul clasei de studenți trebuie să manifeste acest tip de comunicare. Factorul de deschidere se referă la înclinația spre cunoaștere, informare. Curiozitatea este caracteristică și dorința de a fi profund și creativ. Agreabilitate – tendința către obediență, ascultare. Aici observăm dorința de a fi înțelegător, receptiv, de a cultiva, de a avea și de a inspira încredere. Conștiinciozitate – urmărește cât de minuțios și temeinic este individul. Personalitatea tinde spre organizare, control. Este caracteristica unui un om pe care te poți baza și de care poți depinde.
Tipuri de lider și relevanța lor în spațiul clasei de elevi
Am urmărit în ce modalitate cercetările cu privire la tipologia liderilor au relevanță în eficiența profesorului pentru că rolul profesorului este de a mentora, de a fi lider pentru studenții săi (ceea ce înglobează ideea de manager al clasei). Tot mai mult, în conceperea materialelor pedagogice, dobândirea competențelor se specializează către abordarea centrată pe situație ca fundament al cadrului de organizare curriculară (Jonnaert, Ettayebi, & Defise, 2010). Scopul este acela de a ajuta tinerii studenți să aplice contextual competențele pe care le dobândesc. Succesul în clasa de elevi este măsurat de succesul lor ca indivizi integrați într-o societate în continuă schimbare. Performanțele studenților sunt relevante cu adevărat abia la momentul când fac parte dintr-o organizație, se adaptează la schimbări organizaționale, devin lideri la rândul lor.
Pentru a corela modelul Big Five cu fenomenul de leadership, Judge, Bono, Ilies și Gerhardt, (2002) au condus o meta analiză a 78 de studii de leadership și personalitate publicate între 1967 și 1998. În urma centralizării datelor obținute factorul de extroversie are ponderea cea mai însemnată în profilul de lider, urmat în ordine de conștiinciozitate, deschidere și valori scăzute alte nevrotismului. Din punctul de vedere al abordării situaționale, Northouse (2013) propune patru categorii de lideri cu direcții comportamentale orientate către obiectiv (task) sau/și către dezvoltarea relațiilor. La dozarea preponderentă a calităților de conducere, îndrumare versus suport – dezvoltare relațională, se obțin următoarele stiluri de lider – profesor:
Stilul conducător va utiliza valori înalte în direcția calităților de control și valori scăzute ale calităților de suport. Acest lider va aloca mai mult timp comunicării și explicării obiectivului și mai puțin comportamentelor de suport și dezvoltare relațională. El va considera prioritar înțelegerea și urmărirea obiectivului, monitorizarea și controlul execuției. Un astfel de lider nu este compatibil cu spațiul școlar, cu zona de motivare a elevului și nu corespunde nevoilor de dezvoltare personală pe care copiii le au. Pe de altă parte, studenții au o mai mare independență a gândirii și acțiunilor, iar pentru unii dintre ei, acest tip de profesor va face tranziția către mediul organizațional, atmosfera de lucru în instituțiile unde vor activa.
Stilul trainer este caracterizat prin valori înalte ale ambelor direcții (control și suport). Acțiunile acestui tip de lider merg în mod echitabil către obținerea de rezultate – monitorizare și control și atenția la nevoile socio-emoționale ale celor care formează echipa sa. Datorită orientării acestor lideri către construirea angajamentului organizațional, acest stil managerial (Yukl, 2010) este mai puțin probabil înclinat către atitudini autocrate sau acțiuni coercitive. În cazul claselor de studenți, acest stil de a conduce poate avea succes, cu condiția adoptării și menținerii în permanență a principiilor etice și morale, în zona de modalități de obținere a rezultatelor și în aria de motivare a studenților pentru acțiunile și performanțele lor.
Stilul suport presupune valori scăzute ale controlului și crescute în direcția suport. Acest stil de lider presupune orientarea către dezvoltarea capacităților umane în favoarea obținerii rezultatului propus. El va petrece o mare parte din timp dezvoltării personale, susținerii relațiilor din echipă. El este primul care va asculta, va oferi feedback, va cere implicare și va lăuda individul la fiecare etapă reușită. El este și cel mai agreabil dintre stiluri în clasă. Studenții se vor simți încurajați și inspirați de acest tip de personalitate și vor obține rezultate favorabile.
Stilul care delegă denotă valori scăzute ale ambelor direcții, arată Northouse (2013). Un astfel de lider va alege să lase atribuțiile de control unora dintre subordonații săi și nu va interveni cu comportament de asistență socio – emoțională dacă nu este imperios necesar. Odată stabilit obiectivul, va avea încredere în calea pe care adepții săi o aleg și le va delega responsabilitatea pentru aducerea la îndeplinire a sarcinii. Acest fel de a conduce se potrivește unei echipe de profesioniști, unui grup care este sau are în componență oameni cu experiență în activitatea pe care o desfășoară, fiind total incompatibil cu clasa de elevi sau studenți, aflați în etapa de formare. Sigur că aplicarea într-o măsură moderată a acestui stil de conducere a activității poate fi benefic, prin responsabilizarea celor delegați – studenți dintr-o grupă sau prin activitatea de a descoperi potențiali lideri în grupele de studenți în cadrul seminarelor, activități practice și alte momente anume gândite în acest scop.
Evaluarea eficienței profesorului. Predictibilitate
Competențe unui profesor sunt evaluate în cadrul universitar, în examenele de modul psiho-pedagogic, apoi la examinarea în vederea titularizării, definitivatului și toate etapele de grad. Evaluarea potențialului de lider al unui profesor se poate face și în cadrul centrelor de evaluare a personalității. Instituțiile de învățământ pot investi în calitatea personalului didactic practicând periodic astfel de testări specializate, după cum marile organizații urmăresc profilul psihologic al candidaților în anumite posturi. Centrele de evaluare sunt unități de testare prin diverse metode care au scopul de a putea oferi o predictibilitate în ceea ce privește potențialul unui individ de a fi lider. Primul pas în conceperea evaluărilor este constituit de identificarea calităților necesare pentru a ocupa posturile țintă din compania angajatoare.
În cadrul evaluărilor se urmărește determinarea cu precizie a competențelor și abilităților, trăsături de personalitate precum și reacția în condiții de stres. Un exemplu de raport de predictibilitate a liderilor (Hogan Assessment Systems, Inc., 2019) va măsura următoarele abilități: echilibru emoțional, ambiție, sociabilitate, sensibilitate interpersonală[1], prudența, curiozitatea intelectuală, stiluri de învățare.
Potențialul va fi stabilit în funcție de scorul obținut după centralizarea rezultatelor tuturor metodelor de evaluare. Acestea pot fi: interviu, testare psihologică, jocuri de rol, exerciții de grup. Rezultatele testelor nu pot fi interpretate ca fiind pozitive sau negative în funcție de scor. Ele reflectă caracteristici de personalitate și de comportament care pot fi mai mult sau mai puțin dezirabile în compania pentru care se face evaluarea. Prin urmare, în ceea ce privește curiozitatea intelectuală, o persoană care obține un punctaj mare este vizionar, fantezist, dar are tendința de a trece superficial peste detalii. Un scor scăzut denotă un om cu o dezvoltată capacitate de concentrare, o fire pragmatică.
Centrele de evaluare
se orientează și către aspectul motivațional, punând accentul pe determinarea
profilului de valori și măsurarea compatibilității acestuia cu cerințele
postului și valorile organizației. În același timp, unele studii (Valentine
& Godkinb, 2019) confirmă corelații pozitive între
intenția angajaților de informare a conducerii, sau denunțarea unor practici
reprobabile și percepția integrității liderului.
[1] Aici se determină gradul de percepție socială. Empatia, tactul, popularitatea au la polul opus independența, sinceritatea.
Dr. Andreea Dobia, pianistă; Foto: Adrian Ciupercă
