Concursul de interpretare muzicală „Sonosofia”, din cadrul proiectului „Un copil educat-un mediu curat”, aflat la a V-a ediție, își va desemna câștigătorii, joi, 22 aprilie, începând cu ora 20:00. Festivitatea de premiere se va desfășura pe pagina de Facebook a concursului.
https://www.facebook.com/concursonlinedeinterpretaremuzicala
Organizat de Școala Gimnazială nr. 1 din Dumbrava Roșie, în parteneriat cu Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, Palatul Copiilor din Piatra Neamț, Primăria comunei Dumbrava Roșie, sub coordonarea Cantus Mundi România, concursul de interpretare muzicală a cunoscut o ascensiune considerabilă în ceea ce privește pregătirea concurenților, fapt subliniat și de membrii juriului.
În acest an au participat 344 de concurenți din Chișinău, Cahul, Soroca (Republica Moldova), București, Sibiu, Călărași, Ilfov, Neamț, Bistrița Năsăud, Suceava, Constanța, Pitești, Câmpina, Brașov, Craiova, Jijila (Tulcea), Ploiești, Iași, Câmpia Turzii, Galați, Călărași, Câmpulung, Argeș, Bârlad, Brăila, Buzău, Mehedinți, Drobeta-Turnu Severin, Vaslui, Târgoviște, Dâmbovița, Târgu Lăpuș, Maramureș, Cernavodă, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Mureș, Mediaș, Sibiu, Oradea, Bihor, Reghin, Hunedoara, Bistrița, Baia Mare, Giurgiu, Slatina, Olt și Botoșani.
178 de concurenți au provenit de la școli de muzică/licee de muzică (55,6%); 90 de elevi de la Palatele copiilor/Cluburile copiilor (28% din totalul concurenților); 52 de concurenți de la școli generale/licee fără profil de muzică (16,2%). La clasa pregătitoare s-au înscris 12 elevi; 32 concurenți la clasa I; 30 la clasa a II-a; 27 la clasa a III-a; 30 la clasa a IV-a; 39 la clasa a V-a; 34 la clasa a VI-a; 34 la clasa a VII-a; 14 la clasa a VIII-a; 25 la clasa a IX-a; 19 la clasa a X-a; 16 la clasa a XI-a; 8 la clasa a XII-a. La pian au participat 105 elevi (32,8%); la canto 99 (30,9%); la instrumente de suflat 32 (10%); la corzi grave 55(17,2%); vioară 29 (9,1%).
Înscrierile pentru celelalte două secțiuni, „Arte vizuale” și „Creații Literare” (în limba română, engleză sau franceză), au început la 16 aprilie și se vor încheia la finalul acestei luni. Detalii: http://scldr.ro/wp-content/uploads/2021/03/Regulament-concurs-Un-copil-educat-un-mediu-curat-1-1.pdf?fbclid=IwAR14o-L5PargGx8_KS7UlaNlfftmHYirB4n_tsEIv_7MdhBbyIPiPCugx0o
Mult succes tuturor și mulțumim, Cantus Mundi Romania, pentru sprijin și coordonare!
Prof. Lucreția Stroici, inițiator proiect