miercuri, mai 14, 2025
AcasăActualitateMihai Nechita-Burculeț, un pictor cu o remarcabilă unitate cromatică

Mihai Nechita-Burculeț, un pictor cu o remarcabilă unitate cromatică

Plasticianul ieșean Mihai Nechita-Burculeț a revenit, după șase ani, pe simezele Galeriei de Artă „Lascăr Vorel”, cu o expoziție retrospectivă. Potrivit propriei păreri, lucrările sale prezintă o combinație armonioasă de suprarealism, umor și sentimente adânci. „Este o expoziție retrospectivă, unele lucrări sunt din anii ’80, altele sunt reluate, sunt lucrări pe care le-am făcut în timp. În total, prezint pietrenilor 46 de compoziții”, a mărturisit artistul.

E un fel de expoziție de rezonanțe, rezonanțe cu toată istoria lor, sau cu multe fragmente, părți, etape din istoria artelor, de la Vermeer și până la suprarealiști. Totul, cumva, se repetă în cascadă până aici. Pictorul, la 70 de ani, nu mai pictează ca să mai construiască mult înainte. Cred că la 70 de ani poți să spui tot ce ai acumulat, tot ce știi și tot ce poți să dai. Este o expoziție-dar în care poți să-ți amintești de tinerețe dar și de maturitate”, a spus criticul de artă Iulian Bucur.

În ciuda diversității de compoziție, pictorul are o remarcabilă unitate cromatică, cu un galben citron până la galben crom stins cu umbre arse, în siene, în ocruri și rar în orange sau vermillon. Un pictor inventiv, provocând mereu, jucându-se cu umbrele, tocmai pentru că știe prea bine valoarea luminii”, a declarat prof. dr. Lucian Strochi, critic de artă.

Pictorul Mihai Nechita-Burculeţ s-a născut la 5 februarie 1949 în satul Sârca, judetul Iaşi. Absolvent atât al Facultății de Arte Plastice din Iași, cât și al Facultății de Muzeologie din București, pictorul își desfășoară din 1977 activitatea în orașul Târgu Ocna.

Violeta MOȘU

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments