Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează Nocturna Bibliotecilor, vineri, 25 septembrie 2020, între orele 17:00-21:00, doar în versiune on-line, din cauza restricțiilor impuse de măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus. Instituția de cultură nemțeană se raliază, astfel, inițiativei Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR. „Cea de-a XI-a ediție a «nopții albe» a bibliotecilor va fi dedicată, de această dată, unei tematici foarte actuale, și anume Rezistăm infodemiei. În contextul actualei pandemii, bibliotecile din București și din țară, precum și din Republica Moldova, își vor întâmpina utilizatorii cu o gamă diversă de programe și activități subînscrise temei acestei ediții“, se precizează în anunțul publicat pe pagina de Internet a ANBPR.
Nemțenii sunt invitați să participe la evenimentele create pe pagina de Internet a bibliotecii, http://www.bibgtkneamt.ro/, și pe paginile de Facebook ale secțiilor – plecându-se de la pagina Comunicare-Proiecte Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț – unde vor fi informații în format text, fotografie și film.
Astfel, va putea fi vizionată on-line expoziția de icoane semnate de Cecilia Hăisan, Stela Costache și Vasile Brânzan, aflată în Sala Cupola, cu o prezentare făcută de preotul poet Dorin Ploscaru. De asemenea, vor fi prezente on-line expoziția de pictură Constantin Filimon și Petru Vamanu, din colecțiile Elena Popa-Burcă, Victor Kirileanu și Mihael Balint, aflată în holul principal de la parterul bibliotecii, cu prezentarea făcută de Dumitru Bezem, Mihael Balint, precum și expoziția de grafică „Pe urmele lui Eminescu“ de Spiru Vergulescu, din colecția Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“, aflată în Sala Cupola, cu descrieri ale lucrărilor scrise de Cotinel Munteanu. Totodată, va fi publicată o variantă on-line a expoziției de publicații și documente din colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț dedicate poetului Mihai Eminescu, expoziție organizată în holul principal de la parter.
Copiii sunt invitați să citească cele mai populare texte din seria Lectura de seară propusă de Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“. Toată lumea este invitată să răsfoiască Biblioteca digitală de pe pagina de Internet a bibliotecii.
Pentru a nu ne desprinde în totalitate de normalitate, va exista și o retrospectivă a Nocturnei Bibliotecilor din 2019, cu „Omagiu României“, concertul extraordinar susținut de trei talente vietnameze de excepție – DINH HOAI XUAN – violoncel; DO VU LAN NHUNG – soprană; HO THI NGOC HA – pian, cu prezentarea făcută de Valeriu Arteni, fost ambasador al României în Vietnam, și cu moderarea asigurată de Mihaela Mereuță, director-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.
(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)